Protestatarul din stradă, casă și inimă

În țara noastră arde focul, iar poporul este dezbinat: unii l-ar stinge, alții l-ar încinge. Politicienii și cetățenii, orașele și satele, bisericile și familiile , străzile și casele, televiziunea și internetul sunt dezbinate. Protestul ne unește și protestul ne desparte. Toată lumea protestează, activ sau pasiv, în piață sau în casă, zgomotos sau tăcut, singur sau cu alții. Protestul este pe ordinea de zi și de noapte, pe față și pe dos. Protestul a atins corzile ascunse ale inimii și a învolburat conștiințele.

Unii, pentru prima dată în viața lor, sunt forțați să își pună întrebarea: este legitim și biblic să particip la un protest de acest gen? Și nu așteaptă un răspuns de genul: ”Altă întrebare.” 🙂 Ei sunt frământați și preocupați să găsească răspunsul corect, biblic și clar, numai că acest lucru pare un demers sortit eșecului pentru că au văzut promovate poziții ”creștine” conflictuale.  Cum se găsesc persoane cu nume bune din lumea preoțească și pastorală în ambele tabere, acest lucru complică și mai mult căutarea celor sinceri. Și ca să fie lucrurile și mai confuze, sunt unii care le susțin pe amândouă, considerându-le pe ambele valide. În această degringoladă și haos spiritual protestele continuă; cu creștini blindați de versete biblice mărșăluind în stradă și creștini blindați cu versete biblice stând cuminți în casă.

Care dintre ei sunt creștini adevărați? Care dintre ei au dreptate? Care sunt mai sfinți? Care sunt mai slabi? Care au interese mai mari? Care sunt mai firești? Care sunt mai fricoși? Care sunt mai tari? Care sunt mai păcătoși? Care sunt mai spirituali? Alte întrebări? 🙂

Comoditatea pastorală a creat contextul formării unor credincioși care cer și oferă răspunsuri unice, simple, clare și universale. În plus, accentul susținut pus pe ascultare, docilitate și blândețe, a pus bazele unei culturi conformiste față de sfaturile care vin de sus, de la conducere. S-a creat în timp o  dulce legătură de codependență între conducere și biserică,  în care unii gândesc și dau ordine, pardon direcție, iar alții execută, chiar și fără să gândească. În această cultură a comodității și conformismului a înflorit și crescut ideea că rolul primar al bisericii este legat de ziduri și nu de străzi, de rugăciune și nu de politică, de distanțare de oameni și nu de implicare civică.

Sunt suficiente texte biblice care par să încurajeze cultura comodității și izolării bisericii de problemele sociale. Unul dintre ele este acesta: ”… trăiți în pace cu toți oamenii, … nu vă răzbunați singuri … biruiește răul prin bine.” Romani 12:17-21. Acest gen de texte au fost mereu folosite pentru a crea o masă de credincioși obedienți, manipulabili, care nu au dreptul la cuvânt, nu au dreptul la a gândi și acționa. Acesta a și fost unul din argumentele folosite împotriva creștinismului considerându-l a fi un opiu pentru popor, cu efecte halucinogene asupra lui, incapabil de a mai discerne iluzia de realitate, incapabil de a mai reacționa adecvat la nedreptăți, corupție și minciună.

Din păcate, unii n-au rezistat să se alinieze la această obediență oarbă și au ales calea reacționarilor, a conflictelor cu oricine și pe orice temă. Deși au o parte de dreptate în motivațiile lor, metodele alese de ei crează durere și victime, pagube și confuzie. Neînțeleși de majoritatea, acești reacționari se izolează de restul și devin lupi singuratici, mereu în conflict cu cineva, incapabili de a coagula un grup în jurul lor. Mai ales însă, devin un model negativ pentru cei nemulțumiți și indeciși, care ar dori să facă ceva constructiv dar sunt descurajați de aceste modele negative de rezistență.

Spre deosebire de comoditatea pastorală, geniul apostolic are o altă abordare față de subiectele controversate. Acesta nu își propune să uniformizeze, să tăvălugească convingerile pentru a ajunge la unitate. Ar fi cel mai simplu mod de a crea unitatea, prin uniformitate. Toți trebuie să fim la fel, chiar dacă suntem diferiți. Cum se impune uniformitatea? Cam așa.

Dacă unii (majoritatea sau cei de sus) cred că nu este voie de Sus ca să mergi la protest atunci nu este permis nimănui să iasă în stradă.
Dacă unii (majoritatea sau cei de sus) cred că trebuie să mergi la protest atunci nu este permis nimănui să rămână în casă. Aceasta este unitatea de tip Patul lui Procust: pe cine nu se potrivește standardului nostru, ori îl lungim, ori îl scurtăm. Unitatea prin uniformitate este exclusivistă: ori te dai după noi, ori nu ești cu noi.

