Prudenta si autoamagirea

Una din manifestările de bază ale înțelepciunii este prudența, acea calitate care prevede consecințele negative ale acțiunilor și ia măsuri de precauție pentru evitarea lor.
Omul prudent este mai atent la detalii și la efectele lor asupra celorlalți, mai grijuliu cu relațiile, mai vigilent cu privire la pericole, mai cu băgare de seamă când este vorba de valori mari.
Cel prudent reduce viteza în locuri necunoscute, cel nebun o mărește amăgindu-se că știe drumul sau că situația este oricând sub control lui.
Cel prudent are conștiența că se poate amăgi, minți pe sine însuși.
„Ce-i lumea, ce-i viața?
Un larg labirint: urechea te-nșală și ochii te mint!” – citat dintro poezie.
Cel înțelept știe că în oameni există, în formă latentă, tendința de a ne minți pe noi înșine.
Cred că putem identifica 3 etape ale autoamăgirii.
1. Etapa primelor semnale contradictorii. Amăgirea începe să se formeze în noi atunci când aflându-ne pe o cale, deși avem unele semnale contradictorii că nu este calea cea bună, ne căutăm argumente și dovezi pentru a ne convinge că acele semnale trebuiesc ignorate.
2. Etapa ambivalenței și deciziei de a continua indiferent de semnalele contradictorii. În această etapă sufletul se zbate, o vreme, pendulând între păstrarea căii în ciuda semnalelor contradictorii și luarea unei decizii de schimbare a direcției. Cum nu se poate trăi multă vreme în tensiunea ambivalenței, în cele din urmă inima va decide să continue să meargă în direcția dictată de natura ei pământească. În această fază încăpățânarea este confundată cu perseverența. Cele două se aseamănă, dar nu se adună.
Încăpățânarea înseamnă să tot mergi înainte deși ai semnale de avertizare că drumul este periculos și distructiv.
Perseverența înseamnă să mergi înainte deși întâmpini obstacole pe drumul ales.
Omul nechibzuit, imprudent nu are nici timp și nici maturitatea de a discerne diferența dintre ele și continuă.
3. Etapa orbirii este aceea în care omul nu mai vede semnalele de avertizare pentru că el știe că se află pe drumul cel bun. El nu-și mai pune întrebări, nu mai are îndoieli și dovezile clare care vin împotriva convingerilor sale nu-i mai spun nimic. În etapa 2 el a ajuns să se convingă pe sine însuși că așa stau lucrurile, adică așa cum crede el. Nimeni nu-l mai poate convinge că s-ar putea să greșească sau să se fi înșelat. Iar mândria nu-l va lăsa să renunțe sau să recunoască faptul că s-ar putea înșela.

„Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă, dar nebunia celor nesocotiţi îi înşală pe ei înşişi.” Proverbe 14:8
Cel prudent este conștient că s-ar fi putut înșela în luarea unei decizii, că drumul pe care l-a ales să nu fie cel bun. El este vigilent la semnalele contradictorii, suficient de smerit să accepte că s-a înșelat și hotărât în a schimba direcția de mers. El are ochii deschiși la semnale și inima disponibilă să renunțe la dorințele ei.
Cel nesocotit, cel nebun este încăpățânat și mândru, se duce tot înainte spre prăpastie cu ochii închiși crezând că prăpastia se va da la o parte din calea lui. Se autoamăgește că totul va fi OK.  Dar, nebunia îl va face KO!

Dacă ai luat o decizie sau ai intrat întro relație și ai semnale contradictorii consistente care ar putea indica faptul că direcția pe care ai luat-o nu este cea bună, oprește-te și cere înțelepciune de sus. Prudența te va ajuta să vezi pericolele din spatele semnalelor și să discerni dacă trebuie să mergi înainte, adică să fii perseverent, sau să renunți la a mai merge în această direcție, adică să nu fii încăpățânat. Caută sfatul unul om înțelept și întreabă-l dacă nu cumva ești pe drumul autoamăgirii. Dacă vei constata că este așa, smerește-te, schimbă direcția de mers și fii înțelept- în ochii lui Dumnezeu!