Mi se pare interesant sau uneori chiar șocant să văd cum a reapărut în designul vestimentar moda pantalonilor lungi evazați sau trapez. Așa, cam o dată la 50 de ani croitorii intră în pană de idei, dau căutare pe Google, pardon Chat GPT și scot de la naftalină modele vechi. Le cosmetizează un pic, le aduc la zi cu materiale noi și iată ceva nou pe piață. Dar, moda nouă este … veche. Pentru cine știe. 🙂
Pentru tineri, moda este nouă și atrăgătoare, pentru cei bătrâni, moda este un vechi reciclat. Nu-ți vine să te îmbraci la fel ca și acum 50 de ani. Dar, cine mai știe cum te îmbrăcai tu în tinerețe? Acum 3 ani purtam pantaloni strâmți la gleznă, ca să nu ne fie frig. Acum îi purtăm largi, ca să nu ne fie cald. Asta e explicația mea ironică. Nu o luați în seamă.
Așa cu panatalonii, așa și cu frezele, tunsorile. Ce este la modă acum, a mai fost. Ce este la modă acum, va trece. Și va veni altceva nou, pardon, de fapt un vechi reciclat.
Și așa ajungem la o modă veche, care seamănă cu cea vestimentară și a tunsorilor, numai că se deosebește radical de acestea. A venit în urmă cu câțiva ani buni, dar nu a mai plecat. La unii a fost la nevedere, mai discretă, mai timidă. La alții a venit ca o soluție magică pentru schimbarea de imagine, atașându-se de orice loc vizibil.
Fără preaviz și fără mănuși, tineri și adulți, vedete și ratați, căutători și ignoranți, s-au înrolat în această modă invazivă cu intenția vădită de a epata, uimi și ieși în evidență, de a fi în contrast cu masa de oameni anonimă, insipidă și mediocră.
Au fost după revoluție, cincinale în care s-au construit cu repeziciune clădiri de biserici. Apoi s-a investit în clădiri de bănci. Benzinăriile s-au strecurat și ele pe străzi nebănuite, dar s-au instalat și la fiecare intrare în oraș. Farmaciile s-au grăbit și ele să-și facă loc lângă vadurile comerciale. După ele au apărut clădiri mari ale instuțiilor statului sau regiilor autonome. Toate bune și necesare.
Apoi au apărut lanțurile de magazine, supermarket-urile cunoscute în Europa. Ne-au invadat shawormeriile. S-au înmulțit sălile de jocuri și pariuri sportive. Au venit și catedralele comerciale, adică mall-urile. Nu au întîrziat să apară nici barber shop-urile, pentru bărbații puternici și chipeși. Și printre toate acestea, la tot mai mare căutare, au scos tare capul pe piață, noutățile vremii: saloanele de tatuaj și cele de piercing.
Ceva foarte rar în urmă cu 30-40 de ani, tatuajele s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Cerneala din călimară și stilou nu mai ajunge pe hârtie sau țesătură, ci pe pielea omului. Nu pentru o vară sau două sau nouă, ci pentru totdeauna.
O idee, o glumă, o curiozitate, o cedare la presiunea cuiva, un moft, o ignoranță … sau o intenție clară de a imortaliza un eveniment pe pielea ta și ai ajuns marcat până la moarte. Conștient sau inconștient, te supui unui supliciu care va lăsa urme pentru totdeauna. Oare de ce? Unii știu, iar alții nu știu, chiar dacă ei cred că știu!
Unii își tatuează, de bună voie, simboluri creștine și versete biblice. Ei zic că știu ce fac și că au argumente bune. Că Dumnezeu se uită la inimă, nu la exterior. Dumnezeu este acum cu harul și nu cu legea. Treaba cu interdicția din Levitic este pentru cei sub lege, nu are de a face cu cei ce sunt sub harul Noului Legământ.
