Relațiile bune au potențialul de a ne înnaripa sufletele, a ne înnobila idealurile și mobiliza energiile spre realizări inimaginabile. Legăturile puternice au darul de a influiența și direcționa viața spre culmi și orizonturi inaccesibile celor singuratici. Când se desfac relațiile atunci lumea se năruie, orizonturile se înnegresc și realizările par inutile. Când se rup relațiile se produce o ruptură, se simte o durere cumplită, iar lumea interioră este răscolită de un uragan emoțional.
Destrămarea unei relații, prin despărțire sau moarte, este un fenomen universal, care rezonează în inima oricărui pământean, inginer, orășean, poet sau cântăreț.
Lansat la sfârșitul anului 2010, cântecul ”Someone like you” avea să doboare multe recorduri în anul 2011. Fără reflectoare multicolore, fără fumuri și artificii, fără costume excentrice, fără aerobic și dansatoare dezbrăcate, ci doar cu un pian pe scenă, cântăreața Adele a impresionat și câștigat inima publicului cu un cântec simplu și profund despre durerea unei relații pierdute. Durerea este cu atât mai mare cu cât ea află că cel care a plecat din relație s-a căsătorit și o duce bine: reconcilierea este imposibilă, pierderea este definitivă. Cântecul are o durere distilată, filtrată de amărăciune și ranchiună, emană o împăcare cu situația ireversibilă. Deși refrenul are o notă optimistă, dată de speranța găsirii unui ”altcuiva”, la fel ca și cel pierdut, cântecul nu este unul cu final fericit (happy end). Cu toate acestea el exprimă și dezvăluie cu simplitate, sensibilitate și profunzime candoarea sufletului răvășit, dar împăcat : împăcat cu sine și cu realitatea suferinței de după. La această stare de împăcare a sufletului se ajunge doar prin jelirea sănătoasă a unei persoane pierdute. Deși cântecul lui Adele reflectă mai degrabă modelul feminin de abordare a durerii relaționale, pot spune că este și strategia sănătoasă de trecere prin suferințele relaționale.
Pe de altă parte, avem un model masculin nesănătos de trecere prin suferințele despărțirii. La noi în țară, este acum în vogă cântecul ”Perfect fără tine”. Abordarea este una tipic masculină : negarea durerii (”nu mă doare”), minimalizarea rupturii (acum sunt ”Perfect”, cu tine nu eram), denigrarea femeii (a avut tupeul să devină instanță moralizatoare) și sentimentul de eliberare (”am timp pentru mine”).
Linia melodică veselă, jucăușă, conținutul aparent inocent și sfârșitul fericit (happy end) în care băieții liberi de obligații sunt în drum spre mare, face din această melodie una care ți se ”prinde de urechi și de inimă”. Cântecul emană un optimism masculin debordant și imbatabil. Cine nu-și dorește să iasă dintr-o relație destrămată cu hainele sufletului neșifonate, curate și călcate? Cine-i ”întemnițatul” acela care să nu-și dorească evadarea din închisoare? Cine să-și mai dorească imperfecțiunea și povara unei relații, când există perfecțiunea singurătății? Cine să mai vrea să lupte pentru păstrarea unei relații când sunt atâtea altele disponibile (fără luptă și fără obligații)?
La final de cântec, bărbatul, de acum perfect fără ea, este în drum spre mare. Noi știm (și el știe) că la mare starea sa de perfecțiune se va sfârși. Noi toți știm că marea este un loc aproape perfect pentru imperfecțiune. Ne-o spune un alt cântec românesc, mai vechi: ”La mare, la mare / Fetele sunt goale”.
Cu asentimentul și acordul nostru (aproape toți care fredonează cântecul sunt deja convinși că bărbatul acesta chinuit de relația grea este nevinovat), el, bărbatul repetent la relaționare se autorăsplătește pentru examenul căzut cu o ieșire la mare, la distracție.
La mare sunt fetele și acolo o va lua de la început cu imperfecțiunea.
Și ce dacă?
El tot spre perfecțiunea lui va tinde, adică spre relații fără obligații.
Acesta este bărbatul veșnic adolescent, veșnic repetent la relații. Prin acest cântec ți-a câștigat simpatia. Acum nu o să te mai poți lega de viața lui ușuratică, pentru că o să devii și tu instanță morală, pentru el. Și nu vrei aceasta, pentru că tocmai ”ți-a intrat sub piele”. Tu nu îl mai poți acuza după ce ai fost de acord cu el! Oare? Cine a zis că nu poți?
Cu voia sau fără voia noastră relațiile se fac și se desfac, se strâng sau se frâng. Geamul sufletului se crapă sau se sparge în locul în care a stat persoana pierdută. Durerea sufletească prilejuită de pierderea unei persoane dragi și apropiate poate fi covârșitoare. Golul lăsat și cioburile sparte sunt greu de suportat. Dezechilibrul produs de pierdere aduce confuzie, mânie, alunecare, neîncredere, dezamăgire.
Persoana dragă nu mai este, dar nu i-ai dat încă drumul de lângă tine, din inima ta. Ești cu cioburile în mâini și le strângi cu înfrigurare și disperare. Cioburile îți fac răni, dar nu-ți pasă. Suferința interioară este prea mare ca s-o mai simți și pe aceasta.
Plânsul face bine în perioada jelirii, atât la femei cât și la bărbați. Ultimii plâng mai ușor când sunt singuri. Întrebări inutile ca și ”de ce …?” nu-și au rostul în această perioadă. Dacă vrea cineva să-ți dea răspunsuri la acest gen de întrebări spune-i să revină la tine exact peste un an. Adevărații prieteni știu de ce!
În astfel de situații, izolarea benevolă și temporară este binevenită. Când Isus a primit vestea că Ioan Botezătorul a fost decapitat (Matei 14:13), a lăsat mulțimile și ucenicii și s-a dus într-un loc pustiu. Sunt momente ale jelirii în care prezența altora este inutilă, în care sufletul are nevoie doar de singurătatea care conduce spre Dumnezeu. În acest context tainic al comuniunii cu Dumnezeu, al topirii durerii omenești în dragostea jertfitoare a Tatălui, are loc transformarea interioară a sufletului. Aici are loc un schimb ceresc și o iluminare, în care ”pierderea” suferită trece pe planul secund și ”câștigul” sufletului prin schimbarea glorioasă trece pe planul întâi. Când ai trecut acest prag al transformării tainice, orice pierdere devine mică în comparație cu măreția, slava transformării interioare pe care o aduce prezența lui Cristos.
În concluzie, oricât de mare ar fi pierderea suferită (fără a recurge la minimalizarea ei) …
1.aceasta este un prilej de a ne convinge că suntem perfecți, întregi și fără el sau ea …
– Dă drumul la ”cioburile” din mâini, desfă palmele și ridică-le spre cer!
2. și că suntem imperfecți fără El.
– Permite inimii să se desprindă de el sau ea, ca să se lege și mai tare de EL!
– Prezența Lui aduce vindecare, întregire și ”speranță împotriva oricărei speranțe”!
Ce ne poți tu împărtăși despre pierderile tale pe când erai pe calea (super)îngustă a suferințelor?
PS Dedic acestă ultimă parte a postării membrilor familiei Șvaia, greu încercată prin plecarea lui Daniel spre o lume cu mult mai bună decât aceasta în care trăim noi.