Sunt momente sau monumente de momente din viață de care nu vrei să-ți mai aduci aminte. Din motive de supraviețuire, emoțiile asociate acelor clipe sau zile monumentale le ascunzi, le suprimi, le reprimi, le negi, le întorci spatele. Ce treabă mai am eu în 2017 cu ceea ce am trăit în 1986? Nici una. Aparent. În realitatea invizibilă însă, sunt încă legat de acel an, sunt conectat la o anumită stare emoțională prin care am trecut atunci. Dar, ce mai contează ceea ce a fost atunci?
Lumea Psalmilor ne prezintă viața în diferitele ei forme și anotimpuri. Unii psalmi ne zugrăvesc viața în forma ei cea mai turbulentă și fluidă. Exprimarea emoțiilor, de orice culoare, este la ea acasă în psalmi, fără restricții și limitări. În unele locuri, exprimarea mâniei și dezamăgirii autorului este foarte incomodă pentru cititorul moderns și postmodern. Trecerile bruște de la liniște și încredere spre mânie și imprecație sau invers sunt uluitoare, șocante, pentru cititorul obișnuit cu exprimări emoționale platonice sau apatice.
Viața a fost, este și va fi imprevizibilă. Cu tot efortul omului de a-și face viața confortabilă, sigură și previzibilă, din când în când, realitatea incontrolabilă îl surprinde și-l dă pe spate. Neprevăzutul, necunoscutul și neașteptatul se întâlnesc și aruncă omul în vârtejul haosului, în care nimic nu mai este cum era și nimeni nu mai este ceea ce părea. Pământul fuge neascultător de sub picioare, iar lumea pare că este întoarsă cu susul în jos. Și nu doar pare, chiar așa și este.
Împăratul David a avut și el parte de astfel de experiențe ”cu susul în jos”. Noi am crede că cei de sus, din vârful piramidei sociale, sunt feriți de haos și surprize neplăcute. Nici vorbă. În fața durerii, haosului și a morții suntem toți egali. Atitudinea noastră în fața lor însă este diferită, ceea ce ne și face diferiți. Imersat într-o lume incontrolabilă și amenințătoare, răuvoitoare și schimbătoare, David apelează cu încredere la Dumnezeu, singurul punct fix de sprijin într-un univers amețitor. ”Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Da, El este Stânca și Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.”. Psalmul 62:1-2
Ești tu destul de nebun ca să crezi că, acolo pe Stâncă, cu susul în jos, te afli exact unde trebuie, în cel mai bun loc din lumea aceasta? Ești tu destul de (in)conștient că nu ai nevoie de absolut nimic din lumea aceasta iluzorie pentru a fi împlinit și satisfăcut și nici măcar salvat … de o parașută sau o plasă de siguranță?
Poți tu accepta că o întrerupere bruscă în filmul liniștit și monoton al vieții, o surpriză dramatică poate să-ți aducă o schimbare covârșitoare de paradigmă și o transformare interioară inimaginabilă?
Ești tu destul de treaz ca să-ți dai seama că te afli într-un loc sacru, cu susul în jos, în care poți permite sinelui tău mic, narcisist și egoist să moară, și în locul lui să crească un sine nou impregnat de dumnezeire și nemărginire? Dar cum ai fi putut tu vedea și căuta infinitul și mirabilul când erai cu capul sus și lumea seducătoare la picioarele tale?
Ești tu, în starea aceasta de imponderabilitate și confuzie, destul de încrezător în purtarea de grijă a lui Dumnezeu astfel încât să nu-ți mai pese de ceilalți care o duc bine și nici de cei răi, pe care Dumnezeu pare că-i favorizează? Ești tu destul de inteligent încât să nu te mai compari cu nimeni, de sus sau de jos, din este sau din vest, din cer sau din iad, cult sau desculț, infirm sau întreg, gras sau slab, străin sau localnic, frumos sau urât, mulțumit sau nemulțumit, și să-ți trăiești cu demnitate, încredere, curaj și măreție agățarea ta de Stânca vieții și învierii, în locul în care te găsești?
Ești tu destul de înțelept ca să-ți dai seama că ceea ce ai pierdut sau vei pierde sau ai putea pierde, nu se compară cu nimic din ceea ce ai sau îți mai rămâne? Vei rămânea tu orb față de abundența resurselor dumnezeiești care vin la dispoziție atunci când cele omenești sunt sau par a fi limitate, epuizate, furate, pângărite sau obstrucționate?
Ești tu destul de curajos să-ți permiți luxul de a găsi odihna și liniștea interioară privind lumea cu susul în jos? S-ar putea să descoperi un adevăr uluitor: doar din acest gen de poziție, incomodă dar neclătinată, să Îl vezi și să-L simți pe Dumnezeu cel mai bine. ”Da, El este Stânca și Ajutorul meu, nicidecum nu mă clatin” declară David.