Lor nu le este rușine de Cristos, aceasta este mărturia neverbală a credinței lor și sunt mândri că o pot promova la vedere. Tatuajele nu sunt doar pentru ceilalți, ci și pentru ei, ca să le amintească mereu de identitatea lor în Cristos, de legământul lor cu Dumnezeu. Ce ar putea fi rău cu ele? De ce se împiedică alții, legaliștii, în ele?
Să fie o cerneală de tatuaj atât de toxică? Să fie niște simboluri sau litere din biblie scrise permanent pe pielea omului așa de periculoase? Poate o joacă de adolescent curios sau rebel, să fie atât de dăunătoare? Este doar o exprimare artistică … Ce să fie așa de primejdios?
Chiar așa, ce să fie atât de îngrijorător într-un tatuaj?
La ce te duce gândul unui semn pe toată viața?
La o pereche de pantofi, la o mașină, la o casă?
Nu, acestea se deteriorează, le poți vinde, le poți schimba.
Dar, semnul nu, rămâne acolo, la bine și la rău.
Tatuajul are valoare de … legământ, jurământ. Wow! Au!
Chiar dacă o faci în joacă, din curiozitate, din neștiință, valoarea lui de legământ rămâne. Dar, cu cine? Cu tine? Cu o persoană dragă? Cu un mort? Cu Dumnezeu sau cu cel rău?
Dacă ai făcut legământ cu Cristos, trupul tău este templul Duhului Sfânt. Mai dorești să faci încă un legământ cu Cristos adăugând pe trupul tău versete biblice sau simboluri creștine, ca dovezi ale apartenenței tale divine? Unde scrie că ar trebui să faci asta sau ți s-ar da voie să faci așa ceva?
Orice subiect important ar trebui studiat cu atenție și văzută evoluția sa biblică și istorică. Adam și Eva nu au avut nevoie de nimic pentru corpul lor pentru că gloria și frumusețea lui Dumnezeu radia din interiorul lor. Păcatul a distrus această curgere din interior spre afară și a adus nevoia acoperirii corpului cu … haine, frunze.
Cain și-a omorât fratele, iar sângele lui Abel a avut valențe spirituale personificate pentru că, deși a fost asimilat de pământ, glasul lui se auzea în cer. Pedeapsa lui Cain, cel blestemat, aceea de a fi hoinar și fugar, a fost însoțită de un semn făcut de Dumnezeu, care să-i asigure protecția față de ucigașii răzbunători.
Primul semn, menționat în biblie, este făcut la inițiativa lui Dumnezeu. Are legătură cu blestemul și pedeapsa.
Are valoare de legământ, jurământ.
Are o natură permananentă, durată pe viață.
Are vizibilitate și denotă o distinctivitate.
Este echivalentul unui card de identificare – identitate.
Este semnul omului care, deși este damnat să fie străin și corturar, alege să-și facă o cetate și să fie cetățean. ;(
Al 2-lea semn, menționat în cartea Genezei, este inițiat tot de către Dumnezeu. Are valoare de legământ, cu durată nedeterminată. Este conectat cu o pedeapsă planetară. Este vizibil când se apropie furtuna. Are 7 culori, nu șase. Este semnul legământului lui Dumnezeu cu orice făptură de pe pământ (Gen 9:13, 17).
În concluzie, semnul, nu este ceva banal. Nu este ceva care are doar valoare simbolică. El are atașată o încărcătură spirituală puternică, o învoire spre o relație permanentă, un angajament cu o realitate invizibilă care nu știe de joacă, naivitate sau prostie. Sau chiar știe de ele și-i amăgește pe cei lezne crezători. Odată semnul făcut și legământul încheiat, procesul intră pe sens unic, devine ireversibil! Cine îl mai poate desface? Omul?
