Ambitie si mediocritate

Uneori, oamenii ajung la un „punct mort” al puterilor și al speranțelor lor.
Când sunt acolo nu le mai pasă de (aproape) nimic; stau inerți, privesc spre nicăieri, nu se bucură, nu plâng, nu reacționează la stimulii externi. Unii pot fi mișcați din pasivitatea lor dacă le faci o provocare incitantă: „n-ai ambiție dacă nu …”! Ceva în adâncul lor este atins și, ca urmare, se mobilizează pentru a termina proiectul sau a ajunge la destinația plănuită.
Ambiția este o dorință puternică, arzătoare de a realiza sau înfăptui ceva.
Când acestă ambiție este orientată spre binele altora ea rămâne un factor motivator pozitiv. Când această dorința puternică este orientată doar spre ascensiunea, parvenirea, gloria, onorurile și bogăția personală ea devine una negativă.
Dumnezeul cerului și al pământului are o ambiție, o dorință puternică: vrea ca toți oamenii de pe planeta pământ să aibă șansa să audă Evanghelia, explicată clar și în limba lor maternă. Dumnezeu vrea să aibă cât mai mulți copii, născuți din nou și umpluți de Duhul sfânt, care mărturisesc cu putere pe Cristos.
Dumnezeu este ambițios!
Cel rău face tot ce poate să zădărnicească planul lui Dumnezeu și să descurajeze efortul și pasiunea, sacrificiul depus pentru mântuirea tuturor oamenilor.
Este adevărat că în multe cazuri cei ambițioși sunt sau devin și mândri. Acesta este un motiv pentru care mulți creștini nu vad cu ochi prea buni ambiția. Obiecția lor este legitimă, dar parțial.
Nici Domnul și nici Pavel nu au descurajat ambiția, dorința de a realiza ceva deosebit în această viață; ei doar au schimbat centrul de greutate și selectat mijloacele de înfăptuire ale acelor realizări. Nici Domnul și nici Pavel nu și-au dorit niște urmași mediocri, fără aspirații, oameni care se mulțumesc cu puțin, care nu au o cauză pentru care să dea tot ce pot din ei.
Domnul nu vrea urmași, ucenici „incolori, inodori și insipizi”!
Domnul vrea ucenici mari, măreți, ambițioși dar, nu lăudăroși, egoiști, vanitoși.
Domnul Isus nu descurajează ambiția de a fi printre cei care conduc, ci ajungerea și menținerea acolo prin mijloacele firii și ale lumii. Domnul încurajează slujirea, sacrificiul și iubirea altora.
„Între voi să nu fie aşa.
Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;
şi oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n’a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Matei 20:26-28

În aceeași linie, apostolul Pavel îi scrie lui Timotei care nu știe cum să abordeze ambiția unora din biserică: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun!” 1 Tim 3:1a
Ambiția de a ajunge printre primii în sferele de conducere este considerată de Pavel ca fiind bună. Însă accesul spre astfel de poziții este condiționat de îndeplinirea unor cerințe care circumscriu ambiția deșartă îndreptând-o spre formarea unui caracter evlavios.
Când îi scrie lui Tit (2:8), Pavel afirmă că ai noștrii nu-și pot permite să fie mediocri, codași, nebăgați în seamă ci trebuie să fie primii, fruntași – în fapte bune!
Domnul nu ne vrea leneși, apatici, mediocri, neroditori!
Ce ambiție ai pentru anul acesta?
Cum Îl vor onora pe Domnul realizările tale?
Cum vor beneficia alții de faptele tale bune?