Doamne, eu n-am …

Uneori ne este mai ușor să ne definim prin negări.
Eu nu am ochi albaștri, tu nu ai răbdare, el nu are părinți, ea nu are facebook, noi nu avem bani, voi nu aveți liniște, ei nu se mai înțeleg, ele nu-și mai vorbesc.
Surprinzător modul de a da startul uni psalm de către David, prin negare.
Surpinzătoare afirmația și tonul pașnic prin care atacă o problemă spinoasă.
Surprinzătoare asocierea cu bebelașul și imaginea acestia în brațele mamei lui.
Doamne, eu n-am … ! Ce nu are David și este liniștit?
„Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată, nici priviri trufaşe, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari şi prea înalte pentru mine.” Pslamul 131:1
Îndrăzneață afirmația lui David încă din deschiderea psalmului!
Ce armonie între lumea lui interioară – inima  și  ochii – privirea, interfața cu lumea exterioară! Ambele sunt curate, devirusate de mândrie. Mintea nu-i aleargă după fantezii mărețe și nu-i clocește planuri grandioase. Inima, mintea și privirile își cunosc limitele și se respectă între ele. Ele nu concurează între ele, provocându-se la întreceri copilărești și acțiuni prostești. Toate sunt la locul lor, împăcate unele cu altele și susținându-se unele pe altele. Acesta este unul dintre obiectivele formării spirituale: liniștirea lumii interioare agitată și agresată de nenumărați stimuli externi, aducerea ingredientelor lumii interioare în armonie unele cu altele și apoi alinierea lor la voia lui Dumnezeu.
Dezbrăcarea sufletului de mândrie și îmbrăcarea lui cu smerenie, armonizarea lui la voia lui Dumnezeu aduce o pace și o liniște sufletului adult pe care n-a mai avut-o de când adormea sătul și satisfăcut în brațele mamei lui.
Psalmul 131:2  „Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit şi potolit, ca un copil înţărcat, care stă lîngă mamă-sa; da, sufletul meu este ca un copil înţărcat.”
„Doamne, eu n-am …” zice David, dar are liniște și pace.
Doamne, zicem noi – eu am … casă, am familie, am copii, am slujbă, am computer, am ipad, am blog, am … dar n-am … liniștea și pacea unui copil.
Doamne, eu am … dar, n-am!
Mai bine să nu am ceea am, cu prețul unui suflet tulburat, ca să am ceea ce nu am – pacea unui suflet liniștit!
Ce nu am și este bine că nu am?
Ce am și Dumnezeu mi-l va lua ca să-mi dea altceva în chimb, mai valoros?