Oglindă, oglinjoară …

Toți am crescut cu basmele la urechi: ne-au fost ca niște cercei sau perechi de cireșe. Fie ni le-au (s)pus bunicii, fie părinții, fie le-am ascultat la casetofon sau pickup. Cel puțin odată am auzit și despre împărăteasa frumoasă și rea care avea dialog regulat cu oglinda fermecată. Să uita în oglindă nu atât ca să se vadă pe sine ci ca să afle cum stau lucrurile cu posibilele concurente.
Observ o maaaaaare asemănare între noi, postmoderniștii, și această regină: intrăm în dialog cu oglinda nu atât ca să ne confruntăm cu propria realitate, ci mai mult ca să aflăm cum o duc alții. Ne este frică să ne uităm în oglindă, fugim de ea. Ne este frică de noi înșine, ne este frică de urâtul din noi, de defectele de care nu vrem să ne amintim, de rănile groaznice care mai sângerează. Fugim de introspecție, de solitudine, de tăcere. Facem orice: interacționăm, ne socializăm, ne plimbăm pe paginile de facebook ale altora, ascultăm muzică la nesfârșit, ne uităm la filme kilometrice cu seriale astronomice. Suflete hoinare în căutare de ceva care mereu ne scapă.
– Oglindă, oglinjoară cine este cel mai tare în noutăți din lume?
– Facebook-ul! 🙂

Bănuiesc că și Facebook-ul este pentru mulți un fel de oglindă, oglinjoară în care căutăm ceva ce nu găsim și în care primim ceva cosmetizat.
Bănuiesc, și pot face pariu, că multe fete și femei creștine în anul 2011 au stat mai mult pe facebook decât în fața oglinzii.
Bănuiesc, și pot face pariu, că multe fete și femei creștine în anul 2011 au stat mai mult în fața oglinzii având grijă de frumusețea exterioară (trecătoare) decât în fața oglinzii Cuvântului acolo unde Duhul are grijă de frumusețea nepieritoare a sufletului.

Cineva spunea că ne este greu să ne uităm în oglindă, la noi înșine, dacă nu știm că suntem iubiți și în siguranță cu Cel de sus, care se uită și El cu noi în oglindă.
Oricât de urâți ne-am vedea în oglindă, oricât de mult ne doare uitatul în propriul suflet, oglinda Cuvântului ne comunică faptul că suntem iubiții și preaiubiții Celui de Sus!
Cineva acolo Sus ne iubește!

– Oglindă, oglinjoară cine mă iubește pe mine din țară?
– Cineva acolo Sus te iubește ca nimeni altul!
Vă invit să vă uitați în următoarele zile în oglinda Cuvântului și să vă lasați inima încălzită și cucerită de limbajul afectiv al apostolilor.
Vă chem să citim scrisorile lui Petru, ale lui Ioan și a lui Iuda și să ne lăsăm sufletul luminat de apelativul folosit frecvent de către acești bărbați aleși de Domnul pentru a-și face cunoscută dragostea față de oameni.
Te uiți în oglinda Cuvântului și vezi ceva care te surprinde: este mai important să te știi iubit de cineva decât că ești frumoasă sau frumos.
De exemplu, Petru în ultimul capitol (3) din ultima lui scrisoare (2 Petru) folosește de patru ori apelativul „prea iubiţilor”!
„Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v’o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări …” v.1
„Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru …” v.8
„De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.” v.14
„Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucuri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi tîrîţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria;” v.17
Știind că apostolul Ioan este apostolul iubirii mă așteptam ca el să aibă un limbaj afectiv, dar apostolul Petru m-a surprins foarte tare. Ce să mai zic de Iuda?
Această ploaie sau ninsoare 🙂 de apelative afective vine ca un răsfăț lingvistic pentru sufletul dornic după dragostea de Sus și de jos.

– Oglindă, oglinjoară ce mai este nou prin țară?
– … …
– – Oglindă, oglinjoară cine este cea mai frumoasă din țară?
– … …
– Oglindă, oglinjoară cine este cea mai iubită din țară?
– „Dar, prea iubiţilor/iubitelor, să nu uitaţi un lucru …”