(Când) Se întoarce inima taților spre copii

De câțiva ani mă preocupă mai îndeaproape formarea sufletului masculin. Dacă în trecut lucrurile erau mai clare, grație postmodernismului și tendinței de fluidizare a granițelor, regulilor și absolutelor, în prezent formarea și maturizarea spiritului masculin este în derivă, plutește în ceață. Fetele, mamele și femeile se luptă din răsputeri (mii de mulțumiri lor) în a crea cadrul necesar pentru dezvoltarea armonioasă a băieților. Cu tot efortul, bucuria și disperarea lor, personajul cheie în formarea băieților îl reprezintă tatăl. Și aceasta nu este doar de azi sau de ieri, ci de secole.

Ultimul verset din Vechiul Testament este ca o lacrimă care curge din ochiul divinității. Durerea sfâșietoare a lui Dumnezeu Tatăl este provocată de inima hoinară, rătăcitoare, a taților din … toate vremurile. O misiune specială și o sarcină dificilă pe umerii unui trimis: ”Întoarcerea inimii taților spre copiii lor și a inimii copiilor spre tații lor!” (Maleahi 4:6 – parafrazarea mea, cu specificația că în limba greacă termenul tradus de Dumitru Cornilescu prin ”părinți” este în original ”tați”)

Cine știe ce este în inima unui tată? Ce frământări îl apasă, ce lupte se dau înlăuntru, ce chemări vin dinafară? Ce-l face bucuros, ce-l atrage spre casă, ce-l trimite de acasă? Ce lupte îl pândesc afară și ce imperii stau așteptându-l să le cucerească? Știe EA oare câteva din răspunsurile la aceste întrebări, dacă nici măcar el nu poate să și le articuleze într-un mod coerent?

Dumnezeu, ca și femeia, știe că bărbatul, tata, poate fi prezent fizic acasă, dar absent cu inima. Dumnezeu nu este mulțumit doar cu întoarcerea taților la și spre copii, cu o prezență superficială dintr-o îndatorire parentală. El vrea ca bărbatul ocupat cu lucruri mari înafara familiei să vadă că cei mici din casa lui, au o valoare mare! Inima tatălui, ca și a noastră a tuturor, este în căutare de comori, lucruri prețioase. Ea nu-și pierde vremea cu lucruri minore, se atașează de valori (fie și perene) și le urmărește cu perseverență.

Cei mai mulți tați între 30 și 45 de ani sunt imersați în datorii și credite, angajați în slujbe solicitante, iar nevoia de a performa și demonstra că sunt buni îi împinge deseori spre limitele resurselor fizice și emoționale, spre aventuri tot mai riscante. De la tata se așteaptă și se cere mereu. Dacă este credincios și mergător la biserică, se așteaptă și se cere și mai mult de la el. Ce bine că ești, ce minune că mai reziști!

Dar, oare ce a învățat acest tată de la tatăl lui? Cum s-a comportat tatăl lui cu el, cum l-a tratat? S-a jucat cu el, au muncit împreună, au râs, au plâns sau …? Tatăl lui (bunicul de azi) a jucat un rol cheie în formarea tatălui de azi. Cu voia sau fără voia lui, cu bune și rele, bunicul, l-a influiențat și modelat pe cel ce este azi tată la 30 de ani. Cei mai mulți bunici au fost la vremea lor niște tați absenți pentru că multora le-a murit tatăl în războaie. Așa că mama le-a fost și mamă și tată! Mulțumim mamelor care s-au sacrificat și au jucat roluri multiple!

