Categorie: 01 Ianuarie

Cărțile biblice 1 și 2 Samuel, 1 și 2 Împărați, 1 și 2 Cronici sunt fascinante în modul în care surprind urcarea și coborârea oamenilor în pozițiile de vârf ale societății. Cineva mi-a făcut o observație pertinentă, și anume, că multe din postările mele sunt făcute din perspectiva conducerii. Avea dreptate. Cărțile de care tocmai am pomenit creionează și ele viața din perspectiva conducerii. În perioda monarhică a Israelului s-au perindat o mulțime de împărați pe la conducerea împărăției (unite sau divizate). Mare parte din ei au ajuns la putere la vârsta la care unii din noi ne jucam baba oarba, moară, nu te supăra frate sau cruce. Dumnezeu a făcut o ierarhizare a realizărilor tuturor purtătorilor de coroane și a standardizat modelul de conducere oferind două etaloane. Primul etalon, maximul de eficiență și evlavie, după care se ghidează și se compară împărații care au căutat binele personal și al împărăției, conducând după legea Domnului, este

Unii s-au născut învățați iar alții tot învață până închid ochii.
Unii au început viața biologică și viața spirituală cu o foame de a învăța de la alții.
Din diferite motive, experiențe negative sau despărțiri neprevăzute, unii încetează să mai apeleze la alții – mai maturi decât ei pentru a continua procesul de învățare și creștere rămânând blocați undeva pe drumul desăvârșirii. Cei mai mulți dintre ei pozează pe victimele chiar dacă nu se plâng de nimeni și de nimic. În afară ei sunt în schimbare, arată prosperi, dar

Uneori, oamenii ajung la un „punct mort” al puterilor și al speranțelor lor.
Când sunt acolo nu le mai pasă de (aproape) nimic; stau inerți, privesc spre nicăieri, nu se bucură, nu plâng, nu reacționează la stimulii externi. Unii pot fi mișcați din pasivitatea lor dacă le faci o provocare incitantă: „n-ai ambiție dacă nu …”! Ceva în adâncul lor este atins și, ca urmare, se mobilizează pentru a termina proiectul sau a ajunge la destinația plănuită.
Ambiția este o dorință puternică, arzătoare de a realiza sau înfăptui ceva.
Când acestă ambiție este orientată spre

Uneori ne este mai ușor să ne definim prin negări.
Eu nu am ochi albaștri, tu nu ai răbdare, el nu are părinți, ea nu are facebook, noi nu avem bani, voi nu aveți liniște, ei nu se mai înțeleg, ele nu-și mai vorbesc.
Surprinzător modul de a da startul uni psalm de către David, prin negare.
Surpinzătoare afirmația și tonul pașnic prin care atacă o problemă spinoasă.
Surprinzătoare asocierea cu bebelașul și imaginea acestia în brațele mamei lui.
Doamne, eu n-am … ! Ce nu are David și este liniștit?

Toți oamenii sunt predispuși la mândrie.
Toți avem o moștenire stricăcioasă de la primul Adam.
Unii, însă, au capacitatea de a duce predispoziția la cote înalte, la extrem.
Unii, nu știu și nu vor să se încadreze și să stea între anumite limite convenționale rezonabile. Vor să iasă din cadrul uniform social, să iasă în evidență, să fie diferiți.
Dacă ți se cere să le faci o descriere este greu să folosești doar un cuvânt sau două.
Ai nevoie de multe cuvinte.
Mi s-a părut șocant să citesc în cartea profetului Ieremia descrierea

