Categorii
01 Ianuarie Virtuti si Vicii

Smerenie si mangaiere sau cine l-a vazut pe Tit?

Azi, 31 ianuarie, încheiem această primă lună a anului 2011.
Am anunțat că în fiecare lună (asemănarea cu pomul vieții) vom aborda o virtute creștină și un păcat asociat, obținut prin contrast. În luna ianuarie am abordat virtutea smereniei și păcatul mândriei. În luna februarie vom aborda curajul și frica. Dacă ne (vă) vor mai veni idei, ilustrații despre smerenie și mândrie vom mai posta, sau vom aduce ofrande, pe acest subiect … dar, vor apărea grupate tot în luna ianuarie.

Există o așteptare nemărturisită, a celor ce umblă cu Dumnezeu; o dorință ascunsă a inimii și anume, ca viața lor evlavioasă să fie una pașnică; să trăiască în armonie cu toți, să ducă o viață liniștită la muncă, în familie și la biserică. Mai ales la biserică! Biserica, adunarea este pentru unii, singurul loc în care poate fi experimentată picătura de cer – aici pe pământ. În rest este iad: iad la servici, iad acasă. Iad la servici cu șefi imposibili de mulțumit, iad la școală cu profesori corupți și colegi invidioși…

iad acasă cu părinți tirani sau cu copii răzvrătiți, iad înlăuntru cu poftele firii pământești războindu-se cu Duhul Sfânt. Lupte înlăuntru și lupte înafară: temeri, frustrări, descurajări, epuizare, lacrimi, întristări. Necăjiți în toate chipurile – pre cum zice apostolul Pavel în 2 Corinteni 7:5. Mai are oare Dumnzeu ceva pentru astfel de oameni? „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat …” 2 Cor 7:6
Există un anume gen de mângâiere accesibilă doar celor care rămân îmbrăcați în smerenie; nu că nu ar fi și aceștia tentați să se dezbrace de haina pocăinței și a smereniei și să le arate celorlalți ce le poate firea lor ieșită din „țâțâni”; nu că n-ar putea să arunce și ei grenadele și flăcările iadului spre dușmanii lor … și astfel s-ar mângâia pe ei înșiși simțindu-se ușurați, temporar. Dumnezeu vrea să mângâie pe cei smeriți, pe cei care nu-și lasă firea mângâiată de mândrie. Dumnezeu este Dumnezeul mângâierilor și știe să mângâie, când să mângâie și prin cine să mângâie.
Dumnezeu îl mângâie pe apostolul Pavel prin venirea lui Tit.
Ce mare har este să ai un Tit!
Ce mare suflet trebuie să ai ca să fie persoane mai tinere pe lângă tine care … să vrea să stea lângă tine, să învețe de la tine, să plece de lângă tine, să vină din nou lângă tine. Există un anume fel de mângâiere care nu ajunge la sufletul omului decât mediată de Tit, persoana în care s-a investit în trecut. Există un anume fel de mângâiere care nu poate fi oferită decât de persoane care au experimentat mângâierea; mângâierea primită în smerenie de la unii și oferită cu smerenie la alții. Dacă ești mândru, pe lângă tine nu a crescut și nu va crește nici-un Tit! Va veni o vreme când vei aștepta cu ardoare și disperare mângâierea dar, poștașul ei, care are numele de Tit, nici nu te cunoaște, nici nu are adresa ta. Așa că mângîierea nu va ajunge la tine, ci la altă adresă cu un alt destinatar.
Ce mare har este să fii un Tit!
Să fii suficient de smerit încât să vrei să înveți de la alții, să stai sub autoritatea altora, să fii trimis încoace și încolo, să slujești sacrificial altora. Să fii aducătorul de mângâiere pentru cei întristați, descurajați. Să înviorezi și să energizezi spiritele epuizate. Să fii mângâierea lui Dumnezeu pentru cei smeriți: mari sau mici, unul sau mulți.
Dacă ești mândru vei crește singur, ca vița de vie fără arac (stâlp de susținere) împrăștiată în toate direcțiile, ca mustangul care nu știe ce este căpăstrul. Vei crește fără a avea direcție și susținere din partea Grădinarului, vei avea putere dar va fi necontrolată – nesupusă intereselor Îmblânzitorului.
Dacă ești mândru îți lipsește foarfeca Vierului care taie mlădițele neroditoare și strânsoarea lasoului care-ți va limita libertățile.  Dacă ești mândru nu ai de învățat de la nimeni: te-ai născut învățat, deștept și atoateștiutor. Nu vei candida pentru postul de … „Tit” și nici nu-ți vei căuta un „Pavel”. Sunt sigur însă de intențiile tale bune, că vor veni momente în care vei dori să joci pe mângâietorul … însă mângâierile tale vor fi tari ca niște copite de cal sălbatic și dulci ca niște struguri acri. Cei mângâiați de tine se vor alege cu vânătăi și cu dinții strepeziți. Așa cum vei mângâia, așa vei fi mângâiat și tu!

