Categorii
04 Aprilie Virtuti si Vicii

Multumire extravaganta si cartire

Evenimentele premergătoare sărbătorii Pascale sunt destul de tensionate. Se strânge încet, dar sigur, șurubul persecuției în jurul Domnului Isus. Conflictul crește în intensitate, ambele părți știind că s-au înscris pe drumul fără întoarcere al unui deznodământ dramatic. Învățătorul era dat în urmărire generală dar, popularitatea Lui crescândă, nu permitea o arestare publică datorită reacției imprevizibile a poporului. Era ca un război rece. Cristos împreună cu ucenicii s-au refugiat, pentru o vreme scurtă, întrun ținut pustiu după care a revenit în zona Ierusalimului. În timpul zilei, dis de dimineață căuta protecție în aglomerația oamenilor stând și învățând poporul în Templu iar noaptea se refugia în singurătatea și protecția muntelui Măslinilor. Un loc ospitalier și sigur pentru vremuri tulburi ca acestea era satul Betania, mai precis familia din care făceau parte Lazăr, Marta și Maria. Dragostea dintre cei trei și Isus era reciprocă. Și Lazăr era oarecum luat în colimator de autorități deoarece mulți credeau în Isus datorită mărturisirii lui Lazăr. Isus cu ucenicii au luat de multe ori cina în această familie deosebită dar, în această (probabil) ultimă cină s-a întâmplat ceva surprinzător și memorabil. Din partea gazdelor fiecare știa ce are de făcut și făcea bine, conform planului, numai că Maria a ieșit în decor cu un gest surpriză care a stârnit la maxim uimirea celor prezenți. Probabil că Maria a anticipat că este ultima cină la care se mai întîlnesc toți în această formație, probabil că a înțeles că lucrurile merg spre deznodământul pe care-l anunțase Învățătorul, probabil și-a dat seama că este ultima ocazie când își poate exprima muțumirea și recunoștința față de Isus, probabil că și-a dat seama că va părea ridicolă cuiva sau că vor fi cârtitori și nemulțumiți printre privitori. probabil s-o fi gândit la toate acestea dar, Mariei nu-i mai păsa de ce zic sau doar gândesc alții. A luat o jumătate de litru de parfum foarte, foarte , foarte scump și a uns picioarele lui Isus cu el și apoi le ștergea cu părul capului. Toată casa a fost invadată, s-a umplut, de mirosul parfumului. Gestul ei a atras atenția tuturor. Nu se mai putea mișca nimeni prin casă fără să simtă în nări aroma parfumului împrăștiat din belșug peste Învățătorul care … nu zicea nimic. Tăcerea Lui era încurajatoare pentru Maria care continua să toarne parfum în semn de mulțumire și recunoștință. Era belșug de parfum, belșug de aromă, belșug de mulțumire. Splendoarea momentului este însă întreruptă de murmurele lui Iuda: „Ce risipă face femeia aceasta! Cu banii de pe parfum dădeam de mâncare 3 luni la 300 de săraci!”
Nemulțumitul, cârtitorul are întotdeauna o idee mai bună și o agendă, misiune ascunsă. Nemulțumirea trâmbițată este una, dar motivația nespusă, ascunsă este alta. La vedere cârtitorul este filantrop, în ascuns el este un hoț. În aparență el se gândește la alții, în realitate el se gândește la sine. La coajă arată bine, la miez este însă putred. Este bun la contabilitatea celor pământești dar, corigent la adunarea celor cerești. El confundă extravaganța cu risipa.
Maria I-a adus o mulțumire extravagantă care a atras critici, cârtiri chiar din partea celor pe care i-a primit în casă, i-a găzduit și slujit ca pe cei din familia ei. Era de fapt la ea acasă. Ei erau oaspeți. Nu putea face ce vrea ea la ea acasă? Se pare că o mulțumire extravagantă va fi atacată de cei nemulțumiți – cei pentru care mulțumirea este ca o limbă străină și a căror misiune ascunsă este confruntată de însăși actul mulțumirii.

(Visited 42 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *