Minciuna se ține ca scaiul de noi, este conectată strâns de menținerea și perpetuarea unei imagini (fațade) onorabile atât în fața altora cât și în fața noastră.
Când modul nostru de prezentare – imaginea este mai importantă decât cine suntem cu adevărat, am ajuns să-i mințim pe alții și să ne înșelăm pe noi înșine.
Ne mințim pe noi înșine când am ajuns să credem că forma este mai importantă decât substanța, când ambalajul a devenit mai important decât conținutul, când suprafața și superficialitatea a înlocuit adâncul și profunzimea.
Ne mințim când credem că valoarea noastră stă în realizările noastre, dar scăpăm foarte greu de ideea aceasta pentru că o întâlnim peste tot, inclusiv în biserică.
Accentul obsesiv pus în ultima vreme pe forme și suprafețe este înnebunitor.
Interiorul și spiritul este neglijat, iar exteriorul și trupul este exacerbat.
Mușchiul și pielea fină, accesoriile și îmbrăcămintea, cosmeticele și mirosurile fine au luat fața îngrijirii sufletului și înălțării spirituale, dând naștere la oameni artificiali, fără suflet, păpuși de porțelan reci și frumoase.
Băieții și fetele se identifică mai nou doar cu trupurile lor, nu și cu sufletele lor. Pe ei îi definește materialul, pânzeturile, trecătorul și nu spiritualul, eternul. De aici și accentul excesiv pus pe cum arată – înfățișarea fizică și ignorarea nevoilor interioare, sufletești. Nu că nu ar trebui să ne preocupe înfățișarea, dar acest dezechilbru în care interiorul și frumusețea sufletului este neglijată în favoarea frumuseții corporale, duce la o adolescență prelungită, chiar nesfârșită, în lumea adulților.
Reclamele, prietenii și prietenele ne comunică și insuflă care sunt lucrurile centrale pentru ei și ele.Dacă arătăm bine putem fi fericiți și invidiați, dacă arătăm rău putem fi urâți și detestați. Ce iluzie să vezi și să cultivi numai exteriorul, lăsând sufletul însingurat, înstrăinat și flămând! Ce iluzie să crezi că dacă arăți mai bine ca altul sau alta ești mai fericit sau mai fericită!
Trăim și cheltuim timp și bani pentru a arăta bine și cât mai mult timp. Aceasta este focalizarea: noi, trupul nostru – aparența.
Da, trupul este sălașul sufletului și trebui îngrijit, dar nu unul în detrimentul celuilalt.
Dă trupului ce este al trupului și sufletului ce este al sufletului!
Menirea lor este să se sprijine unul pe altul și nu să se submineze.
Urgența noastră acum, pentru a îndrepta dezechilibrul, este să ne ocupăm mai mult de lumea noastră interioară, de ființa uitată și flămândă după conectare și hrană spirituală, să căutăm Apa vie și Pâinea Vieții, odihna și pacea sufletului care vine din comuniunea cu El.
Când sufletul primește iluminarea din sărutul și îmbrățișarea veșniciei, fațada trupului pălește pe lângă frumusețea nepieritoare a sufletului atins de gloria eternității.
Centrul orașului și molul este gândit, conceput și construit să treci prin fața multor vitrine, să te acomodezi cu fațadele și manechinele până devii tu însuți o fațadă și un manechin – fără suflet.
Solitudinea, postul, meditarea și liniștea sunt gândite să-ți fortifice și să-ți înfrumusețeze sufletul, să-l purifice și să-l înveșmânteze în gloria veșniciei. Disciplinele spirituale, nu dietele sau sălile de forță, ajută ca sufletul și trupul să redevină un tot unitar, contopindu-se tot mai mult în voia Lui, plăcută și desăvârșită. Acolo, departe de fațade și aproape de El, devenim noi înșine, ne regăsim sufletul, ne răscumpărăm sufletul de printre fațade; acolo devenim noi înșine, varianta dorită de El, nu cea dorită de lume. Acolo regăsim adevărul despre noi înșine – în oglinda Cuvântului, acolo spargem oglinzile iluziilor, acolo luăm decizia de a nu ne mai păsa de ceea ce zic și ceea ce fac alții. Acolo devenim liberi, din nou, de a fi noi înșine, așa cum ne vrea El!
4 răspunsuri la “Vitrina, fatada si minciuna”
De mare actualitate subiectul. Sper sa-l dezvoltati si pe mai departe la Cluj la conferintele ce vor urma la Manastur.
O sintagma folosita la o conferinta era „Evanghelia de la Hollywood” care promoveaza imaginea in era postmoderna si pe care o inhalam pe toate canalele si pentreaza in Biserica.
Un material util pe tema cultivarii valorilor interioare este cartea „Ordine in universul interior” a lui Gordon MacDonald si este atins si de John MacArthur in „Constiinta pe cale de disparitie” – ambele folositoare in lucrarea cu barbatii.
Toata lumea este sensibilă la imagine, însă sunt unele categorii/tipologii de oameni care sunt dependente/dominate de imagine. Da, vom aborda astfel de subiecte la întâlnirile cu băieții și bărbații sau, poate și mai repede, la întâlnirile liderilor de grupe de băieți și bărbați.
Din articolele recente, sintetizez pentru mine, ca fiindu-mi de maxima importanta, urmatoarele paragrafe:
“Abilitatea lăcustelor de fi și soldat și general, de a primi și de a da direcție, de a schimba rapid direcția și totuși de a păstra conexiunea cu echipa, fac din ele un exemplu de înțelepciune exemplară la nivel comunitar.
Aici bisericile noastre suferă muuuuuuult. Frații și surorile depind prea mult de ordinele altora, adică ale celor din conducere, și nu este bine așa. Aceasta este o pruncie spirituală perpetuă, o dependență nesănătoasă de lideri, care ajung să-și asume roluri pe care Cristos nu le-a dat. Ajutăm la desăvârșirea sfinților atunci când ei au ajuns, în sfârșit, să nu mai aibă nevoie de noi!”
“Acești mincinoși profesioniști vor ști să vândă iluzii celor dezamăgiți, frustrați și nemulțumiți. Ei sunt fermecători, încrezători, captivanți; soluțiile lor par a fi biblice, credibile și eficiente, adevărate. Numai pentru unii …
Alții, care cred și cunosc adevărul, care cultivă mulțumirea nu se vor lăsa amăgiți, prinși în plasa iluziilor.
Hrana constantă din Cuvânt menține sufletul satisfăcut cu cele cerești, pe când înfometarea sufletului îl va face vulnerabil la promisiuni false, amăgiri crunte și iluzii amare.”
“Solitudinea, postul, meditarea și liniștea sunt gândite să-ți fortifice și să-ți înfrumusețeze sufletul, să-l purifice și să-l înveșmânteze în gloria veșniciei. Disciplinele spirituale, nu dietele sau sălile de forță, ajută ca sufletul și trupul să redevină un tot unitar, contopindu-se tot mai mult în voia Lui, plăcută și desăvârșită. Acolo, departe de fațade și aproape de El, devenim noi înșine, ne regăsim sufletul, ne răscumpărăm sufletul de printre fațade; acolo devenim noi înșine, varianta dorită de El, nu cea dorită de lume. Acolo regăsim adevărul despre noi înșine – în oglinda Cuvântului, acolo spargem oglinzile iluziilor, acolo luăm decizia de a nu ne mai păsa de ceea ce zic și ceea ce fac alții. Acolo devenim liberi, din nou, de a fi noi înșine, așa cum ne vrea El!”
Cornel, tu știi să citești nu numai rândurile, ci și … printre rânduri! 🙂