Smerenie și mângâiere sau Cine l-a văzut pe Tit?

Azi, 31 ianuarie, încheiem această primă lună a anului 2011.
Am anunțat că în fiecare lună (asemănarea cu pomul vieții) vom aborda o virtute creștină și un păcat asociat, obținut prin contrast. În luna ianuarie am abordat virtutea smereniei și păcatul mândriei. În luna februarie vom aborda curajul și frica. Dacă ne (vă) vor mai veni idei, ilustrații despre smerenie și mândrie vom mai posta, sau vom aduce ofrande, pe acest subiect … dar, vor apărea grupate tot în luna ianuarie.

Există o așteptare nemărturisită, a celor ce umblă cu Dumnezeu; o dorință ascunsă a inimii și anume, ca viața lor evlavioasă să fie una pașnică; să trăiască în armonie cu toți, să ducă o viață liniștită la muncă, în familie și la biserică. Mai ales la biserică! Biserica, adunarea este pentru unii, singurul loc în care poate fi experimentată picătura de cer – aici pe pământ. În rest este iad: iad la servici, iad acasă. Iad la servici cu șefi imposibili de mulțumit, iad la școală cu profesori corupți și colegi invidioși …more

iad acasă cu părinți tirani sau cu copii răzvrătiți, iad înlăuntru cu poftele firii pământești războindu-se cu Duhul Sfânt. Lupte înlăuntru și lupte înafară: temeri, frustrări, descurajări, epuizare, lacrimi, întristări. Necăjiți în toate chipurile – pre cum zice apostolul Pavel în 2 Corinteni 7:5. Mai are oare Dumnzeu ceva pentru astfel de oameni? „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat …” 2 Cor 7:6
Există un anume gen de mângâiere accesibilă doar celor care rămân îmbrăcați în smerenie; nu că nu ar fi și aceștia tentați să se dezbrace de haina pocăinței și a smereniei și să le arate celorlalți ce le poate firea lor ieșită din „țâțâni”; nu că n-ar putea să arunce și ei grenadele și flăcările iadului spre dușmanii lor … și astfel s-ar mângâia pe ei înșiși simțindu-se ușurați, temporar. Dumnezeu vrea să mângâie pe cei smeriți, pe cei care nu-și lasă firea mângâiată de mândrie. Dumnezeu este Dumnezeul mângâierilor și știe să mângâie, când să mângâie și prin cine să mângâie.
Dumnezeu îl mângâie pe apostolul Pavel prin venirea lui Tit.


Ce mare har este să ai un Tit!
Ce mare suflet trebuie să ai ca să fie persoane mai tinere pe lângă tine care … să vrea să stea lângă tine, să învețe de la tine, să plece de lângă tine, să vină din nou lângă tine. Există un anume fel de mângâiere care nu ajunge la sufletul omului decât mediată de Tit, persoana în care s-a investit în trecut. Există un anume fel de mângâiere care nu poate fi oferită decât de persoane care au experimentat mângâierea; mângâierea primită în smerenie de la unii și oferită cu smerenie la alții. Dacă ești mândru, pe lângă tine nu a crescut și nu va crește nici-un Tit! Va veni o vreme când vei aștepta cu ardoare și disperare mângâierea dar, poștașul ei, care are numele de Tit, nici nu te cunoaște, nici nu are adresa ta. Așa că mângîierea nu va ajunge la tine, ci la altă adresă cu un alt destinatar.


Ce mare har este să fii un Tit!
Să fii suficient de smerit încât să vrei să înveți de la alții, să stai sub autoritatea altora, să fii trimis încoace și încolo, să slujești sacrificial altora. Să fii aducătorul de mângâiere pentru cei întristați, descurajați. Să înviorezi și să energizezi spiritele epuizate. Să fii mângâierea lui Dumnezeu pentru cei smeriți: mari sau mici, unul sau mulți.
Dacă ești mândru vei crește singur, ca vița de vie fără arac (stâlp de susținere) împrăștiată în toate direcțiile, ca mustangul care nu știe ce este căpăstrul. Vei crește fără a avea direcție și susținere din partea Grădinarului, vei avea putere dar va fi necontrolată – nesupus

Smerenie și mângâiere sau Cine l-a văzut pe Tit?

Azi, 31 ianuarie, încheiem această primă lună a anului 2011.
Am anunțat că în fiecare lună (asemănarea cu pomul vieții) vom aborda o virtute creștină și un păcat asociat, obținut prin contrast. În luna ianuarie am abordat virtutea smereniei și păcatul mândriei. În luna februarie vom aborda curajul și frica. Dacă ne (vă) vor mai veni idei, ilustrații despre smerenie și mândrie vom mai posta, sau vom aduce ofrande, pe acest subiect … dar, vor apărea grupate tot în luna ianuarie.