Dar, nici aceia care au ieșit la protest nu sunt toți la fel, nu sunt uniformizați. Am fost în Piața Operei din Timișoara și i-am văzut și auzit. Una este să fii în mulțime și să stai la distanță de 10-25 de metri de Operă – epicentrul protestului, acolo unde sunt stațiile de amplificare, și alta este să fii la 40-50 de metri. În apropierea epicentrului senzațiile și trăirile sunt mult mai puternice  decât pe la margini. Unii protestatari sunt foarte vocali, energetici și mobilizatori, în timp ce alții sunt liniștiți, pasivi și tăcuți. Aceștia din urmă nu par avea nici-un rol, decât acela de a face parte din decor și de a fi trecuți la numărătoare. Cu toate acestea, solidarizarea prin prezență crează un sentiment neobișnuit de conexiune, care este amplificat exponențial atunci când se cântă imnul României.

Pentru a obține unitatea omenească, geniul apostolic nu-și permite luxul uniformizării forțate  El are o variantă incomodă pentru toată lumea. Cheia spre unitate nu este uniformitatea, ci diversitatea. Realitatea este că suntem în etape diferite de dezvoltare, ceea ce ne face să fim diferiți și să vedem lucrurile diferit. Aceste diferențe crează și atracție, dar și tensiune.

Atunci când cineva are o părere diferită de a mea, reflexul primar și inconștient mă va împinge să-l conving că poziția mea este cea bună și este normal ca s-o adopte. Dacă nu reușesc acest lucru atunci mă delimitez de el/ea. Unii cred că  biblia le permite să mergă la protest, iar alții cred că biblia le interzice să meargă la protest. Cei care cred că au mai multă libertate de mișcare tind să se creadă mai presus decât cei care nu-și asumă această libertate. Nu discut aici despre situații de imoralitate, ci despre situații cotroversate.

Pentru astfel de situații, apostolul Pavel, în Romani 14:3 are îndemnul acesta:”Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine nu mănâncă; și cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit”.

În cazul în care nu pot convinge pe cineva ca să-mi adopte poziția mea (care este cea bună, corectă, dreaptă, biblică și universală) reflexul meu secundar va căuta să-mi anestezieze durerea respingerii prin reacția de a-l disprețui sau judeca pe celălalt. Indiferent care tip de reacție mi-o aleg, ea este aceea de excludere (respingere) a poziției adverse și a ocupantului ei. Chiar dacă apostolul scrie clar că Dumnezeu îl primește, îl acceptă și îl include și pe el.

Unitatea în diversitate este unitatea dumnezeiască în care opozanții se respectă și se includ reciproc, în ciuda diferențelor.

Dacă alegi să stai acasă, să te rogi și să postești pentru binele țării și poporului, bine faci! Dacă stai însă acasă și nu mergi la protest, nu-i judeca pe cei care merg în stradă, strigă lozinci, suflă în vuvuzele sau poartă pancarte. Dacă-ți va fi mai bine în această țară, se va datora și curajului sau nesăbuinței celor din stradă.
Dacă alegi să ieși în stradă, să protestezi împotriva minciunii și abuzurilor, bine faci! Dacă ai ieșit în stradă ( în public), strigi lozinci, sufli în vuvuzea sau porți o pancartă, nu-i disprețui pe cei care stau acasă din diferite motive. Unii stau acasă, postesc și se roagă pentru binele țării. Cine știe dacă nu (și) datorită rugăciunilor lor făcute în odăiță (în ascuns) va aduce Dumnezeu vremuri bune peste această țară?

Cu mult timp în urmă, o tânără evreică refugiată care a devenit împărăteasă în imperiul Medo-Persan, nu a avut dilema pe care o avem noi astăzi. Nu a avut de ales între acțiune și protest, pe de-o parte, și post și rugăciune, pe de altă parte. Împărăteasa Estera nu le-a separat, ci le-a considerat esențiale pe ambele atunci când a dat porunca:  ” … postiți pentru mine … și eu voi posti … apoi voi intra la împărat, în ciuda legii;” Estera 4:16

Haideți să ne primim și să ne cinstim unii pe alții, așa cum ne primește Dumnezeu.
Cei care ies în stradă, să facă loc în inimile lor pentru cei care stau acasă și se roagă.
Cei care stau acasă și se roagă, să facă loc în inimile lor pentru cei care ies în stradă.
Căci și casa și strada și inimile sunt ale Domnului.