Tema generală a Agendei ABC pe anul 2014 este ”De la trotinetă la parapantă”. Subiectele abordate în cele douăsprezece luni reprezentă un fel de hartă pentru orientarea bărbaților în formarea unui model masculin sănătos și biblic. Cele 12 subiecte, unul pentru fiecare lună a anului, sunt grupate împreună câte trei (triade) , agenda având patru astfel de triade. Prima triadă se ocupă de nevoile de bază ale bărbatului, iar în a doua triadă am așezat 3 trăsături de caracter, care mi se par a fi strategice în formarea caracterului unui bărbat: smerenia, curajul și sacrificiul.
Smerenia este prima trăsătură importantă în viața bărbatului pentru că, în general, bărbații sunt orgolioși, mândri ”până la Dumnezeu”. Chiar și când par smeriți, unii, sunt mânați de o mândrie mascată și inconștientă. Smerenia, pocăința este dificilă pentru bărbați pentru că lor li se pare că este un atentat la demnitatea și independența lor. A intra pe poarta cea strâmtă, înseamnă o aplecare dureroasă pentru sufletele mândre, iar a merge pe calea îngustă înseamnă o renunțare nerațională la spiritul de expansiune și larghețe oferit de firea pământească. Dacă accentuăm la nesfârșit ideea de smerenie, supunere, predare, renunțare … bărbatul este dus în direcția pasivității, delăsării, dezinteresului. Din păcate acest lucru se întâmplă, în general, în bisericile noastre și apoi ne mirăm de ce bărbații nu sunt mai implicați și mai activi.
Pentru a echilibra doza de supunere și pasivitate adusă de smerenie, trebuie promovată ideea și contextele în care bărbații trebuie să poată lua inițiative, să-și asume responsabilități și riscuri, să lupte pentru idealuri mai mari decât cele personale. În acest domeniu, un lucru important care trebuie subliniat și repetat, este acela că, în timp ce se îndreaptă curajoși spre idealuri mari, este de așteptat ca ei să facă și greșeli, și că acele greșeli vor fi tratate cu răbdare, iertare și har! Unii băieți și bărbați, nu mai sunt în stare să ia decizii majore din teama de a nu greși! Trebui să le comunicăm faptul că cei care sunt văzuți ca fiind curajoși și au făcut ceva deosebit, au făcut și multe greșeli în viața lor. Ca să devină curajoși, bărbații au nevoie de încurajare și de libertatea de a greși!
Dacă am reușit să înțelegem și să practicăm cele două virtuți (trăsături de caracter), ceea ce nu este un lucru tocmai ușor și la îndemână, urmează o a treia trăsătură importantă, și anume, sacrificiul. Acesta este cel mai greu lucru.
Ca să înțelegem acest subiect dificil, haideți să ne furișăm după ucenici, urmărindu-i cum se îndreaptă spre muntele Măslinilor și apoi în grădina Ghețimani. Acolo s-au petrecut unele lucruri care ne pot dezvălui aspecte importante legate de tema care ne interesează, și anume, cea a sacrificiului – abandonarea de sine. Pentru a-i însoți ne vom folosi de textul din evanghelia după Matei 26:30-56.
În același context al formării sufletului în asemănarea cu Cristos, am introdus ideea asemănării cu Cristos leul și Cristos mielul. Tot aici am observat că fiecare din noi are o tendință dominantă care merge fie în direcția mielului, fie în direcția leului. Prin urmare și soluțiile la care vom recurge în caz de pericol, vor urma direcția tendinței noastre dominante: leii au tendința de a lupta cu orice preț, iar mieii fricoși de a fugi.
După momentele deosebite de părtășie pe care le-au avut la Cina pascală, finalizată cu Cina cea de taină, Isus pleacă împreună cu ucenicii spre locul lor de rugăciune și veghe. Pe drum începe să le spună că evenimentele vor lua o întorsătură neașteptată, că așa de mare va fi presiunea asupra lor încât toți Îl vor părăsi, se vor disocia de El, ca și cum nu s-ar fi cunoscut niciodată. ”În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire.” Pricina de poticnire se întâmplă atunci când El face ceea ce nu te aștepți și acest lucru devine pentru tine un motiv de disociere, rupere a legăturii cu El. Cu alte cuvinte, pentru iubitorii de fotbal, te trezești în offsaid!
La această predicție sumbră, primul care sare în apărare și atac este Petru, leul, care ține neapărat să arate că este mai presus de toți ceilalți. Adică, da, ceilalți sunt niște fricoși și probabil o vor lua la fugă în fața primejdiei, dar el este gata să lupte pentru Isus, până la ultima suflare de viață. Probabil că atunci când rostea aceste cuvinte convingătoare și-a pipăit haina să verifice dacă sabia mai era la locul ei. Atât de promițătoare și înălțătoare au fost cuvintele lui încât toți ceilalți ucenici uimiți și fricoși, îmbărbătați de curajul și modelul lui Petru, au ținut neapărat să verbalizeze atașamantul lor față de învățător, până la moarte. ”Și toți ucenicii au spus același lucru”.
