Rareori vârsta biologică este aproape de cea emoțională.
De cele mai multe ori, vârsta emoțională este rămasă muuuuuuult în urmă.
Lucrul acesta este adevărat pentru că, din punct de vedere emoțional, rămânem blocați pe undeva în trecut datorită unor evenimente traumatice. Aceste evenimente au rolul unor capace sau dopuri, care blochează creșterea și maturizarea emoțională.
N-am crezut că vă pot oferi o imagine sugestivă pentru această situație de blocaj emoțional, dar am încercat și … am gasit-o.
Britanicul David latimer are o plantă
pe care o ține într-o sticlă mare cu dop
din anul 1972!
Acțiunea lui face parte dintr-un experiment
mai larg prin care se testează cât poate
supraviețui o specie într-un mediu total izolat.
Cele mai multe specii se ofilesc și mor în
câteva luni, dar această plantă, Tradescantia, supraviețuiește de mai bine de 40 de ani.
Planta supraviețuiește,
dar nu mai poate crește
datorită limitărilor sticlei și dopului.
Ionel Nistor ne împărtășea într-o postare anterioară că asistând la priveghiul nașei Maria, mamă a două fetițe, i s-a oprit izvorul lacrimilor. Moartea cuiva drag, divorțul, trădarea sau ruperea unilaterală a unei relații, un accident sau o calamitate cu urmări tragice sunt evenimente care pot avea rol de capac sau dop emoțional. Acolo și atunci se rupe ceva în interior sau se așează ceva peste partea emoțională care îngheață sau asfixiază viața.
Viața merge înainte și după un eveniment traumatic: iarba crește, semafoarele funcționează, mașinile claxonează, soarele răsare și apune, oamenii fac cumpărături, fotbaliștii marchează goluri, milionarii fac bani.
Biologic viața merge înainte: părul cade sau se albește, kilogramele scad sau cresc.
Emoțional lucrurile rămân înțepenite în evenimentul – capac.
Viața are suișuri și coborâșuri, bucurii și tristeți, dar emoțional este o aplatizare, o insensibilitate la stimulii externi. Unii văd aceasta ca fiind o virtute, când este de fapt un mare scăzământ. Prietenii știu de ce!
Iosif a fost urât până la moarte de către frații săi, dar în cele din urmă a fost vândut ca și un sclav, animal. Plecarea lui de acasă a fost forțată și umilitoare. Despărțirea de ai lui a fost traumatică. Iosif a fost iubit de tata, dar urât de către frați.
Anii au trecut cu greu în Egipt, dar au trecut … și Iosif adolescentul a devenit un adult.
Ura și despărțirea violentă a lăsat urme, a pus capac dezvoltării lui emoționale.
Capacul emoțional a stat acolo, peste stările lui emoționale, mai bine de 15 ani!
Capacul lui emoțional avea să sară în aer când își va face cunoscută adevărata identitate fraților săi, când afirmarea iertării a fost declarată și demonstrată,
Atunci a erupt vulcanul adormit din el!
Tot Ionel ne mărturisea că acel capac emoțional din copilărie a fost îndepărtat cu ocazia morții iubitei sale soții. Interesant că în acest caz, îndepărtarea blocajului emoțional a avut loc tot printr-un eveniment dureros și traumatic.
Pentru mine, un rol important în destuparea capacului emoțional l-a avut înțelegerea și iluminarea Scripturii. Cum mie mi-a plăcut foarte mult, la începuturile prunciei mele spirituale, scrisorile pastorale ale lui Pavel către ucenicul Timotei am sesizat că lacrimile la bărbații evlavioși nu erau un semn al slăbiciunii, ci al empatiei și prieteniei.(2Tim 1:4)
Apoi am văzut pe modelul de bărbat ideal, pe Isus Cristos, la mormântul prietenului Său Lazăr: empatie, compasiune și plâns.
Cea mai scurtă propoziție: ”Isus plângea”. (Ioan 11:35)
Nu o făcea ca și bocitoarele de profesie, vedeți că nu există această meserie la masculin, adică bocitori. Nu făcea spectacol din plânsul său, însă nici nu și l-a ascuns.
Era Isus slab pentru că plângea?
Cât de slab să fi fost oare … că în următoarele minute avea să alunge moartea cât colo din trupul intrat în putrefacție al prietenului Său?
Uitându-mă la Isus Cristos, la Pavel și la Timotei am văzut că este normal și ok pentru bărbați să-și exprime durerea prin plâns. Este bărbătește să-ți exprimi regretul, durerea despărțirii temporare sau a pierderii definitive a celor dragi. Este sănătos să-ți exprimi, să-ți exteriorizezi zbuciumul lumii interioare cu decență și cu tact, nefăcând din aceasta un spectacol ca să atragi atenția asupra ta.
Lacrimile contribuie semnificativ la destuparea emoțională, la înlăturarea capacului așezat de evenimentele traumatice.
Dar, cu siguranță că mai sunt și alte mijloace de înlăturare a capacelor.
Vă invit să le împărtășiți cu ceilalți, sub forma de ”ofrande”.