Un alt text relevant pentru subiectul nostru este cel din Levitic 19: 27-28. Versetul 27 abordează și interzice diferite genuri de tunsori ale părului și bărbii, care azi nu au relevanță, sunt trecătoare. Uneori tinerii au idei trăznite despre tunsori și încearcă versiuni îndrăznețe, atipice. Partea bună cu părul este că în câteva săptămâni tunsoarea se degradează și culoarea pălește. Tunsoarea nu are valoare permanentă. După ce tânărul încearcă, o dată sau de două ori, tunsoarea îndrăzneață și rebelă, acestuia îi poate veni mintea la cap! 🙂
Despre tunsori, dietă și jurințe temporare (cu termen limită) mai sunt texte biblice. Unul mai reprezentativ ar fi cel din Numeri 6. Dar, nu este momentul să ne oprim acum la el.
Revenind la textul din Levitic, versetul 28 interzice explicit inciziile, tăieturile, slovele (litere) săpate sau imprimate pe corp. Nu este o sugestie, ci este o poruncă clară pe o tonalitate gravă, urmată de autoritatea celui care emite legea: ”Eu sunt Domnul”.
Incizarea corpului și imprimarea pielii
sunt acțiuni cu consecințe permenente,
care nu mai pot fi remediate, corectate sau șterse.
Domnul le interzice foarte clar, indiferent care ar fi motivația lor.
Poate vei obiecta la cele de mai sus, că sunt texte vechi, din lege. Că mai sunt și excepțtii și aceea ar putea fi legată de tine și motivațiile tale.
Da, există și în lege excepții.
Ambele sunt semne făcute pe corp, au fost inițiativa lui Dumnezeu, au valoare de legământ și caracter permanent.
Prima este tăierea împrejur efectuată la copiii de parte bărbătească din poporul lui Israel. Era obligatorie și era semnul intrării copilului în comunitatea legământului. Era un semn distinctiv al apartenenței la poporul ales (Gen 17:13). Era semnul, avertizarea, unui legământ veșnic, adică pe perioadă nedeterminată.
A 2-a excepție este permisă în situația unui sclav care, după șase ani de muncă la stăpân (perioadă determinată, limitată), are permisiunea de a deveni liber (Exod 21:5-6, Deut 15:12-18). Dacă însă acesta nu dorește să plece și preferă să rămână, de bună voie, sclav pe tot restul vieții … stăpânul îi va străpunge – va găuri lobul urechii (piercing).
Spre deosebire de tăierea împrejur, care este un act forțat, impus bebelușului și marchează apartenența la un popor, străpungerea urechii este un act benevol, făcut conștient, care declara renunțarea la libertate și supunerea față de stăpân pentru tot restul vieții.
Urechea străpunsă comunica în mod vizibil că persoana nu este liberă, ci se află sub autoritatea unui stăpân. Sclavul slujește stăpânul, iar acesta îl protejează și îi poartă de grijă. Urechea străpunsă are valoare de legământ și arată spre existența și protecția unui stăpân.
Însemnarea, imprimarea, tatuarea, pielii oamenilor sau animalelor este o practică străveche. Vacile și caii erau însemnați ca să poată fi identificați și să arate apartenența la un stăpân. Dacă un cal însemnat era pierdut, găsitorul avea indicii că are un stăpân. Calul era însemnat, tatuat, ca să fie clar cui îi aparține!
Profetul Amos a avertizat poporul că vine judecata lui Dumnezeu peste el prin armatele asiriene (Amos 4:2-3). Prizonierii evrei au fost deportați, strămutați în alte părți ale imperiului. Ca să fie mai ușor controlabili, asirienii le-au făcut găuri și le-au pus inele, verigi, cârlige în nas. I-au prins și i-au dus în exil, ca pe niște pești, agățați cu cârlige.
Prizonierii evrei din lagărele naziste au fost marcați, tatuați, cu un număr pentru a putea fi identificați. Odată marcat, nu mai puteai să pretinzi că nu aparții poporului căutat și exterminat. Erai condamnat la moarte!
