Găsirea alesei sau alesului inimii este un proces critic și important al vieții, atât pentru băieți cât și pentru fete. Nunta este evenimentul care încununează finalul acestei căutări și găsiri reciproce. Un subiect necesar și fierbinte pentru cei doi, viitori mire și mireasă, îl reprezintă întocmirea listei de invitați. Rare sunt situațiile în care aceste liste să nu fie scrise și rescrise, de nenumărate ori. Ele sunt ori prea lungi, ori prea scurte. De cele mai multe ori, ele sunt prea lungi și trebuiesc scurtate, adică trebuiesc ”tăiate” nume. Mire sau mireasă fiind, îți dorești ca în aceste momente importante și emoționante, să ai lângă tine persoanele apropiate și dragi. Bineînțeles că și părinții mirilor au listele lor de invitați, iar acestea trebuiesc intens negociate și integrate, cumva, în forma finală a listei.
Căsătoria noastră civilă am avut-o în luna iunie, în Timișoara. Așa am reușit și eu să mă fac cu buletin de Timișoara. 🙂 La cununia civilă, care s-a ținut la Casa Tineretului, s-au surprins unii că mă cheamă Gheorghe ( în buletin) și nu Gili. Nici soacră-mea nu știuse acest lucru. Nu l-am ținut în secret, dar nici motive de a mă căuta cineva la buletin nu fuseseră, până atunci.
Cununia religioasă și recepția nunții noastre au avut loc în satul meu natal, Tulca, în data de 1 august. Între cele două evenimente, căsătoria civilă și cununia religioasă, am avut sesiunea de examene din vară – singura la care am luat toate examenele! 🙂
Atunci nu prea era obiceiul să închiriezi o sală de restaurant, să plătești cu bani jos meniul și alte servicii prestate.
În acele vremuri și locuri, nunțile erau un eveniment colectiv, la pregătirea căruia participau numeroase persoane, inclusiv invitații. Pentru miri, nunta nu era o povară financiară foarte mare, deoarece mulți invitați trimiteau câte ceva ca să ajute cu pregătirile înainte de nuntă, cum ar fi ouă, lapte, găini, făină, zahăr, unt, carne, etc. Atunci nunta era făcută ca să se celebreze întemeierea unei familii și să strângă ceva bani care să-i ajute pe cei doi în startul căsătoriei. Și, într-adevăr, cheltuielile financiare erau atunci mai reduse.
În postări anterioare am menționat numele câtorva persoane care le-am considerat a fi ”persoane de la balcon” pentru mine. ”Persoană de la balcon” este aceea care are o contribuție majoră la încurajarea și la dezvoltarea cuiva în momente cheie sau etape importante din viață. În postările trecute nu am amintit nimic de cineva care a jucat un rol important în viața mea spirituală. Acea persoană era atât de importantă pentru mine încât, atunci când veneam acasă de la Timișoara, primul loc în care mă opream nu era nici biserica, nici școala, nici terenul de fotbal, ci casa de pe strada mare unde locuia sora Florița. Sora Florița cu fratele Petre locuiau într-o casă mare și frumoasă, împreună cu Florica (fata lor) și Iancu (ginerele) și copiii lor: Claudiu, Otilia și Daniel.
Sora Florița (în poză, cea din partea dreaptă), a fost mentorul meu spiritual în primii ani ai credinței. Bărbați cu calități de mentori nu prea erau în acea vreme, dar ea le avea aceste calități. Blândețea și profunzimea ei, fermitatea cu care ataca problemele grele, hotărârea cu care mergea pe cale, relația vibrantă cu Cristos, grija față de cei din familie, dragostea față de Cuvânt, preocuparea față de cei slabi și neputincioși erau irezistibile și molipsitoare. Era ca și o mamă pentru mine. Când ajungeam la ei acasă, Florica, fata ei, o striga de prin grădină: ”Mamă, a venit fiul tău!”
Cealaltă femeie, din stânga pozei, este sora Mocuța. Ele mergeau deseori împreună la vizitarea bolnavilor. După felul în care mergeu pe drum și modul cum se exprimau, eu le ziceam că sunt ca Marta (sora Mocuța) și Maria (sora Florița). Pot spune, fără ezitare, că cele două au fost ca doi ”stâlpi” ai bisericii baptiste din Tulca.