Multă vreme am crezut ca cel smerit este destinat să rămână în pozițiile de jos ale ierarhiei sociale. Convingerea mi s-a format mai mult prin contraexemplele, exemplele negative care le-am observat. Da, mai este și adevărul că „puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Avansarea pe poziții superioare crește tendința spre mândrie, spre asumarea laurilor reușitelor, mărește privilegiile și posibilitățile de folosire a puterii. Așa că mă gîndeam că cel smerit rămâne mic, refuză avansarea spre poziții de conducere, nu are aspirații la mai mult pentru că puterea și privilegiile îl vor corupe, presiunile sociale îi vor distorsiuna capacitatea de a gândi duhovnicește și de a decide ceea ce este drept. Aproape că vedeam „micimea” ca o virtute, îmi venea să cred că merită chiar medaliată cu aur.
Pentru unii este adevărat că vor fi medaliați cu aur la sfârșitul vremurilor pentru că au renunțat la poziții și privilegii de dragul ascultării de Cristos. Pentru alții însă Dumnezeu are

De câțiva ani, mă tot urmărește un gând … a face o paradă a modei creștine cu unele modele îmbrăcate cu zdrențele firii pământești, altele cu garderoba strălucitoare a Duhului Sfânt și altele îmbrăcate și cu zdrențe și cu haine strălucitoare „Made in heaven”.
Cei mai mulți dintre noi suntem modele din ultima categorie, îmbrăcate și cu zdrențe și cu virtuțile glorioase ale cerului. Dezbrăcarea de zdrențele omului vechi este un proces lung și dureros, la fel și cu îmbrăcarea cu hainele cerești ale omului nou.
Dacă ar fi să alegem corespondenți între păcate, vicii și obiectele vestimentare am putea alege paltonul ca pe un echivalent vestimentar pentru mândrie. Paltonul este haina groasă și lungă care se poartă iarna peste celelalte veșminte.
Mi-am adus aminte de planul meu de design vestimentar amânat când am citit din

În Agenda ABC, vezi AICI, la luna Ianuarie făceam referință la câteva surori mai mici ale smereniei. Printre ele se află și simplitatea, stilul de viață care găsește satisfacție și bucurie fără cheltuieli și eforturi mari. Sabina Negruț are o postare deosebită pe această temă și vă invit s-o „savurați”!
DOUĂ PUTERI – SIMPLITATEA ŞI SINCERITATEA
Conform axiomelor din domeniul matematicii, punctul este elementul geometric cu reprezentarea grafică cea mai simplă şi care, în ciuda definiţiei, reprezintă început şi reper în orice sistem. Nimeni dintre noi însă, nu şi-ar dori să fie un banal punct într-un colţ al spaţiului. Fiecare vrea să fie un

Ioan a fost unul dintre acei copii născuți la bătrânețe. Nu știu ce înseamnă aceasta, părinții mei nu erau așa de în vârstă când am venit eu pe lume. Știu însă că mamei lui, Elisaveta, i-a cam fost rușine să se arate în public după ce i-a crescut burtica. Mai știu că tatăl său, Zaharia, nu a putut comunica verbal cu soția lui în tot timpul perioadei de sarcină.
Dacă este să ne luăm după studiile recente și să facem o radiografie a atmosferei de familie în perioada premergătoare nașterii lui Ioan, aceasta nu ar fi prea pozitivă: slăbiciunile îmbătrânirii, rușine și izolare socială la soție, comunicare limitată între soți, etc.
Să ai un tată de vârsta unui bunic!?
Ți-l poți imagina pe Ioan mergând la grădiniță cu tata și ceilalți copii să-l înțepe regulat, întrebându-l când vine și tata cu el, că ei l-au văzut tot timpul numai cu bunicul?
Poate ieși ceva bun de aici?

Nu se poate să nu fi auzit sau să nu ți se fi pus această întrebare intruzivă: Ce planuri ai pentru 2012? Pentru cei mai mulți, întrebarea este incomodă pentru că, se pare că, trăiesc de la o zi la alta și de la un an la altul fără scopuri personale. Ei împlinesc scopurile și planurile altora. Cu toate acestea, așa cum scrie Larry Crabb în „Înțelegând oamenii”, fiecare om are scopuri în viață numai că ele nefiind recunoscute și mărturisite vor