După ce a creat macrocosmosul, soarele, stelele, planetele, luna si pământul, Dumnezeu s-a orientat asupra unui loc special de pe pământ unde a făcut un colț de rai – grădina din Eden.
Aici și-au avut reședința Adam și Eva, coregenții Creatorului.
Descrierea grădinii seamănă mai mult cu o livadă: „tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare”. Partea estetică și cea gustativă erau pe deplin satisfăcute, la o primă vedere și încercare. Atracția grădinii însă, se găsea în mijlocul ei, acolo unde stăteau ca doi frați gemeni, pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. Atracția era și mai estompată de interdicția de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului.
O vreme, ocupați cu alte lucrări prin grădină și satisfăcuți de gustul celorlalți pomi roditori, nu au dat prea mare atenție centrului grădinii și pomului interzis. Dar, cel viclean le-a stârnit curiozitatea și ambiția și până la urmă au mâncat. Până atunci au umblat și lucrat în grădină fără îmbrăcăminte, nesimțind sau neavând nevoie ca să se acopere, să se îmbrace cu ceva.
După ce au mâncat, bărbatul și femeia au făcut prima paradă a modei pe pământ, câștigătoarele ei fiind frunzele de smochin.
După ce au mâncat, bărbatul și femeia au fost alungați din grădină, devenind primii emigranți de pe pământ.
După ce au emigrat forțat spre răsărit, bărbatul și femeia au devenit părinți, au cunoscut mai bine ce este binele și răul, prin cei doi băieți. Cei doi nu semănau unul cu celălalt, dar amândoi erau harnici și religioși. Cain era plugar, Abel era cioban. Viețile lor se intersectau la muncă și la închinare. Cain cocheta cu răul, se întreținea cu el și cu faptele lui.
Cain era un bărbat hotărât și mânios, dintr-o bucată. Nu-i plăcea să fie altul înaintea lui.
Cain era invidios pe fratele său, Abel, pentru că acesta a primit „like”-ul de Sus.
Cain și Abel au fost crescuți de aceiași părinți, în aceleași condiții și totuși unul dintre ei a luat-o pe căile răului, umblând cu el și murdărindu-se cu el.
Răul și păcatul sunt de nedespărțit, și nu la mare distanță îi urmează moartea.
Cain s-a jucat cu răul până când acesta i-a „furat inima” și l-a făcut să-l vadă pe fratele său cu „ochi răi”.
Cain nu și-a ucis fratele dintrun act de mânie incontrolabilă sau pentru că a fost provocat de către Abel. Nu, Cain a planificat totul, a fost o crimă cu premeditare.
Cain s-a unit că răul până s-a identificat cu el.
Adam a vrut să cunoască binele și răul.
Cain a urmat și făcut răul, l-a ucis pe fratele său.
Când s-au înmulțit oamenii pe pământ s-a înmulțit și răul.
Este izbitoare această înmulțire endemică a răului așa cum este descrisă în Genesa 6:5 :
„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”
S-ar putea ca să ni se pară că acum o ducem rău și că oamenii de azi sunt răi.
Deși răutatea are multe forme de exprimare azi, cu mult mai multe decât generațiile anterioare, răutatea oamenilor de dinainte de potop nu va putea fi ușor egalată. Probabil ne este greu să ne imaginăm cât de oribile erau faptele rele a unei omenirii decăzute adânc în mrejele păcatului. Dacă lui Dumnezeu, care este îndelung răbdător, i-a fost deajuns și a zis că trebuie oprită și pedepsită această răutate la maxim, atunci trebuie să credem că așa au stat lucrurile.
Adam a vrut să cunoască binele și răul.
După ce i-a cunoscut pe amândoi, binele a devenit fugar iar răul, locatar.
Răul s-a înmulțit, binele a supraviețuit.
Adam a vrut să cunoască binele și răul; cu binele s-a întâlnit mai rar, cu răul mai des.
Răul este mai la vedere, are tupeu; binele este mai timid, dar se tratează!
Putem fi descurajați de răul din jurul nostru sau chiar dinlăuntrul nostru, de roadele amare ale răutății, dar un lucru este sigur: undeva -cândva, vom scăpa definitiv de rău și de consecințele dezastruoase ale răului și vom avea din nou acces liber la pomul vieții. (vezi Apocalipsa 22)