Toți oamenii sunt mânioși, mai mult sau mai puțin!
Unii sunt mai mânioși decât alții.
Potrivit eneagramei, unul din cele nouă tipuri de oameni (tipul Unu) are ca și păcat dominant mânia. Ea este, fie ca un stăvilar interior care se opune dezvoltării, creșterii și sfințirii spersonale, fie ca o forță interioară care impregnează și acaparează structura personalității noastre până la identificarea cu ea.
Mânia, această pasiune interioară, este o energie emoțională intensă și mistuitoare care are cauza în golul sufletului neîmplinit și care caută să umple acel gol, să restaureze plinătatea lui într-un mod ineficient și nebiblic.
În absența umplerii acelui gol interior cu plinătatea Duhului Sfânt sufletul caută orice fel de mijloace pentru a umple acel gol. Și cu cât încearcă mai mult și mai multe, durerea golului este mai acută.
Omul, a cărui păcat dominant este mânia, vede pe ceilalți ca fiind imperfecți și în nevoia de a fi corectați, în timp ce pe sine se vede ca fiind cel care știe cel mai bine ce este bine și drept, capabil și cel mai abilitat, îndreptățit să facă dreptate.
Lor le este greu să recunoască la nivelul conștientului faptul că îi văd pe ceilalți imperfecți, păcătoși iar pe ei se văd neprihăniți, perfecți. Faptul că ceilalți nu se ridică la nivelul așteptărilor lor îi fac să dezvolte resentimente care se stochează în magaziile sufletului și apoi explodează, imediat sau cu întârziere, sub formă de vorbe și acțiuni mânioase.
Lor le este greu să stea mult cu alții pentru că au tot timpul de băgat ceva de vină. A pune un diagnostic de „complex de superioritate” nu este departe de adevăr, pentru că ei se văd superiori, mai buni decât alții.
Izbucnirile lor de mânie le confirmă că ei sunt cei mai buni și că ceilalți merită pedeapsa pentru incapacitatea de a se ridica la standardele lor. În spatele acestui complex de superioritate stă mândria, fie la vedere, fie ascunsă! Soluția pentru mânie este aici pocăința de mândrie și îmbrăcarea cu smerenie.
Mai există însă și varianta în care omul, a cărui păcat dominant este mânia, se vede pe sine imperfect, cu defecte și lipsuri. În această situație cei dinafara lui pot fi văzuți perfecți sau ca și mai buni. Omul poate fi acum mânios pe sine, adunând mânia în suflet sau poate o proiectează înafară spre ceilalți.
Cei de lângă el pot fi consternați, deoarece nu pot înțelege comportamentul celui mânios. Ei fac tot ce trebuie făcut, se comportă normal și totuși din partea celui mânios vin săgeți și fulgere mânioase. Ei nu pot înțelege ce ar trebui să schimbe sau să facă pentru a intra în grațiile celui mânios. Indiferent de strategia aplicată pentru îmbunarea celui nemulțumit și mânios, nici una nu reușește să-i schimbe sau să-l scoată din starea de iritare permanentă. De cele mai multe ori, cel mânios, va fi lăsat singur pe calea lui și se va izola definitiv de ceilalți. Este posibil ca cel izolat să-și vadă defectele și să-și recunoască mânia, ba chiar să-și dorească să scape de ea. Partea cea mai dificilă este aici de pus diagnosticul și apoi, tot atât de dificil este și tratamentul prin care să aibă loc schimbarea imaginii de sine sau a complexului de inferioritate a celui mânios. Tratarea păcatului invidiei este necesară aici, iar formarea unei imagini de sine biblice și sănătoase, tot atât de strategic.
Iată o modalitate prin care putem ajuta pe cei mânioși sau, chiar pe noi înșine.
Când te mânii data viitoare pune-te și răspunde la întrebările următoare:
De ce mă mânii acuma: din cauza a ceea ce văd la alții sau din cauza a ceea ce văd la mine, sau … ambele?
Ce s-a stârnit în mine: mândria sau invidia?
Odată ce ai răspuns la întrebări vei ști și … ce ai de făcut!