Oaspetele si sfatul incomod

Unii urmași ai lui Cristos și-ar dori foarte mult sa fi trăit în vremea Domnului Isus, să fi fost martori oculari la predicile, minunile și învățăturile Sale. Presupoziția lor este că dacă ar fi trăit atunci, multe din întrebările și dilemele lor ar fi fost rezolvate, că lucrurile erau mult mai clare atunci, dată fiind prezența lui fizică și posibilitatea de a fi întrebat direct, decât sunt ele acum. Unele aspecte nu erau mai clare atunci, după cum nu sunt mai clare nici astăzi – doar unora li se par toate clare.
Să luam cazul ospitalității.
Domnul nu a refuzat invitația nimănui de fi musafir la el acasă!
L-au invitat farisei: s-a dus la ei acasă.
L-au invitat vameși, colectori de taxe, păcătoși: s-a dus și la ei, cu toate că fariseii nu-i înghițeau de loc pe aceștia.
Nu ți-ar fi fost simplu atunci să înțelegi acest gen de comportament public contradictoriu, după cum, probabil, nu-ți este nici acuma.
Domnul nu a avut probleme să fie oaspete la oameni care nu se suportau unii pe alții.
Domnul nu a avut probleme să fie oaspete la oameni care nu L-au mai invitat niciodată după aceea.
Domnul nu a avut probleme să fie un oaspete incomod atât pentru ceilalți musafiri invitați (Luca 14:7-11) cât chiar și pentru gazdă (Luca 14:12-14).
Gazda, un fruntaș al fariseilor, primește un sfat incomod legat de întocmirea listei de invitați pentru următoarea cină sau prânz pe care gazda are de gând s-o ofere.
Domnul începe sfatul cu cei care nu trebuie să apară printre invitați, adică persoanele care, de obicei, apar primele pe listele invitaților: prietenii, frații și surorile, rudele, vecinii înstăriți. Motivul ascuns al înscrierii lor pe listă este speranța nemărturisită a gazdei că și ei, prietenii, frații, rudele, la rândul lor îi vor întoarce ospitalitatea oferită. Avem de a face aici cu ospitalitatea „reciprocă” adică, eu pe tine și tu pe mine. În „cercul nostru rece” nu mai intră nimeni, restul lumii este exclus.
– „Bun, se gândește fariseul, am exclus de pe listă pe cei care îi cunosc și mă cunosc; atunci pe cine să scriu primii  pe listă, care ar fi vrednici, eligibili, pentru a lua cina sau prânzul la mine acasă?”
-„Pe săraci, schilozi, șchiopi, orbi – nu-i cunoști și nu te cunosc (încă); n-au cu ce să-ți plătească și nici cu ce să te răsplătească, nu te vor invita la prânzul sau cina lor. Ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.”
-„Da, se gândesc ceilalți musafiri, dacă va face gazda în acest fel atunci aceasta este ultima dată când suntem pe lista invitaților. Să înfulecăm și să bem cât mai mult – nu se știe ce va veni! Sperăm, Doamne ajută,  să nu asculte gazda de sfatul acestui musafir incomod.”
Nu știm ce a făcut gazda, dacă a scultat sau nu de sfatul oaspetelui incomod.
Știm însă cine sunt primii pe listele noastre de invitați la petreceri și sărbători.
Știm că tânjim de dor să fim pe listele altora de invitați, că nu vrem să fim lăsați pe dinafară – ar fi „sfârșitul lumii”.
Cum rămâne însă cu cei excluși de pe listele noastre? Ei rămân mereu pe listele Domnului?
Până când vom practica ospitalitatea reciprocă, dându-ne și luându-ne reciproc răsplata? Cine va avea curajul și nebunia de a pune exclușii primii pe lista lui de invitați?
Cine va avea curajul să-și lase prietenii ultimii pe listă?
Cine va avea credința și răbdarea să primească răsplătirea la învierea celor neprihăniți?
Acela va fi și el pe lista celor invitați de Domnul la banchetul ceresc!!!