În vremuri de mult apuse, pe când nu erau televizoare color și nici telefoane mobile, pe când în ziare citeam numai despre succesele partidului la conducere și a președintelui (ales și reales până la moarte), pe când păstorii erau puțini (pentru că era permis un număr limitat de locuri la seminarul teologic de la București), pe când tinerii nu petreceau timp în fața ecranelor (mari sau mici – de orice fel), ci mai mult citind biblia și în părtășie unii cu alții … în acele vremuri s-a ridicat și format un tânăr pe care, unii frați mai în vârstă, l-au comparat cu David”. Avea inițiativă, avea curaj, era bun motivator și excelent vorbitor. Aduna, mobiliza și organiza ușor tinerii, care ajungeau să-l asculte mai mult decât pe părinți.
Lucrul acesta a îmbucurat pe unii și i-a întristat pe alții.
Tinerii erau energizați și bucuroși, părinții erau liniștiți și bucuroși, bătrânii erau încântați și bucuroși; adică, într-un cuvânt, poporul.
Cineva nu era energizat, nici liniștit, nici încântat, nici bucuros; adică, tot într-un cuvânt, „Saul”!
Cum între cei doi creștea distanța, în cele din urmă, cel tânăr a fost abordat de către cel în vârstă într-un stil metaforic:
„Ești tânăr și harnic, frumos ca o floare în grădina Domnului. Numai că nu ești orice floare.
Ești un trandafir , însă să știi că spinii tăi mă înțeapă.”
A fost o vorbire înțeleaptă și diplomatică.
„David” a înțeles vorbirea și a făcut ceea ce a făcut și cel din biblie.
„Saul” nu l-a mai urmărit și l-a lăsat să plece.
Grădina din sat a rămas mai săracă.
Omul este un amestec de bine și rău, de frumos și urât.
Proporțiile dintre aceste ingrediente diferă, de la caz la caz.
Încercăm adeseori asocieri și comparații între oamenii de lângă noi și elemente din lumea plantelor sau animalelor care să reflecte cât mai bine asemănările.
Multe din asemănările cu animalele sunt triviale și răutăcioase.
Unele cred că totuși sunt bunicele. (vezi de exemplu postarea „Are cioc, dar nu cântă”)
Gândindu-mă la persoanele de lângă noi (și nu numai ele) mi se pare că asemănarea lor cu trandafirii este una potrivită.
Îmi place și cartea lui Dan Puric și titlul ei, „Omul frumos”. În perioada aceasta în care nu mai vedem decât urâtul exacerbat la români, iar jurnalele au fost în top, autorul ne face să vedem că există o dimensiune frumoasă a poporului român, dar pe care nu avem ochi s-o vedem. Sunt de acord cu el.
Cei de lângă noi sunt frumoși!
Să declinăm, ca și la școală:
eu sunt frumos/frumoasă
tu ești frumos/frumoasă
el este frumos, ea este frumoasă
noi suntem frumoși/frumoase
voi sunteți frumoși/frumoase
ei sunt frumoși, ele sunt frumoase!
Spune-ți asta ție când te uiți în oglindă dimineața.
Dacă te aude cineva, să nu deconspiri cine ți-a spus să faci așa! 🙂
Când stai la masă cu cei din familie sau cu apropiați, repetă-ți în gând, uitându-te la ei: „el/ea este frumoasă, ei sunt frumoși, ele sunt frumoase”. După ce te-ai obișnuit să spui în gând, poți să și verbalizezi ce gândești.
Oamenii sunt frumoși pentru că sunt purtători ai chipului lui Dumnezeu.
Dumnezeu este frumos, perfect de frumos. (Nu-mi vine să cred că am scris așa ceva)
Adam și Eva au fost frumoși.
Adam și Eva erau ca niște trandafiri perfecți în Eden.
Adam și Eva erau numai petale.
După neascultare și păcat, le-au crescut spini.
Și spinii au crescut și s-au înmulțit, până au umplut pământul.
Cei de lângă noi sunt frumoși.
Cei de lângă noi sunt ca și trandafirii.
Cei de lângă noi au flori.
Cei de lângă noi au petale frumos colorate și plăcut mirositoare.
Cei de lângă noi ne fac viața mai frumoasă.
Cei de lângă noi au spini. Cuvintele lor înțeapă, rănesc și dor.
Spinii ne fac viața grea.
Eu sunt un trandafir.
Am petale și spini.
Fac viața altora mai grea sau mai frumoasă, sau … amândouă!
6 răspunsuri la “Trandafirii de langa noi”
Gandindu-ma la trandafiri, realizez ca sunt cele mai cunoscute flori. Ironia este ca la incepurile unei relatii „de lungaaaaaa durata”, trandafirul este printre primele flori pe care il oferim, iar dupa zece ani petrecuti impreuna, nu mai oferim nici o floare acelui trandafir.
Trebuie avuta mare grija, pentru ca in mod natural unui trandafir ii cad petalele si ii raman spinii. Daca noi nu acordam o atentie sporita trandafirului de langa noi s-ar putea sa se intample la fel. Dumnezeu este cel care face sa creasca, insa este si datoria noastra sa udam acel trandafir cu afectiune si sa il ingrijim cu atentie si dragoste. La fel cum plantele, deci si trandafirii, cresc mai bine si mai frumos intr-o incapere cu muzica clasica, la fel si „trandafirii” se dezvolta mai sanatos intr-o relatie in care li se amintesc mereu ca sunt frumosi si iubiti.
Deci, dragi colegi gradinari, sa punem mana pe ‘cana cuvintelor’ si sa udam zilnic trandafirii din gradina noastra. Am certitudinea ca ‘te iubesc’, ‘esti tare frumoasa astazi’ si altele… nu sunt demodate si inca reusesc sa produca culoara rosie in obrajii/pe petalele trandafirilor.
Mulțumesc grădinarului Darius că a trecut cu stropitoarea pe „la pom”! Îi prinde bine, că tot în grădină este și el! 🙂
Ce minunata si trandafirie provocare de a ne face ochii detectori de frumusete!!! Suntem de multe ori obisnuiti sa atragem atentia asupra a ceea ce e gresit, rau si nepotrivit, iar lucrurile frumoase trec, fie neobservate, fie neexprimate. Multumim, Gili, ca ne chemi in cautarea frumusetii pierdute.
Îmi doresc, Andreea, să trimit cât mai mulți trandafiri spre cerul din noi și cerul de … sus!
Cu nădejdea că petalele se vor înmulți și spinii se vor tot împuțina!
Multumesc suflete dragi!!!!!!!!! Sunteti minunati!!!!!!!!!!!!
Ne îmbucură trecerea ta, Carla, prin grădina cu trandafiri și pe la … Pom.
Să fie înfloritoare și roditoare lucrarea pe care o faceți!