Probabil că ai auzit pe cineva spunând această expresie: „Bătaia este ruptă din rai.”
Poate a spus-o chiar mama, sau tatăl tău, înainte de a-ți trage o „mamă de bătaie”.
Această expresie a legitimat pedepsirea copiilor de către părinți sau tutori, pe drept sau pe nedrept. Cu această expresie părinții au comunicat copiilor că acest mijloc de corecție nu este ceva inventat de părinți frustrați și mânioși, ci ceva care le-a fost înmânat „cu mare grijă” de Adam și Eva, sau poate chiar de Dumnezeu, pentru a-și educa odraslele neascultătoare. Copiii deveniți adulți vor prelua expresia și practica în educarea copiilor lor, fără să-i mai intereseze dacă a fost un loc cât de mic în rai pentru bătaie, durere și conflict.
Nu tot așa este cu mulțumirea.
Despre mulțumire și doxologie se poate afirma că sunt rupte din rai; și nu avem cum să mințim ca să ne legitimăm expresia și practica. Ele sunt acolo ca la ele acasă, pe pământ sunt mai străine, privite ca și extraterestre.
Apostolul Ioan a avut privilegiul „să intre” în sala tronului universului pe care stătea Cineva – Dumnezeu. În apropierea tronului Ioan a văzut patru ființe apocaliptice – liderii care dădeau tonul și susțineau neîntrerupt închinarea în sala tronului.
„Când aceste făpturi vii aduceau slavă – doxa, cinste – time şi mulţămiri- eucharistia Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:
„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” Apocalipsa 4:9-11
Nu sunt un lingvist, deci sunt nepriceput în această privință, cu toate acestea nu pot sa nu observ că și în limba greacă pentru slavă, cinste și mulțumiri sunt folosiți termeni diferiți.
A da slavă, a da cinste, a aduce mulțumiri este, în cer, atitudinea și reacția naturală a făpturilor vii din imediata vecinătate a tronului cosmic.
A da slavă – doxa, ne duce în direcția limbajului doxologic cu care chiar și începe Ioan cartea Apocalipsa:
,,Ioan, către cele şapte Biserici, cari sunt în Asia:
Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie, şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului!
A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi
a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său:
a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” 1:4-6
Ioan a învățat ceva de la făpturile vii, apocaliptice: a învățat limbajul doxologic și limbajul mulțumirii. „Călătoria” prin sala tronului și prin alte locuri apocaliptice și dimensiuni spirituale și-au lăsat o amprentă de neșters peste sufletul, ființa lui Ioan.
Nu numai Ioan a rămas cu un implant doxologic sau amprentat cu doxologie, ci și cei 24 de bătrâni au intrat în această „mișcare doxologică” manifestându-și adorarea prin proșternere, aruncarea coroanelor înaintea scaunului de domnie și imnuri doxologice.
S-ar putea să crezi că lucrurile se termină aici și o să închei postarea, dar nu pot să mă opresc, pentru că „valurile mișcării doxologice” se duc spre celelalte ființe din jurul tronului.
„Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu şi au zis: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţămirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” 7:11-12
Pământul pe care trăim ne face să vedem multe neajunsuri, defecte și păcate.
Avem multe motive și pretexte care pot activa nemulțumirea noastră latentă.
Când însă ochii inimii se deschid pentru realități cerești, când avem acces în sala tronului universului, când tragem numai un pic cu urechea la gălăgia din cer, de acolo putem auzi muzica cerului în tonalitatea dominantă a doxologiei și mulțumirii. Fie ca melodia doxologică a cerului să ne captiveze inima și să ne captureze limba ca să intrăm și noi, pământenii, în „mișcarea doxologică” a cerului!