Cocoșul, porumbelul și vulturul

Dumnezeu ne vorbește în felurite moduri și în repetate rânduri. Unii suntem mai familiari cu cititul și văzutul, alții cu auzitul și mirositul. Isus s-a folosit de lucrurile, activitățile și animalele din vecinătatea oamenilor pentru a le comunica adevăruri despre împărăția invizibilă a cerurilor. Natura, creația lui Dumnezeu sau biblia de dinaintea bibliei sau biblia necuvântătoare este impregnată cu înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.

În această postare o să prezint un model simplu de creștere, devenire și metamorfozare umană luând ca și elemente reprezentative trei păsări. Elementul lor comun sunt aripile. Ceea ce le diferențiază este însă zborul, adică înălțimea, lungimea și durata lui.

Cocoșul și găina sunt păsări de curte. Orizontul lor este limitat de gardul curții sau al grădinii. Chiar dacă au aripi, le folosesc rar. Poate atunci când, într-o dorință nebună după altceva, îndrăznesc să-și ia zborul spre grădina sau curtea vecină. Dar, vor reveni înapoi la locul familiar, cu bunăvoința sau răutatea vecinului. Cocoșul este dedicat mâncatului de semințe, scurmatului în praf și gunoi și multiplicării.

Porumbelul, ca și cocoșul, este și el o pasăre atașată de o gospodărie. Trăiește în comunitate și are privilegiul unei case situate la înălțime. Orizontul lui este dincolo de gospodărie, la câteva case sau chiar străzi distanță. Are experiența repetată a plecatului, dar după zboruri mai lungi sau mai scurte, se întoarce inevitabil acasă în porumbar (sau hulubărie). El vede că lumea este mult mai mare decât gospodăria în care trăiește. Porumbeii nu sunt prea productivi și pot fi văzuți ca un moft pentru gospodarul care îi deține. Dar, sunt frumoși! Viața porumbelului este la înălțimea casei. Viața cocoșului este la înălțimea solului, la parter.

Vulturul este o pasăre răpitoare. Ha! Are picioare tari, ca și cocoșul, dar și aripi tari, ca și porumbelul. Casa lui nu are legătură cu gospodăria, ci cu cerul și înălțimea. Meniul lui nu include semințe și grăunțe din hambarul gospodarului. El se hrănește cu ceea ce umblă și zboară, o găină rătăcită sau un porumbel neglijent. Orizontul lui se întinde cât cerul și nu este limitat de gardurile curții sau marginile satului.

Unii oamenii sunt în faza găinii sau cocoșului. Au gândire de parter. Le place să stea și să opereze într-un mediu familiar. Viața se desfășoară în același spațiu, după același ritm, au aceeași rutină. Limita orizontului le este mărginită de gard. Aici sunt în siguranță. Nu vor altceva. Așa le este bine. Sunt ignoranți și fericiți. Pentru ei, porumbeii sunt vecinii de la etaj.

Unii oameni sunt în etapa porumbeilor. Ea începe cu o stare de nemulțumire, o frustrare față de limitele și rutina gospodăriei. Tocmai curtea și grădina împrejmuite de gard, cele care erau așa de îndrăgite în trecut, încep să creeze dorința de altceva, de un spațiu diferit, de o înălțare deasupra familiarului. Se declanșează o chemare interioară spre necunoscut, o nevoie de a explora dincolo de gard.

Tensiunea dintre mentalitatea de parter, curte sau parohie a găinii/cocoșului și mentalitatea de zbor și explorare a porumbelului este greu de diagnosticat și dificil de trăit. Dacă ai această dilemă și te confesezi unui gospodar care nu are porumbei, te va trimite înapoi la curte și coteț! 🙁

Dacă ai harul să poveștești cu un îndrumător înțelept, atunci el își dă seama că ți s-au întărit aripile. El știe că a venit vremea unei schimbări majore. El te ajută să înțelegi că centrul de greutate al activităților tale se mută sau s-a mutat deja, din mijlocul curții la marginea ei. El intuiește că ești pregătit pentru mutare. Dar, unde? De la un coteț la altul? Sau de la o curte la alta? Adică să schimbi gardurile între ele? Nu, ești gata să faci mutarea de la coteț la … porumbar!

Și numai bine te obișnuiești cu noua comunitate de zburătoare. Grăunțe, apă și zbor. Spațiu aerian … gârlă. Viață frumoasă. Te uiți uimit la curte și locuitorii ei, preocupați cu grăunțele, praful și limitele ei. Ei sunt fericiți la parter și tu ești fericit la etaj. Fiecare cu locul lui și cu limitele lui. Și tot așa până la …

Etapa vulturilor începe ca și etapa porumbeilor. Parca ai un deja vu. Iar frustrare, iar nemuțumire, iar un fel de criză existențială. ”Parcă am mai fost pe aici. Dar, nu mai vreau să trec din nou!” Dar, cine te întreabă dacă vrei sau nu? Dacă te confesezi unui gospodar cu porumbei îți va zice că asta-i tot. Viața este până aici. Ai fost la parter, acum ești la etaj. Fii fericit unde ești. Alții sunt tot la parter. Nu mai este altceva de făcut. Ce mai vrei?

Pentru cocoș, centrul de greutate al vieții este curtea. Pentru porumbel este acoperișul casei, marginea curții. Amândoi sunt conectați de o gospodărie și atașați de stabilitatea ei. Amândoi depind, în mare măsură de grăunțele care vin din hambarul gospodarului!

Nu tot așa este cu vulturul. El nu depinde de grăunțe și zboruri mici deasupra gospodăriei. Nu-l mulțumește nici cotețul și nici porumbarul, făcut de mâini omenești. Își face singur cuibul, departe de confortul gospodăriei. Vulturii nu e mulți. 🙂 Dar, chemarea lor este tainică, imperceptibilă. Solitudinea lor este de speriat, mai ales dacă ți-a fost dragă viața comunitară în compania găinilor și porumbeilor. Centrul de greutate al lor este mai mult în … aer. Suspendat în incertitudine, căutare și găsire, moarte și nemurire.

Domnul Isus a fost provocat de o cerere neobișnuită:”Vreau să Te urmez oriunde vei merge”. Răspunsul Lui a fost: ”Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde-Și odihni capul”. Vulturul are un loc de odihnă, are un cuib la care se întoarce din zborurile lungi și obositoare. Dar, acolo nu-l mai așteaptă grăunțele de la coteț și porumbar. Vulturii sunt puțini. Greu de găsit și de văzut. Dar, sunt!

Pentru un cocoș, adică un om cu mentalitate parter, de curte și grădină împrejmuită, existența unui vultur, adică un om cu mentalitate de cer și libertate, este ceva de neînțeles, de speriat și de evitat.

Și pentru porumbel apariția și existența unui vultur reprezintă un pericol, de care este cel mai bine să te ferești. Pentru porumbel, cerul de deasupra casei este suficient și acoperișul este un loc de unde poate vedea atât curtea cu grăunțele gospodarului cât și văzduhul de deasupra casei. Le are pe amândouă, sub privire. Sunt suficiente. Are siguranță. Ce să-și dorească mai mult?