Există o așteptare nemărturisită, a celor ce umblă cu Dumnezeu; o dorință ascunsă a inimii și anume, ca viața lor evlavioasă să fie una pașnică; să trăiască în armonie cu toți, să ducă o viață liniștită la muncă, în familie și la biserică. Mai ales la biserică! Biserica, adunarea este pentru unii, singurul loc în care poate fi experimentată picătura de cer – aici pe pământ. În rest este iad: iad la servici, iad acasă. Iad la servici cu șefi imposibili de mulțumit, iad la școală cu profesori corupți și colegi invidioși …more

iad acasă cu părinți tirani sau cu copii răzvrătiți, iad înlăuntru cu poftele firii pământești războindu-se cu Duhul Sfânt. Lupte înlăuntru și lupte înafară: temeri, frustrări, descurajări, epuizare, lacrimi, întristări. Necăjiți în toate chipurile – pre cum zice apostolul Pavel în 2 Corinteni 7:5. Mai are oare Dumnzeu ceva pentru astfel de oameni? „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat …” 2 Cor 7:6
Există un anume gen de mângâiere accesibilă doar celor care rămân îmbrăcați în smerenie; nu că nu ar fi și aceștia tentați să se dezbrace de haina pocăinței și a smereniei și să le arate celorlalți ce le poate firea lor ieșită din „țâțâni”; nu că n-ar putea să arunce și ei grenadele și flăcările iadului spre dușmanii lor … și astfel s-ar mângâia pe ei înșiși simțindu-se ușurați, temporar. Dumnezeu vrea să mângâie pe cei smeriți, pe cei care nu-și lasă firea mângâiată de mândrie. Dumnezeu este Dumnezeul mângâierilor și știe să mângâie, când să mângâie și prin cine să mângâie.
Dumnezeu îl mângâie pe apostolul Pavel prin venirea lui Tit.
Ce mare har este să ai un Tit!
Ce mare suflet trebuie să ai ca să fie persoane mai tinere pe lângă tine care … să vrea să stea lângă tine, să învețe de la tine, să plece de lângă tine, să vină din nou lângă tine. Există un anume fel de mângâiere care nu ajunge la sufletul omului decât mediată de Tit, persoana în care s-a investit în trecut. Există un anume fel de mângâiere care nu poate fi oferită decât de persoane care au experimentat mângâierea; mângâierea primită în smerenie de la unii și oferită cu smerenie la alții. Dacă ești mândru, pe lângă tine nu a crescut și nu va crește nici-un Tit! Va veni o vreme când vei aștepta cu ardoare și disperare mângâierea dar, poștașul ei, care are numele de Tit, nici nu te cunoaște, nici nu are adresa ta. Așa că mângîierea nu va ajunge la tine, ci la altă adresă cu un alt destinatar.
Ce mare har este să fii un Tit!
Să fii suficient de smerit încât să vrei să înveți de la alții, să stai sub autoritatea altora, să fii trimis încoace și încolo, să slujești sacrificial altora. Să fii aducătorul de mângâiere pentru cei întristați, descurajați. Să înviorezi și să energizezi spiritele epuizate. Să fii mângâierea lui Dumnezeu pentru cei smeriți: mari sau mici, unul sau mulți.
Dacă ești mândru vei crește singur, ca vița de vie fără arac (stâlp de susținere) împrăștiată în toate direcțiile, ca mustangul care nu știe ce este căpăstrul. Vei crește fără a avea direcție și susținere din partea Grădinarului, vei avea putere dar va fi necontrolată – nesupusă intereselor Îmblânzitorului.
Dacă ești mândru îți lipsește foarfeca Vierului care taie mlădițele neroditoare și strânsoarea lasoului care-ți va limita libertățile.  Dacă ești mândru nu ai de învățat de la nimeni: te-ai născut învățat, deștept și atoateștiutor. Nu vei candida pentru postul de … „Tit” și nici nu-ți vei căuta un „Pavel”. Sunt sigur însă de intențiile tale bune, că vor veni momente în care vei dori să joci pe mângâietorul … însă mângâierile tale vor fi tari ca niște copite de cal sălbatic și dulci ca niște struguri acri. Cei mângâiați de tine se vor alege cu vânătăi și cu dinții strepeziți. Așa cum vei mângâia, așa vei fi mângâiat și tu!

ă intereselor Îmblânzitorului.
Dacă ești mândru îți lipsește foarfeca Vierului care taie mlădițele neroditoare și strânsoarea lasoului care-ți va limita libertățile. Dacă ești mândru nu ai de învățat de la nimeni: te-ai născut învățat, deștept și atoateștiutor. Nu vei candida pentru postul de … „Tit” și nici nu-ți vei căuta un „Pavel
. Sunt sigur însă de intențiile tale bune, că vor veni momente în care vei dori să joci pe mângâietorul … însă mângâierile tale vor fi tari ca niște copite de cal sălbatic și dulci ca niște struguri acri. Cei mângâiați de tine se vor alege cu vânătăi și cu dinții strepeziți. Așa cum vei mângâia, așa vei fi mângâiat și tu!

(Visited 41 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *