Iată-mă petrecând primele sărbători de Paști înafara țării.
Suntem, eu și Steluța, oaspeții unor gazde deosebite.
Cunoscutul proverb care spune că ”Omul sfințește locul” este mai universal ca oricând! 🙂
Locurile noi ți se par primitoare sau reci funcție de ospitalitatea și căldura gazdelor.
Este drept că și vremea călduroasă de afară contribuie la a ne simți bine primiți chiar și de către Cel de sus.
Suntem printre străini și ne plimbăm prin locuri străine.
Locurile și oamenii sunt frumoși.
Sunt multe de văzut în Brighton și prin împrejurimi.
Dincolo de atracțiile turistice, ne-a interesat și adunările sfinților din Brighton.
Nu numai ospitalitatea și generozitatea familiei Negrulescu (Dani și Dana, Timi și Thomas) ne-a făcut să ne simțim ca acasă, deși suntem departe de casă, ci și atmosfera de la biserica unde merg ei.
Primirea și timpul de închinare au fost la mare înălțime.
Cântecele alese și profesionalismul trupei de închinare, sunetul foarte bun asigurat de cel de la tehnic, ne-au făcut să ne simțim ca acasă, sau ca și în cer! Proiectarea mesajului înregistrat, cu o săptămână înainte, pe un panou nu a fost o noutate și nici un impediment pentru a ne bucura de un mesaj evanghelistic bun.
Călătoriile scurte sau lungi sunt bune pentru suflet și devenirea noastră.
Plecarea de acasă spre locuri necunoscute, lăsarea familiarului în urmă, te aduce în postura străinului, a celui în nevoie.
Acasă ești gazdă, ești pe cai tari.
În deplasare ești străin și vulnerabil.
Patriarhii au avut statutul de călători și străini pe viață!
Noi ne dorim o bătrânețe fericită și lipsită de aventuri, în care să fim gazde perpetue.
S-ar putea ca Dumnezeu să aibă o altă părere despre bătrânețe, să n-o asocieze cu stabilitatea și liniștea, ci cu aventura și riscul.
Dacă este adevărat, atunci trebuie să ne înnoim periodic statutul de străini și călători.
Desprinderea de familiar și de comfort și alipirea de Dumnezeu nu sunt lucrurile pe care ni le dorim cu toată inima, dar ele fac parte din recuzita necesară pentru maturizarea, desăvârșirea noastră în Cristos.
Trăirea temporară a paradoxului de a fi străin undeva și să te simți ca acasă, face parte din exercițiile de bază în pelerinajul sufletului.
Câteodată este valabil și în sens invers, adică să fii acasă și să te simți ca un străin!?
Sfinții lui Dumnezeu sunt niște străini și călători pe pământul acesta.
Oriunde trăiesc sau călătoresc ei, sfințesc locul, îl fac primitor și-i pot face pe alții să se simtă ca și acasă.
Cu toate acestea, ei știu că locul și casa de aici sunt temporare și își continuă căutarea casei eterne, de dincolo..