Lumea de ieri și lumea de azi se „învârte” mult în jurul mâncării și băuturii.
După muncă și somn, mâncatul ocupă locul trei în topul activităților „de frunte”, adică în ceea ce privește proporția de timp pe care o are din totalul duratei vieții.
Nu ar trebui să ne surprindă prea tare, ca atunci când citind evangheliile, să observăm că acest lucru se reflectă și în viața lui Isus Cristos.
Toate evenimentele majore din viața oamenilor, prilejuri de celebrare, de strângere împreună, de aniversări, de reuniuni, de stabilire de relații, semnare de contracte, au în centrul lor mâncarea și băutura.
Chiar și la momentele de durere, la funeralii, la sfârșitul evenimentului, oamenii se cinstesc cu o masă.
A fi invitat la masă era și este o cinste: înseamnă că ești apreciat și dorit.
Faptul că cineva nu acceptă invitația înseamnă că nu dorește să se identifice cu gazda.
Domnul I sus a fost invitat la masă de către multe și diferite persoane.
El a acceptat invitația chiar dacă reputația socială a unor gazde era compromisă.
Faptul că nu a știut sau nu a dorit să refuze invitațiile, L-a făcut să fie perceput ca o persoană petrecăreață, una la care îi păcea să fie pe la mese, să fie acolo unde se socializeză oamenii, adică unde se mănâncă și se bea. Și dacă mai pui că nici nu se vedea că ține zilele de post tradiționale (hainele și ținuta nu-l dădeau de gol!?), atunci vorba aruncată de către unii părea adevărată: „omul acesta este un mâncăcios și un bețiv”! (Luca 7:34)
Isus avea o lucrare itinerantă, mergea din sat în sat, era mereu în alte locuri și era normal să fie și invitat la masă.
Iar oaspeții mănâncă mai bine decât gazdele! (Toți știm aceasta: și gazdele și oaspeții!)
Având în vedere profilul de om „umblăreț și petrecăreț”, pentru unii , Isus din Nazaret nu putea fi considerat un lider de luat în seamă, iar mesajul său trebuia ignorat. Oamenii erau răi și ironici și pe vremea aceea:
„Ce ne poate învăța pe noi un om mâncăcios, unul care nu iartă nicio petrecere”?
„Ce ne poate învăța pe noi unul care se asociază și cu vameșii și cu fariseii?”
„Ce ne poate învăța pe noi unul care trăiește ca un îmbuibat?”
Când vrei să bagi de vină, să ataci pentru a te apăra, să respingi mesajul atunci … ataci mesagerul. Ceva tot vei găsi la el de care să te legi.
Dacă mesagerul este blând, atunci este „prea pasiv și bleg, n-are determinare”!
Dacă mesagerul este curajos, atunci este „prea agresiv și dur, n-are sensibilitate”!
Ioan Botezătorul nu a fost bun: „nu mănâncă și nu bea cu noi, oamenii – este prea departe de noi”!
Isus din Nazaret nu este bun: „mănâncă și bea prea mult cu noi, oamenii – este prea aproape de noi”!
Când mesajul lui Dumnezeu este intruziv și dureros, când te arde la inimă ori … 1. te conduce la pocăință, durere și schimbare!
2. ori iei „piatra sau bolovanul” și ataci mesagerul (poștașul); acesta este anestezicul tău pentru reacția durerii inimii tale cercetate de Cuvânt; „de ce să te doară pe tine … să-l doară și pe el – mesagerul!?” Și astfel zădărnicești, subminezi planul lui Dumnezeu de transformare a inimii tale în asemănarea cu Cristos!
Când mai vine poștașul la tine cu un mesaj deranjant, nu mai da în poștaș!