Din când în când mă bucur să vă pot prezenta ofrandele altor călători pe la Pomul vieții care au harul de a așterne în scris experiențele și gândurile lor cu privire la viață și valori, convingeri și pasiuni, deșertăciune și eternitate. În acestă postare, Sabina Negruț, descrie zbaterea noastră între superficialitate și profunzime, căutarea noastră după schimbare – de la periferie spre centrul vieții.
GEOMETRIA VIEȚII
Oare, de câte ori nu vi s-a întâmplat să vă apăraţi gândurile sau faptele rele folosindu-vă de o minciună, sperând că ea va acoperi totul, asigurându-vă astfel liniştea şi garantându-vă reuşita? Aţi fost convinşi că, odată ce faptele au fost bine ascunse, vă veţi putea continua nestingheriţi, traiectoria ascendentă, împodobită cu trandafirii mult râvniţi.
Mai devreme sau mai târziu însă, atunci când vă aşteptaţi cel mai puţin, v-a izbit nemilos „mirosul” neplăcut rezultat din „fermentarea” înăbuşită a acelor fapte pe care le credeaţi pierdute în bezna trecutului.
Mă tem că, dacă nu va învăţa din această lecţie, că minciuna nu are nici o bază solidă şi că întodeauna ea se sprijină pe neant, omul îşi va continua obiceiul, clasificând minciunile în „mici” şi „mari”, folosindu-se de ele în toate împrejurările, ca de uneltele cele mai la îndemână, cu riscul unor consecinţe nefaste pe care tinde să le contrabalanseze la nesfârşit, tot cu minciună sau înşelătorie.
Există trăsături adânc încrustate în caracterul oamenilor, precum: bunătatea, invidia, impulsivitatea, egoismul, după cum există persoane cu profunde înclinaţii, mai mult sau mai puţin cultivate, către ordine, estetică, ajutorarea celorlalţi sau, din contră, persoane risipitoare, dezordonate, dezorganizate şi ignorante. Credeţi că toţi aceştia se comportă într-un anume fel acasă, în familie şi cu totul altfel la serviciu sau pe stradă?
Multora le place să creadă că persoana cutare este dezordonată numai în ceea ce priveşte camera sau biroul, însă, în viaţa de fiecare zi, este un bun organizator nu numai al persoanelor din jur, ci şi al resurselor, al timpului, al firmei, al viitorului familiei, al banilor, al… În realitate, omul poartă cu sine, peste tot, greutatea însuşirilor lui spirituale, punându-şi amprenta pe tot ce îl înconjoară. Astfel, comportamentul său dintr-un anumit context, se va repeta obsesiv atunci când persoana este pusă în situaţii similare.
Ar putea fi cineva blând, împăciuitor şi condescendent când este provocat la serviciu şi, din contră, certăreţ şi impulsiv acasă, în familie sau la volan când se vede blocat în circulaţie? Ar putea spune adevărul şi numai adevărul în relaţiile cu vecinii, dar la serviciu şi-ar minţi şi înşela în mod sistematic şeful sau colegii? Sau ar apela mereu la răzbunare pentru a-şi rezolva conflictele de la locul de muncă, în schimb i-ar ierta pe alţii în dispute asemănătoare? Ar fi ordonat acasă, dar dezorganizat la firmă? Iubitor de frumos şi inventiv când e vorba de amenajarea grădinii lui, însă neglijent şi lipsit de de simţul esteticului în propria cameră?
În orice situaţie sau context de viaţă, modelul arhetipal din noi se aplică implacabil, ca un şablon care dă o formă unică lucrurilor, faptelor, vorbelor sau gesturilor noastre. Mai mult decât atât, acest model interior al fiinţei ne propulsează pe o anumită treaptă de evoluţie spirituală de pe care îşi iau zborul, ca de pe un aeroport, gânduri, atitudini şi fapte. Forţa şi natura acestora vor fi întotdeauna la fel, fiind generate şi propulsate de acelaşi model spiritual. Aşadar, dacă forţa cu care sunt elaborate este aceeaşi pentru toate, traiectoria pe care ele se înscriu, pare să capete conturul unui cerc. Matematicienii ar postula acest fenomen astfel: „Locul geometric al faptelor generate cu aceeaşi forţă şi viteză, dintr-un punct , se află la egală distanţă de acel punct, adică pe un cerc”.
Deşi ne place să credem că drumul vieţii noastre este doar o linie dreaptă ascendentă sau, cel puţin, una sinuoasă care ocoleşte obstacolele şi spinii, scoţându-ne întotdeauna la limane verzi, mă tem că, în realitate, fiecare dintre noi aleargă necontenit pe un cerc ale cărui raze sunt direct proporţionale ca lungime cu nivelul spiritual al fiinţei noastre care se află în centru. Dacă lucrurile stau aşa, atunci omul riscă permanent să-şi reîntâlnească, la un moment dat, propriile gânduri, fapte şi atitudini din trecut, culegând, mai devreme sau mai târziu, roadele lor sub forma consecinţelor bune sau rele.
Aşa se explică de ce nu putem scăpa de efectele unei minciuni oricât de neînsemnate sau de efectele propriilor atitudini ofensatoare, pe care, mult timp, le-am considerat inofensive. Poate tocmai această alergare pe cercul format de propriile noastre tendinţe şi fapte, ne oferă oportunitatea de a experimenta cuvintele înţelepte ale Eclesiastului (Vechiul Testament): „Aruncă-ţi pâinea pe ape şi, după o vreme, o vei regăsi” . Formulând altfel s-ar putea spune: „ Ceea ce vei arunca pe ape, aceea vei regăsi ”. În aceeaşi idee se înscrie şi proverbul: „ Cine seamănă vânt, culege furtună ”.
Se poate concluziona că suntem permanent victime în perimetrul propriilor noastre gânduri şi fapte.
De aici, se naşte, în mod firesc, întrebarea: ce ar trebui să facem ca să evadăm de pe acest cerc generat de noi înşine şi pe care, la tot pasul, întâlnim spinii ce cresc în urma trăirii noastre mai mult sau mai puţin bune?
Răspunsul este pe cât de logic, pe atât de simplu. Va trebui să modificăm centrul cercului, făcând o schimbare de fond în interiorul fiinţei, astfel încât, forţa gândurilor şi acţiunilor noastre să fie una puternic pozitivă, ca ea să ne poată propulsa pe coordonatele altui cerc, pe traiectoria căruia spinii consecinţelor nefaste, să fie înlocuiţi de florile unei spiritualităţi înalte.