Un alt semn inițiat de Dumnezeu, cu vizibilitate și protecție în lumea spirituală este menționat în Ezechiel cap. 9. În acest caz, înainte de executarea pedepsei colective cu moartea (executorii au fost îngeri) a fost trimis un personaj (alt înger) cu călimară la brâu, care avea sarcina de a însemna pe frunte ”pe cei din Ierusalim care suspină și gem din pricina urâciunilor”. Cei neînsemnați erau condamnați la moarte, iar cei marcați pe frunte cu cerneală invizibilă, erau scăpați de la moarte!
Și fiara, din Apocalipsa 13, va iniția un sistem de departajare între cetățenii pământului și va folosi o metodă veche, adică însemnarea celor care sunt de partea ei. Marcarea se va face pe mîna dreaptă sau pe frunte, la alegere. Odată însemnat, așa vei rămâne. Cei care vor accepta tatuarea, însemnarea, vor trăi bine și vor avea privilegii. Ceilalți, vor avea persecuții. Cei neînsemnați vor fi condamnați la moarte!
Semnul, marcajul, tatuajul, vizibil sau invizibil nu este o joacă.
Nu este doar un simbol, care azi înseamnă ceva și mâine altceva.
Nu este trecător, ca moda, ci permanent, ca un legământ.
Nu este despre estetică, ci despre viață și moarte.
Nu este despre piele, ci despre inimă.
Nu este despre semn, ci este despre stăpân!
Chiar dacă tatuajul este făcut din ignoranță sau durere, curiozitate sau aroganță, este ascuns sau la vedere, el este vizibil în lumea spirituală. Cerul și iadul văd în el o invitație spirituală și o permisiune întunecată atașată de el. Unele tatuaje devin toposuri ale întunericului prin care cel rău își propagă influența asupra celui însemnat.
Chiar dacă pare ceva nevinovat și frumos, tatuarea unor figuri sub formă de porumbel, cruce, soare, fluture, pește, leu, miel, steaua lui David, cuvinte în greacă, ebraică sau a unui verset biblic nu este o artă, ci o înțelegere, un contract cu lumea nevăzută. Oare, cu care parte a lumii nevăzute?
Dacă aveți copii și adolescenți care cochetează cu tatuajele, discutați și pledați pentru amânarea deciziei lor până vor deveni mari. Avertizați-i de consecințele permanente ale unei decizii luate în ignoranță și în pripă. Folosiți-vă, chiar autoritatea de părinte pentru a-i împiedica să o facă în nechibzuința tinereții, măcar până vor ajunge pe picioarele lor.
P.S.1 Au apărut tatuajele temporare, care durează între 3 și 7 zile. Cei cu naturi artistice și firi curioase vor dori să le încerce. Aceste tatuaje targetează seducerea copiilor cu arta creativă a imprimeurilor pe piele. Despre riscurile de sănătate pe care le aduc ele nu se pomenește nimic. Vă las pe voi să decideți și să negociați cât de departe vor putea merge copiii voștri cu însemnările nevinovate din cerneală colorată pe pielea lor.
P.S.2 Tatuajul a devenit o afacere profitabilă și o modă care nu va trece. Există țări în care o treime din populație are cel puțin un tatuaj. Numărul celor atrași de această modă este într-o creștere vertiginoasă. Numărul artiștilor cu pasiune pentru design și gravură, care au salon de tatuaj profesional este și el în creștere. Cu această puzderie de saloane și oameni interesați și însemnați cu tatuaje se va ajunge, în câțiva ani, ca tatuajul să devină ceva obișnuit, o banalitate, iar numărul celor netatuați să fie mai mic de cât al celor însemnați! Adică, se va ajunge la o majoritate tatuată, însemnată. Lumea se pregătește tăcută și docilă pentru marea însemnare. Parcă am citit undeva despre această proiecție apocaliptică!