S-ar putea, recent, să te fi auzit zicând următoarele cuvinte: „După câte i-am făcut, aceasta meritam eu de la el/ea? Așa știe el/ea să-mi arate mulțumirea?”. Sau, poate ai auzit pe altcineva spunând: „Nu mă așteptam să-mi facă așa ceva, după câte am făcut eu pentru ea/el!” În acest gen de situații o persoană a inițiat o facere de bine către o altă persoană și așteptarea este ca răspunsul să fie pe măsură, adică un răspuns care să reflecte o atitudine de mulțumire. Persoana care a făcut binele merită și i se cuvine mulțumirea exprimată prin diferite atitudini, vorbe și acțiuni. Persoana căreia i s-a făcut binele este datoare să-și exprime mulțumirea și recunoștința prin diferite atitudini, vorbe și acțiuni față de binefăcător. Dacă recipientul binefacerii consideră că merită sau i se datorează binele făcut sau chiar că este obligația celuilalt de a face binele atunci el se consideră „absolvit” de la mulțumire sau recunoștință.
De la naștere devenim recipienții facerii de bine ai părinților. Suntem mici și neajutorați, nu știm să facem nimic decât să mâncăm, să plângem și să umplem scutece. Lumea se învârte în jurul nostru și ne obișnuim cu ideea aceasta până când constatăm contrariul. Unii cresc așa, ca domnul Goe, cu ideea că ei merită, că li se cuvine facerile de bine ale altora. Cum să-și arate ei mulțumirea față de gesturile mici de atenție, de purtare de grijă dacă acestea li se cuvin? Oare părinții, mătușile, bunicii nu sunt datori să se ocupe de copil, ca să-i fie bine, ca să trăiască mai bine decât toți la un loc? De unde atâta mulțumire și recunoștință? Li se urcă la cap!
Și apoi chiar Dumnezeu este „obligat” să trimită soarele Său și peste cei buni și peste cei răi, și ploaia și peste cei drepți și peste cei nedrepți, și seceta sau tsunami și peste cei mulțumitori și peste cei nemulțumitori!
Zece persoane sufereau de o boală îngrozitoare și incurabilă, lepră (Luca 17:11-19). Suferința i-a strâns împreună. Erau izgoniți din societate, izolați și stăteau la mila altora. Și-au format ei o altă comunitate, și trăiau în grupul lor de zece. Când primeau ceva împărțeau între ei. Au primit vestea că un profet este în zonă, că are puteri de sus și că face minuni de care nimeni nu a mai auzit. S-au sfătuit să meargă în grup și să ceară și ei milă. Aceasta era șansa vieții lor. Așa au făcut și … li s-a spus să meargă fiecare să se arate preotului care i-a pus diagnosticul bolii incurabile. Nu știau ce să creadă, ce să facă dar, au început să plece spre satele lor de baștină. Și minunea s-a întâmplat în timp ce mergeau spre satele lor: li se curăța pielea, creșteau la loc membrele ciungite. Țopăiau de bucurie, chiuiau, plângeau. Erau din nou sănătoși, erau din nou normali. Ce șansă unică, ce pleașcă pe capul lor! Se duc la preot, doctorul care a pus diagnosticul, ca să constate vindecarea și să le permită intrarea în sat și reintegrarea în familie și comunitate. Uimire, veselie, îmbrățișări, lacrimi de bucurie, povestiri. Și cum s-a întâmplat? Stai să-ți spun …
Unul dintre cei vindecați se gândește că trebuie să se întoarcă și să-L caute pe binefăcătorul lui. Nu poate lăsa lucrurile așa, i-a făcut un maaaaare bine. L-a găsit pe Binefăcător, s-a aruncat cu fața la pământ și I-a mulțumit.
Domnul Isus, Binefăcătorul, s-a mirat de absența celorlalți nouă vindecați.
Mulțumirea este răspunsul normal așteptat din partea celuia căruia i s-a făcut bine! Binele este un har care ni se face, nu o obligație pentru ceilalți.
Binele sub forma soarelui, ploii, sănătății, protecției este un har, ceva nemeritat. Exprimarea mulțumirii pentru lucrurile mici care ni se fac de către alții este obligația noastră față de ei și nu obligația lor față de noi.
Se apropie vremea Paștelui, veți merge pe la părinții și rudele voastre, vă veți întâlni cu alte cunoștințe din trecut. Folosiți prilejul acesta și exprimați-vă mulțumirea și recunoștința față de părinți ( s-au ostenit cu voi destul când ați fost mici), față de profesorii care vi-au făcut bine (poate vi-au dat un 4 ca să vă treziți!), vecinii și rudele care și-au arătat bunăvoința în trecut, prietenii cu care nu v-ați văzut de muuuult.
Exprimați-vă mulțumirea față de cei de la chioșcurile de ziare, de la casa de bilete, șoferii care vă respectă, chelnerii care vă servesc, cei ce vă primesc în casă, cei ce vă caută la telefon sau pe facebook.
Exprimați-vă mulțumirea față de Domnul Dumnezeu, Binefăcătorul, care ne-a împărțit cu extravaganță harul Său după nemeritele noastre, față de Domnul Isus care a plătit foarte scump pentru păcatele noastre, față de Duhul Sfânt care are răbdare îndelungă în sfințirea și maturizarea sufletelor noastre.
Dumnezeu merită și i se cuvine toată mulțumirea noastră!
Obligația de a mulțumi poate deveni un obicei bun. Obiceiul bun poate deveni o stare.