Categorii
07 Iulie Virtuti si Vicii

„Copiii”ospitalitatii

Biserica primelor secole și-a păstrat distanța și distinctivitatea față de structurile politice și sociale deoarece nu era acceptată ci, doar tolerată de către stat. Credincioșii reprezentau, uneori, o minoritate persecutată care se aduna în case particulare și aflată întro migrare continuă. În acest context practicarea ospitalității de către credincioșii proprietari de case a fost esențială pentru păstrarea identității bisericii și purtarea de grijă față de membrii ei.
Convertirea împăratului Constantin, secolul 4, a schimbat radicalcontextul social și politic al bisericii creștine, în sensul că de la statutul de religie persecutată ajunge la statutul de religie privilegiată.
O parte substanțială din resursele publice ale imperiului au fost alocate spre a susține și promova credința creștină, pentru a dezvolta sistemul preoțesc și pentru a extinde responsabilitățile sociale ale bisericii.
Dacă în trecut ospitalitatea era mai mult „pe umerii” caselor particulare și a adunărilor creștine, unele forme de ospitalitate particulară capătă, cu această schimbare, valențe publice. Ospitalitatea oferită celor străini întro locație publică sprijinită cu finanțe de la bugetul statului, în hosteluri,  a creat cadrul incipient pentru ceea ce va deveni ulterior ospitalitate comercială, adică cea din hotelurile de azi. Tot în această perioadă apar primele locații instituționalizate de purtare de grijă a celor bolnavi și săraci – străbunicele spitalelor de azi. Inițial aceste forme de purtare de grijă instituționalizată a fost orientată spre bolnavi și săraci.
Gradual, datorită fondurilor de la stat și a inițiativelor particulare ale bogaților convertiți, spitalele și-au diferențiat focalizarea funcție de tipul și nevoile persoanelor: orfani – orfelinate, văduve, străini, bolnavi, bătrâni – azile și săraci.
Creșterea numerică a populației, specializarea spitalelor pe nevoi tot mai distincte – diversificarea, creșterea gradului de pregătire a personalului care desfășura aceste servicii sociale – profesionalizarea, a făcut ca dimensiunea personală, caldă, anonimă și relatională a ospitalității din casă să fie înlocuită treptat cu îngrijirea mai distantă, rece, publică, profesională.
Primul spital care apare menționat semnificativ în literatura vremii este cel fondat de Bazil, episcopul de Cezareea, în anul 370. Ca răspuns la o mare foamete din acea vreme, Bazil a strâns victimele foametei și le-a oferit hrană gătită, adăpost și îngrijire, combinând astfel respectul față de persoane cu împlinirea nevoilor.

Transferul masiv al ospitalității spre centrele instituționalizate și profesionalizate a dus la neglijarea ospitalității personale, creștinii începând să fie tot mai insensibili lăsând tot mai mult nevoile semenilor și străinilor în seama instituțiilor publice.
Ioan Crisostom, sec. 4-5, a sesizat această neglijare a practicii ospitalității individuale la membrii bisericii creștine, i-a mustrat și i-a îndemnat să rezerve o cameră din casele lor pentru oaspeți, o cameră pentru Cristos – un loc unde să poată găzdui străinul, cerșetorul.
Orice asemănare cu realitatea de azi este „pur și simplu întâmplătoare”!

(Visited 36 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *