Omul în râul vieții

Iată că a sosit și momentul oportun ca să trec de la Pomul vieții spre râul vieții. Canicula de afară ne ademenește să ieșim din umbra răcoroasă a pomului și să ne aruncăm în apa râului. În ceea ce privește relația omului cu apa și râul am observat că există 4 tipuri de interacțiuni sau stări. Chiar dacă, în această postare, ele sunt prezentate într-o anumită ordine, viața și furtunile ei, ne pot determina să abordăm mersul râului, al vieții și într-o ordine aleatorie. Aici nu am inclus elemente auxiliare de care se poate folosi omul în interacțiunea cu apa, cum ar fi barca, vaporul, pluta din lemn, costumul de scafandru, etc.

Prima interacțiune a omului cu apa poate fi aceea de scufundare. Omul, ca un bolovan, se duce lent și sigur spre fundul apei. Neputincios sau panicat, incapabil de acțiuni salvatoare, omul intră cu totul în apă, dispărând undeva sub nivelul apei. Această stare de coborâre în adânc, de izolare de restul lumii este una copleșitoare. Este ca o moarte față de viața de deasupra apei. Te sperie și te liniștește, totodată. Te uiți cu jind la cei de deasupra, care înoată frenetic la nivelul apei.

Al 2-lea gen de interacțiune a omului cu apa este cel în care omul se menține la nivelul apei. Pentru aceasta există mai multe stiluri de înot: bras, spate, liber, fluture, câine, delfin, etc. Înotul cere exercițiu și efort. Pentru înotător apa este ceva cu care trebuie luptat și menținut un acord. Prin râul vieții, cei mai mulți oameni înoată. Unii știu și pot să se mențină la nivelul apei; alții obosesc și apoi se scufundă, mai devreme sau mai târziu. Înotul permite omului deplasarea prin râu, apă, în aproape orice direcție, dar cere efort. Unii sunt atât de puternici și perseverenți încât pot merge chiar și împotriva curentului, mai mult sau mai puțin. Aceștia sunt cei care se aleg și cu medalii. 🙂

Prin râul vieții unii zac fără viață la fund, iar cei mai mulți înoată din răsputeri, încoace și încolo. Dar, mai există o categorie de oameni care s-au săturat de efort și înotat și au ales, din plăcere sau disperare,  calea credinței, mersul pe ape. Aceștia aleg să fie deasupra nivelui apei, aleg calea miracolului, au puterea de a suspenda temporar legile fizicii. Și dacă ar vrea să pară smeriți, prin însăși faptul că sunt deasupra apei și a majorității înotătorilor, ei sunt inevitabil în ”pole position” în concursurile de înot. Dar, cum am văzut în cazul apostolului Petru, chiar și umblătorii pe ape sunt scufundabili! Petru le-a experimentat pe toate: înotul, mersul pe apă și scufundarea. Au!

Nu știu dacă Petru a interacționat cu apa așa cum o făcea Rodica Paul. Dintre toți cei pe care i-am cunoscut ca și iubitori de apă, înot, sărituri și concursuri, nu am văzut pe nimeni care să fie măcar interesat de făcut pluta. Noi eram, care mai de care, mai agitați prin apă, dar nimeni nu se bucura să facă pluta ca și Rodica. Noi ne bucuram de consumat energie în apă, iar ea se bucura și se liniștea întinzându-se pe apă, făcând pluta. Contrastul era evident.

Când faci pluta ești la nivelul apei, la nivelul înotătărilor, nu deasupra lor. Când faci pluta te odihnești, ești pe spate, cu fața spre cer. Când faci pluta în râul vieții, te duci cu râul. ”You go with the flow”. Pare că nu mai ai scopuri și obiective, care sunt tot mai departe, undeva pe malul celălalt. Cum să-ți mai justifici importanța și eficiența dacă nu ai planuri și obiective smart? Aproape că te simți vinovat că tu depui efort puțin, comparativ cu înotătorii eficienți, dar epuizați și disperați din jurul tău. Ce-i de făcut? Cedezi presiunii majorității și te pui să înoți alături de ceilalți ca să fii în rând cu ei? Sau te încăpățânezi să faci pluta mai departe, încercând să le arați înotătorilor obosiți că există și alte căi de abordare a râului vieții?

Această abordare metaforică te ajută să-ți dai seama care este interacțiunea ta prezentă sau dominantă cu apa și viața, în general. Unii trec prin perioada de scufundare, sunt înghițiți de viață și ape. Neputincioși, fără speranță, se depărtează de freamătul și vânzoleala celor de la nivelul apei. Sunt izolați de ceilalți, de Dumnezeu și chiar de ei înșiși. Iona a trecut printr-o astfel de scufundare și apoi a fost scuipat pe plaja mării. Scufundarea lui Iona a devenit semnul preferat al Lui Isus prin care și-a anunțat propria scufundare – moarte, dar și învierea! Nu există ”moarte”. Ea este doar o trecere de la o formă de viață la o altă formă de viață.

Atât scufundarea cât și pluta aduc o formă de liniștire, de rupere de contextul frenetic majoritar, o conștientizare a propriilor limitări, a fragilității vieții, a iluziilor și seducțiilor de la nivelul apei. La scufundare liniștirea și odihna vin oarecum forțat, fără voia scufundatului, în timp ce la ”plutitor” acestea sunt asumate în mod voluntar, în cooperare cu mersul și cursul râului vieții. Plutirea este o stare de liniștire și odihnă ideală, o stare de har, în care efortul personal este minim.

Acuma să nu-ți închipui că din scufundare  cineva sare direct în plută sau la umblarea pe ape. Există și o secvență naturală a lucrurilor și a maturizării, chiar dacă aceasta poate fi întreruptă sau accelerată de evenimente neprevăzute. Există loc aici pentru efort și eficiență, planuri, viziuni și obiective smart. Dar, trebuie să și discerni când a sosit momentul să lași înotul în seama altora și să faci pluta. Indiferent ce se întâmplă în jurul tău.

Acest lucru este aproape imposibil dacă te afli într-un mediu îmbibat de nevoi și meritocrație, populat de oameni orientați pe performanță și eficiență, cu orice preț. Comparația cu alții, în acest caz, poate fi seducătoare, convingătoare și nimicitoare. Lași pluta și treci în apă, la dat din mâini și din picioare. Dacă ai credință mai mare decât înotătorii, atunci treci la mersul pe ape. Cât poți de mult, până la scufundare. Nu știu cum este aceasta, dar de la mersul pe ape nu poți trece direct la înot. Poate îmi explică cineva.

Există un timp potrivit pentru toate.
Există o vreme pentru înot în râul vieții, dar și pentru scufundare.
Vine și timpul miracolelor, al umblării pe ape, al ridicării deasupra altora.
Dar, vine și harul smerit al plutei, al statului cu spatele la apă și cu fața la cer, al mersului cu râul.
Ești deasupra apei, dar nu deasupra altora.
Ești în apă, dar nu te scufunzi.
Ești la nivelul înotătorilor, dar nu ai agitația lor.
Ești în har, dar nu te compari.
Ești în har, chiar dacă înoți.
Ești în har, chiar dacă mergi pe ape.
Ești în har, chiar dacă ești singur.
Ești în har, chiar dacă nu ești sigur.
Ești în har.
Punct.