Adunarea ospitaliera

Adunările creștine din zona rurală au punctele lor forte și slabe. Membrii se cunosc între ei, își știu istoria familiei întinsă pe decenii și generații. Ei știu când cineva străin a venit la adunare.
Nu tot așa este la oraș, în adunările mai mari, unde frații și surorile nu se cunosc unii pe alții.  Unii se uită la alții și nu știu care sunt gazde și care musafiri; la unii, nici nu le pasă. La alții, da! Cum arată și ce face o adunare ospitalieră?
După mine, o biserică ospitalieră este aceea în care nici Domnul Isus, oricât ar fi de bine deghizat, nu ar putea trece neobservat, în care o persoană nouă este abordată personal de către cel puțin o persoană din biserica gazdă.
Primul contact vizual al musafirului este strategic. Holul sau intrarea dau primele semnale de primire caldă sau rece sau indiferentă. Oamenii de la primire, care urează un bun venit cu o inimă bună și cu o față sugestivă sunt parte integrantă a mesajului ospitalier al bisericii. Bunăvoința și calmul celor de la garderobă, care preiau hainele musafirilor, contribuie și ei semnificativ la o ambianță primară primitoare. Nici holul cu ambientul lui nu trebuie să fie neglijat: un spațiu bine luminat, cu câteva flori, panouri și câteva afișe cu informații minime pentru orientarea străinului.
Musafirul este apoi preluat de către ușierul amabil și direcționat spre găsirea unui loc în sala mare, sala de cult, auditorium, unde arhitectura sălii, aranjamentul mobilierului, lumina și umbrele, decorul, instrumentele vor crește sau diminua senzația de ospitalitate inițială a străinului.
Ceilalți participanți la slujbă, chiar dacă nu este nimeni cunoscut, s-ar putea să contribuie involuntar la ospitalitate în sensul că te identifici cât de cât cu vârsta lor, vestimentația lor îți este familiară, expresia și atitudinea lor este plăcută.
În următoarele minute stilul muzical, instrumentele muzicale folosite și conținutul cântecelor te vor face să te simți tot mai bine în locul respectiv sau poate, tot mai străin de el. Rugăciunile participanților te vor unge la suflet sau poate te vor speria.
Între timp se aglomerează locul și oamenii stau în picioare. Mai sunt câteva locuri libere pe la mijloc dar, unii care au locuri nu vor să se mute mai încolo – sunt fixați cu șuruburi pe scaunele de la margine. Unii stau în picioare cu copiii în brațe, iar alții stau pe scaune și nu se sinchisesc să ofere locul altora. Dacă cineva este atent și amabil și-ți oferă grabnic locul lui atunci te simți răsfățat.
Cel care conduce programul slujbei are și el ceva de spus la creșterea gradului de ospitalitate al adunării prin tonul vocii, conținutul intervențiilor, atitudinea inimii.
Comunicarea clară, creativă, relevantă și inspirată a Cuvântului de către predicator va accelera procesul de acceptare a musafirului în adunarea trupului lui Cristos și aceasta mai ales dacă musafirul ascultând mesajul își spune: De unde știe el că mă confrunt cu această situație? Nu are de unde să știe!
Dacă, la sfârșitul programului este un timp de prezentare a noilor veniți, musafirului îi crește vizibilitatea și posibilitatea de a fi abordat de către cineva din biserica gazdă.
Dacă pastorul și cei din conducerea bisericii sunt, la sfârșitul slujbei, orientați pentru a intra în discuție cu oaspeții atunci posibilitatea ca ei să treacă nevăzuți, adică neabordați, este foarte mică.
O biserică este ospitalieră când marea majoritate a membrilor săi au o inimă ospitalieră, când văd și pun nevoile altora mai presus de ale lor, când iau inițiativa de a primi și accepta musafirul, când invită pe cei neînsemnați la masă în casele lor.
Adunarea este ospitalieră atunci când sunt puține duminicile, săptămânile când membrii adunării să nu aibă pe cineva invitat la masă.
O biserică este ospitalieră atunci când străinul dorește să revină cu drag la ea.
O biserică este ospitalieră atunci când ea reflectă prin fapte mărunte și atitudini binevoitoare frumusețea, acceptarea, bunătatea și generozitatea extravagantă a Tatălui desăvârșit din ceruri.