Tic-tac

”Tic-tac, anii trec, ne schimbă. Încet încep să nu mai recunosc omul din oglindă. Cât de clar îmi amintesc cât de mult visam să cresc, acum ”nu, mulțumesc”, vreau să mai copilăresc, măcar o zi. Dulce copilărie astăzi unde ești?  Cineva s-oprească ceasul, să bat pasul pe loc, că trec cei mai frumoși ani, Și nu se mai întorc.” Dedic acest frumos cântec al lui Vescan și această postare prietenilor mei, vulturii, care zboară în jurul plafonului de 60 de ani (lumină)! Nicicând n-au avut măreția, libertatea și eleganța de acum, nicicând n-au fost împodobiți cu o așa splendoare interioară, nicicând n-au putut explora, ca și acum, înălțimile spirituale de neatins ale desăvârșirii și devenirii întru Cristos.

Experiențele timpurii ale copilăriei cu bătrânețea își vor pune puternic amprenta asupra modurilor noastre adulte de abordare a procesului de îmbătrânire. Experiențele negative ale copilului cu bătrâni acri și bolnavi, posesivi și plângăcioși, zgârciți și veșnic nemulțumitori, vor crea în copil convingeri distorsionate și atitudini negative despre bătrânețe și îmbătrânire. Unii copii sau tineri au avut experiențe dureroase și negative cu bunicii lor, astfel că au ajuns să urască bătrânețea, oamenii în vârstă. Nu doresc să-i mai aibă prin prejur.

Făcând incursiuni în propria copilărie am descoperit o imagine plăcută asupra bătrâneții. Aceasta mi-a fost servită de bunica Raveica, din partea tatălui. Ea a stat cu noi în casă. Deci mămica a fost noră! Abia acum am realizat aceasta. Bunica era vioaie, harnică, cu inimă bună și cumpătată. Nu se arunca la mâncare și la bucata mare, cum făceam eu. Postea des. Nu țin minte s-o fi văzut sau auzit să se plângă de ceva sau de cineva. Nici nu mi-am dat seama că a murit. A stat la pat doar 3 zile. Apoi a închis ochii. Fără vaiete și țipete. Prin prisma bătrâneții bunicei Raveica am început să văd și să-mi formez primele credințe despre bătrânețe și îmbătrânire.

Pe strada noastră și rudă cu noi, locuia un bătrân pe care îl dorea spatele, mușchii și oasele. M-a văzut că eram mai ascultător și milos și m-a pus să-i fac masaj. După 10 minute m-au durut mâinile de muream. Nu m-am plâns, dar el a simțit neputința mea și mi-a zis: ”Fătul meu, ai obosit cam repede; urcă-te cu picioarele pe spatele meu”. M-am opus de formă, dar abia am așteptat să scap de corvoada masajului cu mâinile. Din ziua aceea, m-am specializat în masajul cu picioarele. Tot atunci mi-am dat seama că, pentru unii, bătrânețea înseamnă durere lungă și surdă de mușchi și oase și că unii pot să o ducă cu demnitate și blândețe.

Cei care pășesc hotărâți în căutarea spirituală și nu se lasă până nu găsesc și intră pe poarta strâmtă, cei care iau hotărâți crucea și merg pe drumul schimbării radicale, trec iarăși printr-o naștere, numită naștere din nou sau naștere din Dumnezeu. Acest lucru se poate petrece la orice vârstă. La mine s-a întâmplat pe la 18 ani. Odată născut din nou, treci din nou printr-o copilărie, dar una de natură spirituală. În acest timp iarăși ai experiențe cu bătrânii și bătrânețea, care fie vor confirma percepțiile copilăriei biologice, fie le vor răscumpăra.

În cazul meu, am avut harul de a cunoaște două surori în vârstă, sora Florița și sora Mocuța, care au confirmat și continuat o percepție sănătoasă și echilibrată asupra îmbătrânirii care mi-a fost modelată de bunica mea Raveica. Se poate observa ușor absența modelelor de îmbătrânire masculină din viața mea. Bunicii nu i-am avut, iar în biserică, modelul echilibrat și demn de urmat al bătrânilor respectabili și maiestuoși a fost vizibil rar sau deloc. Nu este deloc surprinzător faptul că până la 50 de ani spiritualitatea și devenirea mea a fost puternic influențată de modele feminine cu caracter puternic, cu bătrânețe marcată de energie și vitalitate, pasiune și vigoare incredibilă.

În ciuda acestei dominații de bătrânețe frumoasă feminină, printr-un echilibru compensatoriu suveran, personajul biblic care m-a fascinat de la distanță, a fost și este Caleb. Atitudinea lui față de vârstă și bătrânețe sparge normele obișnuite, de atunci și de acum, despre tinerețe și bătrânețe. ”Și astăzi sunt tot așa de tare ca în ziua în care m-a trimis Moise; am tot atâta putere câtă aveam atunci, fie pentru luptă, fie ca să merg în fruntea voastră”. Iosua 14:11. El, la 85 de ani era tot atât de în formă fizic și psihic, ca și cum a fost la 40 de ani. În timp ce colegii, vecinii și prietenii lui mureau chinuiți pe rupte în deșert, el își vedea de trăit cu demnitate, vigilență și disciplină anii săi cei mai formativi și pregătitori pentru cucerirea țării.