Dacă îți mai trăiește bunicul, întreabă-l cum l-a crescut pe el tatăl lui și apoi cum l-a crescut el pe tatăl tău. Dacă îți mai trăiește doar bunica, întreab-o și pe ea, oricum le știe pe toate. S-ar putea ca după această discuție să nu-l mai judeci așa de aspru pe tatăl tău, de la care ai avut așteptări nerealiste. Dacă a trăit de mic fără tată sau cu un tată abuziv ori absent, băiețelul din el a rămas mic chiar dacă fizicul său a îmbătrânit. Când ai crescut tu și ai ajuns la vârsta băiețelului din el, tatăl tău nu a mai știut cum să se comporte cu tine. Cum să spună că nu știe ce să facă, dacă nici măcar el nu știa că nu știe ce să facă? Dacă a dat peste alți bărbați maturi, cu care a putut trece de această ”limită de îngheț” băiețelul din el a putut să facă pași spre maturizare, dacă nu … odată cu bătrânul bunic a murit sau va muri și un ”băiețel înghețat”!

După cum se poate observa, cheița (in)succesului taților de azi se află în buzunarele bunicilor.

De ce este oare atât de îndurerat Dumnezeu de distanțarea, înstrăinarea taților de băieți, copii? Nu cumva tații de jos joacă un rol strategic în a ascunde sau revela imaginea Tatălui de sus? Nu cumva distanțarea de jos face o prăpastie și mai mare între copii și Tatăl ceresc? Nu cumva se pierd generațiile viitoare dacă tații își lasă inimile rătăcitoare pe coclaurile faimei și a satisfacțiilor personale? Nu cumva înmormântăm o grămadă de ”copii înghețați” ascunși în trupuri îmbătrânite? Nu cumva, prin neglijarea băieților și copiilor, vom transfera mai departe ștacheta absenteismului de la o generație la alta, făcând loc blestemului înstrăinării să se întindă peste țară?

Taților, prichindeii neastâmpărați și gălăgioși de acasă sunt extrem de valoroși în ochii lui Dumnezeu. Sufletele și formarea lor valorează aur aici și în eternitate. Știu că vă este greu să treceți repede de la registrul lucru/slujbă la cel de basme și desene animate, dar acum au nevoie de voi și de prezența voastră. Mai târziu s-ar putea să-și mute atenția în altă parte. Și chiar o vor face. Băieții își vor căuta modele înafara familiei. Până atunci însă, căutați să petreceți timp special în care tata să fie cu băieții și chiar și bunicul, dacă mai trăiește. Crearea de contexte exclusiv masculine este un aspect strategic în formarea spiritului masculin.

Băieților, de orice vârstă, dacă vă mai trăiește tatăl, faceți pași spre el, mergeți și întrebați-l despre copilăria lui, despre grija pe care a avut-o bunicul față de el. Mulțumiți-i pentru lucrurile bune care le-a făcut pentru voi, iertați-l pentru greșelile și rănile care vi le-a făcut. Nu uitați că ei sunt oameni imperfecți care au fost crescuți de părinți imperfecți și care au crescut copii imperfecți! Dacă îți vine greu să mergi spre el, s-ar putea să-l judeci prea aspru, chiar mai aspru decât Dumnezeu. Nu ai habar prin ceea ce a trecut el, când era de vârsta ta.

Mamelor, când se întoarce inima taților spre copii, înăbușiți-vă instinctele voastre de ordine și curățenie! Dați-vă jos de pe tronul curățeniei desăvârșite și permiteți fărâmituri pe covor, pete de culoare pe parchet, jucării pe sub pat, vase murdare în chiuvetă. Și ce dacă este prea multă gălăgie și prea puțină liniște? Și ce dacă sunt pereți zgârâiați și mobilă desenată? Și ce dacă vă vin musafiri? Și ce dacă nu-i poți aștepta cu casa făcută ”lună și bec”? Întreabă adulții de azi care din ei își aduce aminte cu plăcere de curățenia casei în care au copilărit?

Când se întoarce inima taților spre copii, poveștile nu mai sunt la fel, joaca nu mai este la fel, casa nu mai este la fel.
Mamelor, când se întoarce inima taților spre copii, trebuie să acceptați adevărul că, tata nu-i ca mama! 🙂