Sunt case și familii dragi.
Când te gândești la ei te gândești la familii ospitaliere, la locuri unde ești bine primit, oricând și oricum, anunțat sau neanunțat.
Domnul era pe drum, în misiune cu ucenicii Săi.
Pe la începutul capitolului 10 din Luca, i-a trimis și instruit pe ucenici să caute case ospitaliere și acolo să stea pe toată perioada misiunii în acea așezare. Casa ospitalieră devenea astfel baza, centrul de operațiune pentru întreaga așezare, epicentrul manifestării împărăției lui Dumnezeu în mijlocul acelor oameni.
Domnul Însuși era pe drum, în misiune cu ucenicii Săi.
Și nu erau puțini.
Cine-i va primi ca să-i ospăteze?
Erau întrun sat din apropierea capitalei.
O femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. (Luca 10:38)
Și bine a făcut ca L-a primit.
Casa ei ospitalieră va deveni un loc strategic în lucrarea Domnului, mai ales în ultima parte a ei când avea să fie filat și urmărit îndeaproape de persecutori.
Marta, femeia harnică și activă, va deveni emblema ospitalității.
Casa ei din Betania, a fost locul primitor pentru Cel care nu avea un loc propriu unde să-și pună capul, un „cuib” care să-i ofere un loc stabil la care să se întoarcă.
Domnul nu era însă un oaspete confortabil.
Marta era ospitalieră, primitoare de oaspeți, gospodină strașnică, bucătăreasă bună.
Era perfecționistă și dorea ca toate să meargă ca pe roate, toate să fie făcute la nivelul perfecțiunii, casa să strălucească de curățenie, mâncărurile să fie delicioase și îndestulătoare. Erau multe de făcut când ai oaspeți, mai ales când aceștia nu se anunță pe email, facebook sau pe mobil.
Dacă mai ai și o soră care nu numai că nu se mișcă la viteza ta dar te și lasă singură în mijlocul miilor de treburi, atunci „cucta sufletului începe să fluiere aburi de frustrare” în toată casa: „Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură?”
„Nu pot să înțeleg cum unii lucrează de se spetesc iar alții stau și pierd vremea, iar Tu, Doamne, nu vezi și nu iei nicio inițiativă să îndrepți lucrurile, să faci dreptate.
Doamne, pune-i pe cei ce stau și doar ascultă la treabă, alături de mine!”
Domnul însă nu era un oaspete confortabil.
„Marto, actul ospitalității este important, bun și necesar dar, nu pierde din vedere Oaspetele! Maria știe ceva legat de ospitalitate pe care tu îl pierzi din vedere fiind împărțită cu prea multă slujire. Da, ospitalitatea înseamnă slujire, muncă, însă aceasta este doar mijlocul, cadrul de conectare cu Oaspetele. În centrul ospitalității stă Oaspetele și nu munca, slujirea, mâncarea, băutura. Aceasta este partea bună a ospitalității. Aceasta a știut Maria, și cu aceasta a rămas, și nimeni nu-i va putea lua această parte bună.”
Când Oaspetele devine periferic și slujirea ospitalității centrală atunci frustrarea pângărește inima ospitalității.
Când ospitalitatea devine mai importantă decât oaspetele ai nevoie de vizita unui Oaspete incomod!
Noi, românii ( acum generalizez) suntem ospitalieri! 🙂
Ne este drag să avem oaspeți – atunci mâncăm și noi bine! 🙂
Ne este drag să fim și noi oaspeți – atunci iar mâncăm bine! 🙂
Mă tem însă că, în unele cazuri, în centrul ospitalității ajunge mai degrabă mâncarea și băutura și nu mai îndrăznim să fim gazde și oaspeți incomozi, care să confrunte și să modeleze o ospitalitate focalizată mai mult pe Oaspete decât pe ospitalitatea în sine. 🙁