Supunerea văzută prin ochelarii mândriei este mai degrabă percepută ca și slăbiciune.
Ajustarea, acomodarea la cerințele altora este percepută ca o lipsă de personalitate, o libertate subjugată, sacrificată. Cel care domină, care decide și se impune are libertate.
Cel care se supune, care ascultă și se conformează și-a pierdut libertatea.
Ed Cole în cartea sa, „Bărbați tari în vremuri de restriște„, este de altă părere.
„Când te afli în supunere, te faci mai tare. Când te împotrivești, slăbești. Adevărata libertate se naște din supunere”.În formarea sufletului masculin, există câteva trepte esențiale ale creșterii. Prima treaptă pe care un bărbat trebuie să pășească este treapta supunerii față de Dumnezeu și împotrivirii față de cel rău.
Aceeași părere o are și David Murrow în cartea sa The map: the way of all great men, când afirmă că prima mișcare strategică în călătoria transformatoare a sufletului masculin este acțiunea, mișcarea de supunere, predarea vieții lui Dumnezeu. Acesta este ultimul lucru pe care și-l dorește un bărbat nerăscumpărat pornit pe drumul realizării de sine, al independenței și libertății. Supunerea și libertatea nu au sens pentru el.
Supunerea și libertatea au sens pentru El și pentru cei care vor deveni ca și El.