În data de 1 august am avut nunta. O zi de sâmbătă, cu soare de august, forfotă, entuziasm și bucurie. Aproape toți invitații de pe listă erau prezenți. Cu mic cu mare, am plecat de acasă spre adunare, unde a avut loc ceremonia religioasă. Apoi ne-am întors acasă și am intrat în cortul mare și împodobit pentru nuntă, la care am lucrat 2 săptămâni. Una dintre persoanele invitate, nu a venit însă nici la adunare, nici la cort. Cine oare să fi fost pe listă și totuși să nu vină? Și ce să aibă de făcut așa de important încât să o împiedice să vină la nunta noastră? Probabil că vă gândiți deja la cine ar putea fi aceea … sora Florița!
Ea ne-a cerut permisiunea de a nu participa la nunta noastră. Ce ciudățenie – te gândești tu!
”Eu vreau să fiu cu voi, dar nu la mâncare. Doresc să fiu în zi de post, când voi veți fi în zi de bucurie. Vreau ca la fundamentul căsătoriei voastre, eu să pun o zi de jertfă. După aceea, o să tot avem zile de bucurie și cu mâncare.”
Sora Florița, ca un ”patriarh”, și-a permis să calce versetul care spune că ”atâta vreme cât mirele este cu nuntașii” nu este nevoie de post!
La nunta noastră …
invitații ne-au respectat prin prezență, sora Florița ne-a onorat prin absență;
invitații ne-au cinstit prin bucurie și veselie, sora Florița ne-a stimat prin liniște și discreție;
invitații s-au ospătat din bucate, sora Florița s-a hrănit din Cuvânt;
invitații ne-au îmbucurat cu daruri, sora Florița ne-a îndatorat cu jertfa de sine.
Ea este persoana care NU a venit la nunta noastră!
Ce ne poți scrie despre nunta voastră?
5 răspunsuri la “Persoana care NU a venit la nunta noastră!”
Foarte frumos mesajul. Ma duce gandul la cat de mare e binecuvantarea sa ai oameni de calitate ce te inspira. Ba si mai mult, la cat e de mare responsabilitatea cand la balcon stau oameni de adevarata valoare. Numai bine.
E frumos sa poți sa vezi sacrificiul unora si sa îl apreciezi, nu sa-l condamni.
La noi la nunta tata, care beia mult, ne-a făcut un cadou frumos. Nu a băut deloc ziua aceea (de 17 August 2003). Nu a băut nici înainte, nici in timpul mesei. După ce au plecat nuntasii am rămas noi, familiile si m-a întrebat dacă poate sa bea o bere. A fost pentru prima data când am fost de acord, fără nici un resentiment.
Multumesc tata. Multumesc Gili. Multumesc Doamne pentru sora Florita si pentru alți oameni de la balcon.
Cred că nunta are ceva sacru în ea, care îi liniștește și sfințește momentan chiar și pe cei pătimași. Mă bucur Darius, că tatăl tău te-a tratat atunci ca pe un egal de-al său.
Gili,
mi-am amintit de nunta ta. Am fost și eu. Îmi amintesc că a fost prima dată când am băut suc prin pai. După ce s-a spart nunta, am strâns un pun de paie, nu să le mai folosesc, dar știi cum sunt pruncii, colecționează tot ce e interesant.
Sora Florița și sora Mocuța, și cred că și alte surori din acel grup de surori obișnuiau să postească într-o zi când nimeni nu ar vrea să postească – duminica. Și o făceau discret, niciodată lăudându-se. Amândouă sunt la Domnul acum.
Paie aduse din Ungaria, frumos colorate și de unică folosință. 🙂
Da, surorile de care amintești erau deprinse cu practica postului și rugăciunii, a simplității și frugalității. Mai era în grupul lor o soră, pe care voi nu ați mai prins-o în viață – sora Creț, care a plecat mai repede la Domnul. Atâtea pasaje și expresii biblice folosea în comunicarea curentă că eu nu-mi dădeam seama care sunt cuvintele de la ea și care sunt cele din Biblie. Ea vorbea literal cu psalmi și cântări de laudă în conversațiile curente. Nu am mai întâlnit, până acum, pe cineva care să aibă acest stil de comunicare.