Pentru cei mai mulți, de aproape orice vârstă, îmbătrânirea arată înspăimântător. Această etapă a vieții este asociată instinctual cu degradarea și pierderea. Pierderea puterii și vigorii, pierderea atracției fizice și sexuale, pierderea memoriei și acuității mentale, dar mai ales pierderea influenței și controlului asupra celorlalți. Aceste pierderi cumulate sunt dureroase. Durerea se agață cu nebunie de trecut, în timp ce frica se apucă disperată să mestece viitorul.

Dacă frecventezi locuri sau cercuri exclusiviste în care se promovează, direct sau indirect, cultul tinereții atunci bătrânețea este mai nedorită decât muma pădurii. În marile orașe agățarea de tinerețe se face cu disperare pe tot felul de căi, aflate la modă și mare căutare în aceste zile. Premiza subconștientă este aceea că viața este acolo unde este tinerețea. Prin urmare tot ceea ce oferă sau conservă iluzia tinereții are căutare și valoare. Identificarea tinereții cu viața este o greșeală mare, iar fuga de bătrânețe este una fatală. Viața, în diferite forme, este prezentă oriunde și oricând. Dacă unii lideri din bisericile actuale ar conștientiza acest adevăr nu s-ar săpa atât de mult și inutil prăpastia între tineri și bătrâni, între nou și vechi, modern și postmodern.

Sunt sigur că aveți cunoaștință de măcar o persoană în vârstă care încă muncește de dimineața devreme și până seara târziu, mai ceva ca tinerii. Unii le apreciază, alții le aplaudă, iar alții le condamnă. Multă vreme le-am apreciat. Acum încep să-mi schimb perspectiva, pentru că mi-am schimbat filtrul după care evaluez viața și etapele ei. Da, este o etapă în care echivalăm viața cu ceea ce ”avem” și dobândim. Accentul pus pe supraviețuire (când am fost mic nu am avut) îți permite să compensezi lipsurile trecute cu acumulări și posesiuni prezente. Inconștient se asociază valoarea și viața omului cu posesiunile, averile și banii câștigați. Aici suntem pe terenul celor care viața și valoarea constă în ” a avea”. Oare așa trebuie încheiată viața aici pe pământ?

Unii trec de faza acumulării de posesiuni, reușesc să înțeleagă că valoare cuiva nu stă în cât poate aduna și o transferă spre ceea ce ”face” omul. Iar această facere este asociată cu anumite cauze, mai mult sau mai puțin nobile. Pe terenul acestora, importanța nu mai este dată de cât ai, ci de ceea ce faci. Ești eficient, productiv și activ?  Atunci trăiești cu scop, faci lucrurile să se întâmple, controlezi și influențezi lumea. Ești bun și valoros, apreciat și integrat câtă vreme ești bun de făcut ceva. Când nu mai faci nimic ești depreciat și marginalizat. Orice asemănare cu realitatea din biserică și societate este ficțiune. 🙁

Așa se face că unii în vârstă se agață de facere și poziție ca să demonstreze celor tineri că nu au îmbătrânit, că mai au multe de adunat și de făcut. Sistemul bazat pe excelență, performanță, putere și control justifică orientarea pe scop, pe producție, pe misiune, pe facere. El nu știe sau nu vrea să știe nimic despre devenire și fiire. Iar unii, mai în vârstă, trăind în medii competitive nu știu că a sosit etapa în care ”devenirea și desăvârșirea” ființei este mai importantă decât toate cele de dinainte.

Chiar dacă asemănările sunt un pic forțate, pot atenționa vulturii că deși trăiesc încă mult printre păuni și cocoși nu mai trebuie să se comporte ca și aceștia. Cei care sunteți aproape de vârsta vulturilor, permiteți-vă libertatea de a fi și zbura ca și vulturii. Nu vă mai comparați și nu lăsați pe nimeni să vă mai compare cu păunii și cocoșii. Trăiți cu demnitate și măreție această nouă etapă, îmbătrânind grațios și frumos. Acum nu performanța și competiția cu alții trebuie să vă definească, ci devenirea și fiirea în cele dumnezeiești. În Cristos aveți totul deplin.

În Cristos sunteți compleți și întregi. În Cristos nu mai aveți nimic de dovedit, nici vouă și nici altora. În Cristos aveți viață din belșug, la 60 de ani ca la 40 de ani. În Cristos, aveți valoare infinită, fie ca (nu) aveți sau (nu) faceți ceva. În Cristos, vulturul nu se compară cu cocoșul, nici cu păunul, nici de sus în jos (superioritate) și nici de jos în jos (inferioritate). În Cristos, libertatea zborului la înălțime este însăși bucuria și răsplata devenirii.