Categorii
04 Aprilie Virtuti si Vicii

Multumirea, o limba straina

Se spune și se știe că anii copilăriei sunt ani fundamentali pentru formarea caracterului. Climatul familiei își pune amprenta invizibilă pe comportamentul copiilor marcându-i pe toată viața, pe unii, sau doar o parte din viață, pe alții. În familie copilul observă și învață obiceiuri și deprinderi elementare de raportare la părinți, frați mai mari sau mai mici, la pisici, la câini, la bunici, la porumbei, la săraci, la șoricei, la străini, la preoți, la furtuni, la politicieni, la iarnă grea, la creșterea prețurilor, la cutremure, etc. În etosul familiei copilul învață cuvintele importante pentru supraviețuire sau bunăconviețuire: tata, mama, da, nu, dă-mi, nu vreau, du-te încolo, te rog, îți trag una de nu te vezi, taci, stai cuminte, mobilul, internetul, calculatorul, nuiaua, etc. Există un cuvânt pe care eu l-am auzit rar pe acasă. Nici pe uliță nu l-am auzit de prea multe ori. După ce am crescut și am întâlnit străini care învățau limba română, limba vechilor cazanii, am observat că și pentru ei este greu să-l pronunțe. A pronunța Ț după L presupune efort și exercițiu pentru limba neobișnuită cu astfel de răsuciri verbale. Am venit la facultate și aici am început să-l aud mai des. La un moment dat cineva ne-a provocat cu statistica și cu faptul că noi, românii, avem un repertoriu variat și bogat de înjurături și onomatopee pentru exprimarea frustrării, nervilor și nemulțumirii și că suntem săraci, lipiți pământului, în exprimarea mulțumirii și recunoștinței. Când m-am cercetat mai îndeaproape, adică am scos limba și m-am uitat în oglindă :-), am văzut cu stupoare că limba mi-era legată, adică mută. Am încercat să pun cuvântul mulțumire pe limbă dar, nu stătea acolo. Cuvântul nu-mi stătea nicicum pe limbă! 
Am plâns de supărare, dar după ce mi s-au uscat lacrimile am văzut că mulțumirea mi s-a agățat , firavă ca un mărțișor, de inimă. După o iarnă grea și lungă de nemulțumire și indiferență, primăvara mulțumirii se instalează greuț în inima rece și neobișnuită cu căldura aprecierii și mulțumirii. Cu inima înviorată de primăvara mulțumirii limba începe și ea să rostească și să se deprindă cu limba străină a mulțumirii.
Nu mai rămânea mut când cineva îți face un bine, cât de mic – chiar dacă crezi că acel lucru ți se cuvine!
Spune mulțumesc chiar dacă ți se pare că acest cuvânt sună străin în gura ta și va fi străin și pentru urechile altora!
Începe cu lucrurile mici, elementare pe care le fac alții pentru tine: așa se învață o limbă străină, pornind de la cuvintele de bază, uzuale, comune. Vorbește zilnic cuvintele de mulțumire, la cei mici și la cei mari. Vorbește-le din inimă. Vorbește-le oamenilor, vorbește-le lui Dumnezeu. Vorbește-le, până când ele te vor vorbi lui Dumnezeu!

(Visited 24 times, 1 visits today)

2 răspunsuri la “Multumirea, o limba straina”

Mulțumesc, Raluca, pentru încurajare. Eram departe de țară cand v-am văzut la binecuvântare și m-am bucurat mult de mărturia voastră. Fetița voastră este, și să rămână, ca un balsam pentru inima voastră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *