Suntem în săptămâna mare. De ce s-o fi numit mare? Cine a văzut-o așa și când?
La noi este mare stresul, este mare aglomerarea la cumpărături, este mare căutarea după ultimele noutăți, este mare vânzoleala după mâncăruri și băuturi, este mare dorința de a primi prima de Paști, este mare dorința de a fi altfel deși nu facem mare lucru pentru ca aceasta să se întâmple. La noi este o mare uitare, o amnezie față de Cel batjocorit, Cel biciuit, Cel hulit, Cel trădat, Cel chinuit, Cel răstignit.
„Maria și Marta erau două surori …” așa începea o poezie care se mai recita prin biserici, cândva.
Maria și Marta erau apropiate, stăteau în aceeași casă, iubeau același Domn, slujeau același Dumnezeu, cântau același gen de cântece, mergeau la aceeași sinagogă (biserică). Maria și Marta aveau multe lucruri în comun dar, le deosebea ceva, care nu putea trece neobservat.
Maria stătea când Marta lucra, Maria tăcea când Marta vorbea. Domnul nu zicea nimic, până când a cerut Marta.
Marta slujea, Marta dădea ordine, Marta făcea, Marta dregea, Marta se învârtea ca titirezul, Marta era obosită, Marta devenea nemulțumită. Spiritualitatea Martei este spiritualitatea majorității, oameni de bine împărțiți cu multă slujire.
Maria stătea, asculta Cuvintele Lui, tăcea. Spiritualitatea Mariei era pe contrasens.
În trecut, în vinerea mare, spiritualitatea Mariei era majoritară: oamenii stăteau (nu lucrau), posteau (nu mâncau), meditau și citeau Scripturile (nu interacțiune pe mobil, internet și altele asemănătoare cu acesea), se detașau de cele exterioare că să facă loc pentru cele interioare.
În prezent, spiritualitatea Mariei a ajuns minoritară, a juns pe contrasens!
Cândva săptămâna era mare pentru că noi eram mici, acum săptămâna este mică pentru noi ne-am făcut mari.
Este vinerea mare!
Să avem curajul de a trăi pe contrasens, să stăm lângă Cel Mare ca să ne facem mici!