Cei de lângă noi au nevoi și dorințe.
Nevoi de bază, nevoi secundare și dorințe, multe și diferite dorințe.
Cultura postmodernă are meșteșugul și scamatoriile de a ne deghiza multe dorințe în nevoi imediate, iar cei imaturi se uită și cumpără în neștire lucruri care nu stâmpără setea sufletului.
Printre nevoile de bază ale oamenilor se numără nevoia de siguranță, de asociere, de semnificație. Ele ne sunt împlinite mai mult sau mai puțin (sau deloc) de către cei din jur.
În copilărie, omulețului îi stau la dispoziție cei din familie pentru a-i împlini aceste nevoi.
Odată cu creșterea el se va îndrepta tot mai mult spre împlinirea nevoilor înafara familiei (spre disperarea părinților): colegi, colege, prieteni, chiar străini. Când dă de prima dragoste i se pare că paharul nevoilor inimii este plin de dă peste el și că așa va fi toată viața. Spre surprinderea lui (și a noastră) dragostea inimii noastre nu este perfecțiunea întruchipată și nu ne poate împlini nevoile noastre la nivelul dorit sau așteptat de noi.
Și căutarea continuă.
Unii caută și găsesc împlinirea unor nevoi la muncă și prin muncă, alții prin realizări, alții prin aventuri, alții prin grupuri mici, alții prin biserici, alții prin vicii, alții prin hobby-uri.
Cine aștepți tu să-ți satisfacă nevoile de bază?
Părinții sunt limitați și imperfecți, mai ales imperfecți.
Soțul sau soția are … frumusețe, deșteptăciune, spirit de sacrificiu, dragoste, slăbiciuni, oscilații, spini, nevoi.
Copiii au darul de a primi și de a … pleca. Așa am fost … toți.
Frații de corp și de cruce ajung câteodată invizibili și imprevizibili.
Prietenii, pastorii, preoții, mentorii, liderii au suflete găurite și … peticite.
Cei din jur sunt limitați în capacitatea lor de a umple un gol de mărimea lui Dumnezeu.
Ți-e dor de un cuvânt de apreciere, de un cuvânt care să-ți spună că ești important în această lume, de o afirmație care să te includă într-un cerc select (nu gașcă) de oameni.
Uneori acest Cuvânt vine când nu-L aștepți și îl găsești unde nu te aștepți.
Dumnezeu este un maestru al surprizelor, nu face scamatorii, dar Îi place să ne surprindă.
Era lume multă adunată într-o casă. Toți erau interesați să fie cât mai aproape de Învățătorul, să-I soarbă cuvintele, atât de interesați că nimeni nu mai putea avansa un pas înainte. Mama și frații Învățătorului au venit de departe, din Nazaret, ca să-L vadă pe Cel ce a fost cândva membru de bază în familia lor. L-au găsit cu greu, dar L-au găsit. Nu puteau intra înlăuntru, așa că i-au cerut Învățătorului să iasă afară la ei ca să discute.
Începutul răspunsului Său te lasă fără cuvinte: „Cine este mama Mea și frații mei?”
Nu mi-aș fi dorit să fiu eu în locul lor și cred că nici tu nu ai fi fost încântat.
Contraîntrebarea Lui are un iz de lipsă de respect și apreciere față de ai lui.
Ceva te face să tresari la auzul acestor cuvinte, ceva te deranjează, te tulbură.
Fără să vrei îți aduci aminte de Nazaret, de primirea rece a consătenilor, de necredința și de răutatea lor. Îți aduci aminte de familiaritatea și ignoranța lor în ce privește misiunea Celui ce era dintre ei. Îți aduci aminte cât de neînțeles ai fost și tu de ai tăi (chiar dacă ți-au purtat de grijă), de faptul că deși erai apreciat la școală sau la servici sau la biserică, acasă erai tot acel copil cu coșuri, care mânca cu mâna puiul gătit, care uita să lase capacul de la toaletă, care are numărul 45 la pantof, care poartă bască, etc.
Oricât de iubit și apreciat ești acasă de către ai tăi, relația lui Cristos cu ai Săi, scoate în evidență o limitare a celor apropiați în împlinirea nevoilor de bază (nu mă refer aici la nevoile biologice, ci la cele sufletești, spirituale) și o acceptare a realității că familiaritatea dă naștere la un anume grad de ignoranță din partea celor apropiați.
Unii din frații Lui nu au crezut în El, decât după înviere. Prin urmare, dacă poți fi dezamăgit și rănit undeva tare de tot, acel loc este familia, unde sunt ai tăi.
Această ușoară distanțare de ai Săi îmi comunică faptul că așteptările prea mari puse pe umerii celor apropiați în împlinirea nevoilor de bază sunt nerealiste și împovărătoare.
Dacă cineva reușește să ne împlinească o nevoie de bază la un nivel suficient de mare, inima noastră tinde să se agațe de acea persoană idolatrizând-o. Dacă inima se atașează de acel idolaș, în cele din urmă va fi dezamăgită, rău de tot. Idolașul nu poate umple multă vreme locul pe care numai Dumnezeu îl poate umple.
Partea a 2-a răspunsului Domnului este și mai suprinzătoare: „Mama Mea și frații Mei sunt cei ce fac voia Tatălui din cer.” Textul din Marcu spune că Isus s-a uitat spre cei din jurul Său (limbajul neverbal). În timp ce poți fi șocat de tratamentul dur administrat celor din familie, poți fi la fel de șocat să vezi că acei anonimi din casa aceea, oameni fără nume și relații, au valoare și semnificație în familia Tatălui ceresc!
De foarte multe ori, ai Lui, cei apreciați în cer, cei care vor fi medaliați în cer, nu sunt vizibili și nici apreciați pe pământ. Nu sunt scoși în față, nu sunt aplaudați de oameni, de îngeri însă, da! Și ei se simt singuri, neiubiți și neapreciați de cei din jur, dar știu că au un Frate mai mare care are grijă de ei, așa cum ceilalți nu pot. Ei mai sunt convinși că …
limitările familiei pământești sunt compensate cu resursele familiei cerești!
Ai Lui n-au avut habar că El avea mai mulți frați și surori decât numărau ei.
Ai mei n-au avut habar că familia lui Cristos mi-a oferit ceea ce familia de sânge nu putea.
Tu nu ai habar câte resurse are Dumnezeu prin familia cerească pe care încă nu le-ai folosit.
Cei născuți în familia cerească sunt mai bogați decât ceilalți, chiar dacă sunt niște anonimi!
Cei născuți în familia cerească sunt mai împliniți decât ceilalți, chiar dacă sunt considerați nerealizați, pentru că nevoile lor de bază le împlinește Cristos, iar ceea ce fac cei apropiați pentru ei reprezintă doar un bonus!