Onorează trecutul!

Uneori ai vrea să avansezi, să faci pași înainte pe cale. Știi că trebuie să o faci, ceva din subconștient pune presiune pe tine, dar există o altă forță interioară care se opune. Încerci, de câteva ori, să forțezi mersul înainte, dar simți că nu este direcția cea bună. Asta ar trebui să faci, să te mobilizezi spre un înainte. Toată lumea așteaptă asta de la tine. Te mustră conștiința că nu ai făcut un progres, cât de mic. Te străduiești și mai tare să muți muntele din fața ta și, deși este doar cât un mușuroi, ești personaj principal într-un film în care totul se mișcă cu încetinitorul. În cele din urmă, epuizat, cedezi impulsurilor interioare și a presiunilor exterioare și te oprești. Ca să ce? Ca să auzi îndemnuri sau să vezi indicatoare ignorate în tumultul mersului înainte. ”Onorează trecutul!”. O expresie pierdută printre altele, care așteaptă atenție și aplicație. Dar, ai treabă de făcut. Sunt atâtea care așteaptă nefăcute: glasul soțului, soției, copiilor, părinților, șefului … îți aduc aminte mereu de ele. Tu trebuie să mergi înainte, să te deblochezi, să te vindeci, să performezi, să demonstrezi tuturor că poți.

Dar, dacă mersul înainte înseamnă, uneori, altceva? Dacă avansarea înseamnă să faci pași înapoi? Dacă viitorul se deschide doar dacă faci incursiuni în trecut? Graba, viteza și rezultatele se opun la o strategie de genul acesta. Timpul costă viață. De ce l-ai pierde cu introspecții și discuții cu oameni din trecut? Onorează trecutul!

A te opri în prezent, pentru a investiga trecutul, este ca și cum te-ai opri din creștere, muncă și realizări. Când mă gândesc la acest ciclu de creștere și stagnare, muncă și odihnă, trecut și viitor, mi se duce gândul la pom și la dezvoltarea lui, la trecerea lui prin succesiunea tăcută a anotimpurilor.

Din exterior, creșterea pomului este inobservabilă. La fel ca și la creșterea copiilor. Ai nevoie de modalități de măsurare diferite de cele observabile cu ochiul. Procesul de creștere este ascuns ochiului, chiar și de cel mai aprig ochi, cel al soacrei. 🙂

Când mă uit, în prezent, dinafară la un (p)om pot vedea ceea ce se vede și văd toți, adică dimensiunile prezente, comportament și acțiuni corespunzătoare. Asta e coaja și coroana. Dar, nu știu cum au fost anii trecuți pentru el. Văd ceea ce este el acum, dar devenirea lui de ieri este ascunsă în coaja pe care o văd eu azi. Secțiunea prin pomul tăiat îmi arată ceva din trecut, îmi indică ceva despre greutățile și intemperiile anilor trecuți. Inginerii silvicultori (te salut Radu Brad) știu să citească într-o secțiune și să obțină o mulțime de informații despre viața pomului, lucruri pe care noi, ignoranții nu le putem observa.

Un lucru este cert: anii trecuți sunt baza creșterii (p)omului din prezent. Fiecare inel este acolo, ascuns și îmbrățișat în inelul următor. An după an. An bun sau an rău este acolo, tăcut și prezent. Nimeni nu poate ignora anul și inelul de ieri. El este acolo și este baza așezării inelului următor. Coaja de azi ascunde și cuprinde creșterile mele de ieri și de alaltăieri. Tu cel de azi ești suma inelelor îmbrățișate strâns într-o creștere tainică și tăcută.

Ca să onorezi trecutul trebuie să faci o secțiune (figurativ) dureroasă și necesară. Acolo sunt inele și ani, oameni și activități, bucurii și dezamăgiri, lacrimi și râsete, amintiri și evenimente îmbrățișate în tainica noastră devenire și maturizare. Acolo sunt oameni și amintiri frumoase care trebuiesc onorate, dezgropate, înviate, apreciate, verbalizate, scrise. Acolo sunt oameni și amintiri dureroase care trebuiesc onorate, dezgropate, înviate, vindecate, apreciate.

Scrisul pe blog este un prim pas în onorarea trecutului. L-am lăsat să se stingă, l-am neglijat, l-am îngropat. Era aproape mort, dar nu de tot. Nu a murit, a rezistat eroic la lipsa mea de grijă. Azi a dat primul lăstar de viață! Există ceva frumos și util din viața ta pe care l-ai neglijat și ai putea să-l onorezi (din nou)?