Suntem în luna lui cuptor, la figurat.
Suntem în luna iulie a anului 2012 și afară este ca într-un cuptor, la propriu.
Apa este mai mult decât necesară în aceste zile de cod portocaliu sau galben.
La fel a fost și este în țările călduroase și secetoase: acolo apa este un atât un bun comun și banal, cât și unul de lux. În vreme de secetă apa devine un lux și paharul cu apă este semnul primar și minimal al ospitalității față de musafiri, străini.
Când profetul Ilie a trebuit să-și mute domiciliul forțat de la râul Cherit și să emigreze temporar în Sarepta Sidonului, primul act de ospitalitate cerut din partea văduvei este apa de băut. Apoi a venit și „coaja” de pâine – nu miezul sau luxul, ci coaja, adică minimul.
Când eram mici, deși aveam dinți buni, nu ne plăcea coaja și doream să mâncăm numai miezul. Părinții încercau să ne facă să mâncăm și coaja motivând că acolo sunt sursele de sănătate ale organismului. Și reușeau până la urmă să ne facă să mâncăm și coaja de la pâine. Când veneau oaspeți nu le dădeam pâine cu coajă, o tăiam și le dădeam cât mai puțină coajă posibilă.
Când Domnul se referă la ospitalitate, la primirea ucenicilor în lume, El se referă și la minimul de plecare în demonstrarea ospitalității, la paharul de apă. (Matei 10:40-42)
Nu trebuie să fii cineva sau să ai mari avuții pentru a fi ospitalier.
Nu trebuie să fie cineva mare sau cunoscut, cu renume sau poziție înaltă pentru a-l avea ca musafir.
Domnul Isus spune că ospitalitatea arătată unui nimeni, anonim și neînsemnat, este filmată în secret și contorizată de camerele de luat vederi ale cerului. Răsplătirea cerului va veni pentru cel ospitalier, mai devreme sau mai târziu, aici sau dincolo. Banalul pahar de apă de pe pământ are valoare și însemnătate în cer.
Lumea copiilor este tot mai departe de lumea adulților.
Mai ales bărbaților ocupați și mândri le este greu să se
aplece la nivelul copiilor.
De la nivelul lor, adulții văd mai bine doar pe cei de nivelul lor.
Când adultul devine bunic redescoperă valoarea și importanța
conectării cu copilul. Tratarea lor , cu intensitate și răbdare, cu bunătate și blândețe, este o formă de ospitalitate arătată copiilor.
Neînsemnatul copil, un străin pentru lumea adulților sau anonimul musafir adult, categorii pasibil a fi marginalizate și ignorate aici pe pământ, au valoare și însemnătate pentru cer. Ospitalitatea subliniază, încă o dată, că valorile cerului și pământului sunt în relație de invers proporționalitate, că ceea ce poate trece neobservabil pe pământ și este neatractiv în ochii oamenilor, poate fi valoros și atractiv în ochii lui Dumnezeu. Este valabil și în sens invers.
Paharul de apă este la îndemână.
Paharul de apă poate fi dat oricui.
Paharul de apă poate fi dat de către oricine, chiar de un copil
Paharul de apă nu contează în ochii tăi – este ceva nebăgat în seamă.
Paharul de apă contează în viața altora.
Paharul de apă contează în ochii cerului.
Paharul de apă se întoarce înapoi, cu răsplătire!
De ce să-l ții paharul numai pentru tine? Apa, ori se va evapora, ori se va împuți!
Nu ți se cere acte de eroism, nici de sacrificiu, doar gesturi mici, accesibile oricui.
Ce este ospitalitatea, în acest caz?
Ospitalitatea este o serie de gesturi mici cu răplătiri … mari!
Și ea poate începe cu … paharul de apă rece!