Sunt momente și etape în viață când încrederea noastră în cineva sau în ceva trece prin momente de eclipsă, de îndoială. În acele vremuri în care între ceea ce auzim și ceea ce vedem există o discrepanță sau o contradicție, această contradicție poate face ca mintea noastră să intre într-un blocaj, adică o incapacitate de a mai funcționa la parametrii normali. Pentru a putea ieși din această stare sunt necesare unele dovezi sau semne – pentru a convinge persoana că așa stau lucrurile și nu altfel.
Semnele și minunile – miracolele își au locul lor în formarea și dezvoltarea credinței. Ele sunt dovezi, probe ale existenței și intervenției lui Dumnezeu în și prin viața celui credincios. Pentru unii oameni, minunile sunt indispensabile vieții de credință.
„Iudeii, într-adevăr, cer minuni” – scrie Pavel, sintetizând nevoia evreilor de a-și întemeia credința pe demonstrații miraculoase, iar „grecii caută înțelepciune” – ei sunt atrași și interesați de iscusința și ingeniozitatea minții. Cu toate aceste nevoi și cerințe – legitime pentru unii și mofturi pentru alții, înțelepciunea lui Dumnezeu nu se pliază, de cele mai multe ori, pe așteptările oamenilor, ci își găsește o cale proprie de a-și dovedi prezența, uneori prin absență.
Răstignirea lui Cristos nu a răspuns nevoii de miracole și nici nevoii de înțelepciune.
Unii Îl simt pe Dumnezeu prezent când sunt martori la miracole sau la explicații și demonstrații ale înțelepciunii de sus.
Răstignirea lui Cristos a fost mai degrabă, pentru cei mai mulți, semnul „absenței” lui Dumnezeu, al neimplicării Lui.
Lazăr, Maria și Marta au trăit pe pielea lor „absența” prezenței lui Cristos. (vezi Ioan 11)
„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.” „Absența și neimplicarea Ta are o natură dramatică și traumatizantă pentru mine și familia mea. În loc să petrecem, acum ne jelim și plângem!”
Reproșul Mariei pare rezonabil și legitim – tot așa și așteptările noastre!
„Nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Aici este reproșul Domnului.
Absența prezenței și intervenției Lui are o logică a cerului care poate fi decriptată doar de limbajul credinței. Formulat într-o formă afirmativă, am putea spune că …
Dumnezeu este prezent și când este „absent”!
„Atunci unii din cărturari și din farisei au luat cuvântul și I-au zis: Învățătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine! Drept răspuns, El le-a zis: Un neam viclean și preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul proorocului Iona. Căci după cum Iona
a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului.” (Matei 12:38-40)
Dur, aspru, tăios este limbajul Domnului cu acești cărturari curioși și dornici să vadă o demonstrație a puterii și divinității Lui ( de parcă nu au fost destule). Dacă au reușit să treacă peste mustrare, au reușit să și audă că li se va onora cererea, dar nu cum doresc ei ci cum dorește El. Semnul prin care El le va arăta puterea Sa va fi o absență, o inactivitate, o tăcere mormântală de trei zile și trei nopți.
„Vreți un semn ca să pot urca în ochii voștri?” Ei bine, o sa vedeți că înainte este o coborâre. Acesta va fi semnul meu cu dedicație pentru voi! 🙂
Așa a fost cu profetul Iona.
Cel mai bun loc în care acesta a simțit prezența transformatoare a lui Dumnezeu a fost când a stat în pântecul peștelui, când a fost închis în adâncurile mării, când a murit față de sine însuși și misiunea sa ascunsă. Cauza lui Dumnezeu părea pierdută, mesagerul său era în adâncuri și ninivenii departe de frica lui Dumnezeu.
Iona și Cristos și eu și tu.
O ședere de trei zile și trei nopți: închiși, limitați, opriți, inactivi, anihilați, omorâți.
Trei zile și trei nopți: „închisoarea” noastră are un început și are un … sfârșit! Nimic nu ține veșnic, nici măcar moartea! Doar, viața este veșnică – pentru cei ce calcă pe urmele Lui!
Ceea ce nu prea ne învață nimeni astăzi, în epoca managementului, eficienței și succesului, este că înainte de a urca pe scara transformării noastre în asemănarea cu Cristos este nevoie de o coborâre (sau mai multe) spre adâncurile întunericului din noi și din alții, de a experimenta prezența Lui prin absență, de ajunge la limita resurselor noastre, la moartea față de noi înșine și planurile noastre, până când lumina și puterea învierii ne scoate la o nouă realitate, radical diferită de cea pe care am lăsat-o la coborâre.
Ieșirea din adâncuri este lucrarea totală a harului Său; ea nu depinde de câte lecții de înot a luat Iona când era mic sau la câte tabere de supraviețuire a participat cineva. Ești pur și simplu „expulzat” din burta peștelui sau din groapa „mormântului”, descătușat și eliberat pentru o misiune și o urcare nebănuită și aproape imposibilă.
Există o înțelepciune de sus care „vede și decriptează” semnele prezenței Sale și atunci când este liniște de mormânt, când este despresie, durere și tăcere, când nu mai putem face nimic și suntem strânși de „pereții” peștelui și purtați prin adâcurile mării, fără nici-o direcție.
Există o înțelepciune de sus care ne inspiră și ne întărește pentru a avea curajul de acoborî înainte de a urca, de a muri pentru a învia, de a ne odihni înainte de a lupta, de a pierde pentru a câștiga.
Există o înțelepciune de sus care-L vede prezent chiar și atunci când toți Îl văd absent!
5 răspunsuri la “Intelepciunea si absenta semnelor”
Multumim DOMNULUI pt. hrana aceasta plina de invatatura si eliberare din zbaterile noastre pamantesti, intelepciunea de sus care ne da pacea,puterea noastra de a ne lua crucea in fiecare zi,multumim si ca te lasi folosit Gili,constient de darul pe care il ai.
Multumesc pentru ofranda incurajatoare, absenta ofrandelor ma face si pe mine (cateodata) sa ma indoiesc ca ceea ce scriu ar fi folositor pentru cineva.
Gili, sa nu te indoiesti vreodata ca ceea ce scri e in zadar !!! Pentru mine predicile tale (mai exact stilul unic de abordare a subiectelor) au fost balsam pentru sufletul meu ranit, speranta pentru viitor, mangaiere pentru inima mea zdrobita, bucuria de a gasi pe cineva la fel de vulnerabil ca si mine si de a ma accepta asa cum sunt . Multumesc inca odata lui Dumnezeu pentru privilegiul de a te cunoaste ! Voi veni la Betania sa te ascult ! Abia astept!
Multumesc pentru încurajarea – semn. 🙂
Îndoilelile și semnele își au locul lor tainic în formarea și desăvârșirea noastră!
Alina, nu te-am vazut la Betania !?