Când operăm pe baza activităților de rutină ne descurcăm destul de bine. Micile întreruperi ale vieții … răceli, tuse, pene de mașină, plata întârziată a facturilor, amenzi pe ici și colo, rău platnici, un examen picat și altele de genul acesta ne strică etosul liniștit al vieții provocându-ne limitele, dar ele se situează la nivelul suportabilului; deși variază și ne deranjează le încadrăm în zona administrabilului deoarece avem resurse mentale, fizice și emoționale pentru a le depăși – fără eforturi prea mari.
Când însă vin situațiile cu grad de dificultate ridicată, circumstanțele dificile și problematice, când vin uraganele sau intrăm în cuptorul de foc al încercării, când pășim fără aviz în valea umbrelor morții … aceste situații ne iau pe nepregătite; oricât de pregătiți ne-am crede, în perioada de rutină, atunci când încercarea dă peste noi
scoate în evidență deficitul nostru de înțelepciune.
„Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări” scria apostolul Iacov sfinților care erau în cuptorul testărilor, a încercărilor. Și apoi adaugă că dacă cineva sesizează că nu are înțelepciune, care aduce perspectivă și încurajare în testarea credinței, „s-o ceară de la Dumnezeu” – care nu este zgârcit și dă cu mână largă.
În activitățile de rutină nu prea vezi nevoia de înțelepciune, acea capacitate superioară de pătrundere a lucrurilor.
În rutină, aritmetica este simplă și peste tot este la fel: 1 plus 1 face întotdeauna 2.
În rutină, aritmetica este mai complicată doar atunci când … doi olteni trecură oltul, înapoi trecu Rădoi; câți olteni trecură Oltul înainte și-napoi?
În rutină, știi să mergi cu ochii închiși la mol, cunoști promoțiile de la magazinele preferate, știi pe de rost ultimul album scos de trupa „Ultimul răcnet”, ești la curent cu ultimul episod din sezonul „infinit plus unu”, știi câte goluri a marcat Messi de când joacă la Barcelona.
În încercare, mergi cu ochii deschiși, dar nu vezi aproape nimic. Cărarea bătătorită spre mol, acum duce spre nicăieri.
Timpanele biciuite de decibeli nu știu ce să facă în liniștea și tăcerea, care acum nu mai este de aur. Ai vrea să auzi ceva, dar nu știi ce.
Omul încercat este ca un obiect scufundat în apă – este inundat și copleșit de o nouă realitate.
Afundarea – pogorârea în groapă sau fântână sunt analogii folosite de psalmiști pentru a descrie situațiile copleșitoare pe care ei le-au experimentat – vezi Psalmul 30, psalmul celui trecut prin și ieșit din depresie.
În încercare ești ca un submarin imersat în apă: poți vedea adâncurile învolburate ale sufletului dar, nu poți ști care este situația la suprafața vieții – pierderea contactului parțial și temporar cu realitatea exterioară. Un element esențial pentru submarin este periscopul, instrumentul optic care servește la observarea câmpului de operații de deasupra apei.
Înțelepciunea este pentru un om aflat în încercare ceea ce este periscopul pentru submarinul imersat în apă.
Periscopul permite culegerea de informații de deasupra apei în timp ce submarinul este ținut sub nivelul apei.
Înțelepciunea este informația sau revelația perspectivei de deasupra nivelului normal al vieții și ea poate fi mijlocită, mediată de oameni mai maturi și mai înțelepți (prieteni, sfătuitori, mentori, pastori, preoți, duhovnici, etc.) sau poate fi primită direct de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt.
Înțelepciunea este ca și periscopul, ea aduce perspectivă nouă și răspunsuri mai complete situației complexe, ceea ce permite reorientarea și reconfigurarea traseului omului copleșit și confuz – încercat (submarinului) potrivit ultimelor date culese din „locurile cerești” (de deasupra nivelului apei).