Doamne, cum ai putea tu să ne dezamăgești sau ce ai putea face Tu în această noapte atât de suprinzător, încât noi să nu putem anticipa mișcarea Ta și să ne trezim în offsaid? Doamne, ne subapreciezi devotamentul! Noi știm că în fața primejdiei există două soluții: lupta sau fuga. Noi știm că suntem gata de luptă pentru Tine și nu credem că ne va fi frică atunci când va aveni momentul acela! O să vezi, poți conta pe noi!
Animați de acest sentiment colectiv de fraternitate până la moarte, ucenicii au ajuns în Grădina Ghețimani. Acolo, Isus i-a luat pe trei dintre ei cu El și le-a vorbit despre întristarea de moarte care dădea târcoale sufletului Său. Acolo s-a dat lupta cea grea. Acolo, voia Tatălui din cer aștepta să fie îmbrățișată total de către Fiul trimis în misiune pe pământ. Acolo, El se ruga cu lacrimi și cu transpirație de sânge în timp ce ucenicii viteji dormeau. Acolo, El a aceptat calea sacrificiului, abandonării de Sine până la capăt, cea mai grea și cea mai de neînțeles cale.
Bătăliile cele mai mari nu se dau în afara noastră, ci în inima noastră! Cea mai mare bătălie s-a dat în întuneric, în grădină, între voia Celui de sus și a Celui de jos. Odată acceptată voia de SUS, celelalte au decurs de la sine. Ucenicii aveau voia lor și reflexele lor naturale în fața pericolului. Când Domnul Isus agoniza în luarea deciziei, ei dormeau de oboseală, erau disociați de zbaterile Lui interioare.
Când au fost treziți, ucenicii au făcut ceea ce știau să facă, fără să-și pună problema unei alte opțiuni. Au rezistat eroic (fără să facă nimic) până când L-au văzut pe El prins. Atunci s-a trezit Petru și a ales calea pe care o știa el cel mai bine, atacul. Nu era un începător sau neîndemânatic, pentru că în încăierare a reușit să taie urechea unui soldat. Și Petru nu s-ar fi oprit, dacă El nu l-ar fi mustrat aspru. Petru s-a simțit lăsat în offsaid! Dacă nu poate să atace, atunci ce îi mai rămâne oare de făcut? Ceea ce au făcut și ceilalți, adică fuga. Petru era contrariat: lupta, atacul nu a fost bună, dar fuga nici atât. Ce ar fi putut face el, Petru, și nu a făcut?
Petru nu a putut face ”cel mai greu lucru”: predarea de bună voie, abandonarea voii sale.
În registrul reflexelor umane atacul și fuga sunt mai ușor de adoptat, dar ca să te predai de bunăvoie, ca să te sacrifici de bunăvoie este ceva care nu ne vine natural. Atacul și fuga, deși total diferite, sunt strategii de evitare a morții. Abandonul este strategia de înfruntare a morții. Ca și în cazul Domnului Isus, ca să fii gata de a înfrunta moartea, trebuie să existe mai întâi bătălia la nivelul inimii, în care voia Lui are prioritate față de voia ta. Or aceasta este tot un fel de moarte a voii tale sau am putea-o numi ”moartea de dinaintea morții”.
Unora ne este dragă fuga, altora ne este drag atacul. Ne place sau nu de noi înșine, însă ne găsim circumstanțe atenuante pentru strategia noastră în fața pericolului. Uneori mai râdem sau îi disprețuim pe cei care nu sunt ca și noi. Dar, sacrificiul de bună voie nu ne este familiar, ba cei curajoși îl consideră o prostie, un nonsens.
Gândește-te la persoane pe care le cunoști și ai văzut un spirit sacrificial la ele. Așa-i că te-au intrigat acțiunile și ideile lor? Așa-i că ți s-au părut excentrice, chiar iraționale uneori? Așa-i că te-au lăsat uneori în offsaid? Așa-i că nu le-ai putut înțelege și te-ai disociat (lepădat), fie și temporar, de ele?
Ai văzut la cineva spirit sacrificial? Poate nu a făcut ceva spectaculos ca să apară la TV sau pe Facebook, dar ai sesizat că ceea ce face înafară vine din bătăliile câștigate la nivelul inimii. Astfel de persoane sunt pe lângă noi; nu sunt perfecte, nici spectaculoase, dar seamănă cu Domnul Isus!
Gândește-te la persoane care s-au poticnit în modul de operare sau de neoperare al lui Dumnezeu. Care s-au disociat de El pentru că nu a acționat așa cum se așteptau ei în anumite momente cheie ale vieții. Gândește-te la Ioan Botezătorul care aștepta ca Isus să facă ”ceva” pentru el și acel ceva nu a mai fost făcut. Gândește-te la cei care s-au disociat de El, roagă-te pentru ei și apoi, găsește oportunități de a le sluji în mod sacrificial. Poate vor accepta în acest fel modul de operare al lui Dumnezeu!