Unul dintre lucrurile care m-au frustrat în trecut, mai ales în predicile de modă veche, a fost modul idealizat în care au fost prezentate personajele biblice. Înainte de a ne fi prezentate de la amvoane, parcă aceste personaje treceau obligatoriu pe la salonul de înfrumusețare, unde erau retușate slăbiciunile și scăzămintele și reliefate, ba chiar exagerate, însușirile deosebite. Prin contrast, personajele reale și participante la adunări erau desconsiderate, subevaluate, ba chiar înnegrite.
Îmi aduc aminte de o situație delicată în care am fost pus la școala duminicală ținută într-o biserică din județul Constanța. Fratele mai în vârstă care conducea lecția despre Ștefan Martirul, din Faptele Apostolilor 7, l-a prezentat pe acesta ca având comportamentul „exact ca al Domnului Isus”, înălțându-l pe acesta în ochii noștrii atât de sus că nu-l mai puteam vedea. După ce i-a făcut portretul idealizat lui Ștefan, fratele a căutat să încheie lecția cu un cuvânt din partea fratelui din Timișoara, acela eram eu. A trebuit să tușesc un pic înainte de a aplica corecția de rigoare, și am afirmat că Ștefan, inițial, nu s-a comportat exact ca și Domnul Isus pentru că a vrut să fie dus la cer fără să învețe lecția iertării dușmanilor. Dumnezeu nu i-a ascultat rugăciunea primirii sufletului până nu a rostit rugăciunea de iertare a dușmanilor.
Exemplul lui Ștefan, al lui Ioan Botezătorul și al altor personaje remarcabile ne comunică faptul că până și personajele emblematice au mai avut ceva de învățat până în ultimele clipe ale vieții, că nu au ajuns perfecți și atoateștiutori precum am crezut noi și precum ne-au ajutat alții să credem.
Ceea ce au făcut alții, tindem să facem și noi, și anume să-i idealizăm pe cei pe care nu-i cunoaștem și care au fost și sunt departe de noi.
Pe de altă parte, pe cei care îi cunoaștem, tindem să-i discredităm, să-i subestimăm.
În evanghelia după Marcu, în capitolul 6, aflăm că Domnul Isus fiind în turneu evanghelistic s-a oprit și în satul Său natal, Nazaret. Era deja un personaj cunoscut în Galileia, cu nume și faimă recunoscută, dar în Nazaret, consătenii Lui nu reușesc să vadă la El decât lucrurile minore cu care erau ei familiari.”Nu-i cu nimic mai presus de noi. Știm noi cine este el, ce meserie are și din ce familie provine!” (Marcu 6:2-3)
Observăm un tipar defectuos la nazarineni: discreditarea persoanelor cunoscute, familiare.
Tiparul este mai ușor în evidență atunci când cineva este apreciat, lăudat în prezența noastră. Dacă ne putem bucura de faptul că cineva este apreciat, lăudat și premiat înseamnă că acest tipar păcătos de autoprotecție a fost nimicit în viața noastră.
Dacă însă, atunci când cineva este prețuit și elogiat, ne aducem mai degrabă aminte de slăbiciunile lui, de greșelile și de însușirile comune și nu de distinctivitățile și de calitățile lui, aceasta înseamnă că tiparul păcătos al discreditării este viu și viguros în viața noastră.
Tiparul natural și reflex al discreditării este un tipar păcătos pentru că-i înnegrește pe cei aproape de noi, pe cei familiari, pe cei cărora le cunoștem limitele și nu-I permitem lui Dumnezeu să mai lucreze la noi prin intermediul lor.
Tiparul discreditării erodează încrederea în ceilalți și blochează creșterea credinței în puterea lui Dumnezeu de a se folosi de oameni obișnuiți pentru a face lucruri neobișnuite.
Tiparul discreditării, exacerbării slăbiciunilor altora, este modul în care unii își proiectează înafară propriile slăbiciuni, atribuindu-le altora.
Tiparul discreditării trebuie stârpit din viața noastră pentru că el contribuie la consolidarea necredinței în inima noastră.
Tiparul idealizării și dicreditării lucrează în tandem, erodând încrederea noastră în cei de aproape în timp ce ne face apreciativi față de cei de departe.
Oamenii familiari nouă au aceleași slăbiciuni ca și noi, dar sunt, ca și noi, creați după
chipul lui Dumnezeu.
Oamenii familiari nouă au limitări și defecte, dar pot fi folosiți de Dumnezeu pentru a face lucruri mărețe.
Oamenii familiari nouă sunt mame, tați, pastori, lideri de închinare, patroni sau studenți, căsătoriți sau văduvi, orfani sau bogați, candidați la prezidențiale sau candidați pentru alegeri în comitete și comiții.
Când vom auzi că alții vor să acceadă mai sus, va intra tiparul nostru de discreditare în acțiune sau vom evalua și decide cu realism și discernământ?
Atitudinea inimii și natura acțiunilor noastre pot contribui la a facilita sau la a bloca manifestarea Împărăției Sale în satul, orașul sau țara noastră.