Criza actuală are o grămadă de ramificații și consecințe. Permanentizarea schimbării, perspectiva abruptă a șomajului, amenințări de tot felul, coduri galbene și roșii, evenimente avalanșă care vin neanunțate și nedorite peste capul nostru, tulbură sufletele erodând încrederea și nădejdea întrun viitor luminos. Oamenii, mai ales orășenii, trăiesc vieți supraaglomerate și confuze, fiind prinși în nenumărate activități fără sens și scop care le mănâncă timpul și energiile. Ei fac o grămadă de lucruri, multe din ele în regim de urgență, dar foarte puține au – la o evaluare atentă, semnificație dincolo de lumea aceasta. Faptul că sunt ocupați le dă senzația că sunt importanți și valoroși. Faptul că pot călători în locuri exotice cu vase de croazieră luxoase le dă senzația că „L-au prins pe Dumnezeu de picior”. Faptul că sunt ocupați tot timpul (de multe ori cu nimicuri) i-a dus tot mai departe de ei înșiși.
Există o confuzie majoră pe care o trăiesc cei mai mulți în căutarea sensului și semnificației vieții. Îndepărtarea confuziei este imposibilă fără alocarea de timp pentru (re)focalizarea vieții! Ne-am pierdut pe noi înșine undeva, pe drum; trebuie să ne întoarcem spre noi înșine – nu în sens narcisist, ci în sensul identificării potențialului și a chemării din partea lui Dumnezeu.
Puțini se pot opri din freamătul și goana după vânt ca să-și evalueze și să-și focalizeze viața. Puțini au curajul de a se opri și a-L căuta pe Dumnezeu în solitudine.
Puțini au curajul de a se lăsa găsiți de Dumnezeu.
Puțini știu ce este sabatul cu odihna Lui – poate frații adventiști și călugării de la mănăstire știu mai bine.
Ne înstrăinăm de noi, ne înstrăinăm de El.
Ninge din greu peste țara noastră, obosită, muncită, confuză, înstrăinată de sine și de Dumnezeu. Dumnezeu îmbracă țara noastră în alb! Mâine este un sabat alb.
Ni s-a sugerat pe toate căile posibile să stăm acasă și în case. Să nu plecăm nicăieri.
Ni se dă un sabat forțat. Să ne odihnim sufletele hoinare și confuze.
În sabat, în odihnă ne regăsim pe noi și Îl regăsim pe El.
Vom avea curajul să nu mai dăm telefoane, să nu scriem smsuri sau emailuri?
Vom avea curajul să ne înstrăinăm, distanțăm temporar, de oameni ca să ne apropiem de El și de noi?
Vom avea curajul să tăcem, să ne fi suficientă prezența Lui – fără să-i cerem nimic?
Vom avea curajul să lăsăm liniștea să ne înfășoare ca o mantie?
Liniștea cu El nu doare, odihna Lui nu este plictiseală, solitudinea nu este împovărătoare.
În liniște, solitudine și odihnă găsești dragostea irezistibilă a lui Dumnezeu care te iubește așa cum ești. În odihnă, în sabat nu trebuie să performezi ca să-I intri în grație, nu trebuie să dovedești că meriți ceva de la El, nu trebuie să iei note mari, nu trebuie să-ți atingi targetul, nici măcar să porți costum și cravată.
În sabat, curajul de a te opri din caruselul vieții te conduce spre comuniunea dulce cu El, spre locurile unde se întâmplă regăsirea de sine și unde scopul vieții începe să prindă contur și visele … să prindă din nou aripi!.
Categorii
Curajul regasirii de sine
(Visited 204 times, 1 visits today)
4 răspunsuri la “Curajul regasirii de sine”
AMIN !
Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă:
„Toate izvoarele mele sunt în Tine.”
Dacă tot ai folosit trimiterea la „izvoare” ma gândesc la un proiect pentru anul acesta cu titlul ” Cărări sau poteci spre Râul Vieții”. Să bătătorim cărările ce ne duc spre Râul Vieții!
Cu cat reducem mai mult iuresul vietii noastre, facem mai multa liniste inlauntrul nostru si ne oprim pentru introspectie, obserbam lipsa scopului si directiei, realizam dependenta noastra de a fi semnificativi facand ceva sau devenind cineva, depistam goluri in viata noastra si atunci… ne oprim de tot…o clipa…apoi cu o viteza si mai mare ne avantam in linghispirul vietii ca nu cumva sa vedem cat de goala este viata noastra si lipsita de adevarata semnificatie.
Avem nevoie de sabat in viata noastra pentru a ne aminti ca suntem din Dumnezeu si ca spre El trebuie sa se indrepte nazuintele noastre, sa ne privim in Oglinda si sa ne corectam tinuta, atitudinea si vrerea.
Cand ne regasim pe noi insine si ne reconectam cu Sursa vietii, descoperim lupta si alergarea ce ne sta inainte, impreuna cu promisiunea ca El va fi cu noi. Pana la capat!
În contextul în care trebuie să ținem cont de diversitatea dintre noi și de unicitatea noastră (presiunea unora) este interesant de observat ca sabatul – oduhna, ca disciplină spirituală, nu ține cont de această diversitate. Odihna – sabatul a fost obligatoriu pentru toată lumea. Deși a fost și este perceput ca o obligație, ba chiar povară, sabatul – odihna este o necesitate pentru om. Sabatul a fost făcut pentru om și nu invers. Sabatul slujește omului și nu invers!