În anul 1986 încheiam anul doi de facultate. Mai bine zis, eram pe cale să-l închei. Mai era o mare necunoscută: examenul de mecanică și vibrații. Acesta se lua cu ”ploconul”. M-am ”trezit” cu restanță și apoi în ”Re” și apoi în ”Re, Re”. Au fost săptămâni grele, tulburătoare și descurajante pentru mine. Mă încredeam în El, dar realitatea întâlnirii regulate cu profesorul care ne făcea să ne simțim ultimii studenți era cruntă. Oricât am fi scris pe foi, era insuficient. Ironia, sarcasmul și insinuările curgeau din gura profesorului, iar repetenția părea iminentă. Sentimente de singurătate, disperare și desnădejde m-au hărțuit atunci, zile și nopți. Am strigat către El. În cele din urmă am trecut examenul și anul. Am crezut că s-au dus în marea uitării, însă au rămas amintiri și emoții nerezolvate captive.
Mi-am făcut un obicei din a mă verifica aproape zilnic și identifica ce fel de emoții nerezolvate captive am colecționat în corpul meu de-alungul vieții. Vezi cartea ”Codul emoțiilor”, de Bradley Nelson. Emoțiile negative care nu le-am procesat sănătos și dizolvat la timpul lor, n-au plecat la vecini sau prieteni, ci și-au găsit un loc în trupul meu. Și la voi este la fel. Cu toate că emoțiile nerezolvate se pot localiza oriunde în corp, se pare că au o logică a lor și se orientează preferențial spre anumite locuri sau organe din corp. Când Pavel a scris ”Să nu apună soarele peste mânia voastră” a știut de ce . Noi, cei mai mulți, nu. Nu numai că ea poate deveni un păcat, dar mânia tolerată și întreținută peste măsură se localizează în corpul celui mânios. Mânia nerezolvată are preferință pentru ficat și vezica biliară. Unii luați medicamente, dar a sosit momentul să încercați și cu eliminarea mâniei captive localizate acolo.
Azi mi-am eliminat o emoție captivă nerezolvată care era pitită aproape de inima mea. Se numește emoția de ”singurătate, disperare și desnădejde”. Am ”aflat” că nu am moștenit-o de la mama sau tata, ci că am dobândit-o între 25-27 de ani, și că o aveam la purtător din trista toamnă a anului de grație 1986.
Poate viața te-a dat pe spate. Ești într-o stare de dezechilibru continuu. În inimă este dezordine emoțională, în cap este buimăceală. Viața cu susul în jos este un iad. Unii cred că ești terminat sau, chiar dacă nu o zic ei, poate ți-o zici tu: ”Viața s-a terminat. Punct.”
Dacă este punct, ești ko. Ești terminat. S-a încheiat propoziția, viața, relația.
Dar … ”Da, El este Stânca și Ajutorul meu!”
Când ”dar”-ul tău devine ”da”, îndoiala se transformă în încredere.
Când ”dar”-ul tău devine ”da”, punctul se transformă în virgulă.
Când ”dar”-ul tău devine ”da,” tu știi că urmează virgula, că Viața nu s-a terminat. Că viața mai are de zis ceva.
Când ”dar”-ul devine ”da”, lumea poate fi văzută frumoasă, chiar și cu susul în jos.
Chiar dacă ești pe spate și te prinzi cu mâinile de aer,nu de păr, ești destul de tare încât să nu permiți punctului să-ți termine speranța? Poți lăsa tu inima să-ți fie cucerită și inundată de dragostea uimitoarea și tainică a lui Dumnezeu care s-a lăsat răstignit pe o cruce pentru ca punctul tău să fie transformat, prin sânge, în virgulă? Acolo unde omul pune punct, Dumnezeu prin moarte și înviere, poate pune virgulă și Viață, și nu din aceea cu măsura, ci din belșug.
”Da, El este Stânca și Ajutorul meu!”. Da, există Viață după … moarte, pierdere, exit, brexit, mutare, trădare, abandonare, depresie, cutremur, uragan. Orice împărțire sau despărțire făcută pe pământ, la Dumnezeu dă cu virgulă, adică are continuare. Când viața te dă pe spate, rămâi încrezător neclintit în El și permite-I să-ți răscumpere și transforme chiar și căderea într-un zbor! Când viața te dă pe spate, exprimă-ți profund și deplin emoțiile negative până când sunt dizolvate și încarcă-ți inima cu încredere, speranță și optimism. Pentru cei cu încredere neclintită în Dumnezeu, Viața nu se termină cu punct, ci cu virgulă ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, 🙂