Unii oameni se bucură mai ușor, alții mai greu, iar alții aproape … deloc.
Unii, se bucură dacă le dai un telefon, alții dacă le faci o vizită; unii, se bucură când primesc bani, altele când primesc flori. Motivele bucuriilor noastre pot porni de la lucruri mărunte, mici, neînsemnate și pot ajunge până la lucruri mari, scumpe și complicate.
Unii, găsesc prilejuri de bucurie la orice colț de staradă și la orice pas (mai rar printre noi – românii știu de ce!) în timp ce pentru alții viața este o serie de nemulțumiri și frustrări continue.
Unele evenimente fiind unice, bucuria asociată lor trece în spatele nostru și uităm de semnificația și impactul lor. Așa ar putea fi cu bucuria primului mers pe bicicletă, a primei rachete de tenis, a primului premiu la școală, a primei cupe câștigate la un campionat sportiv, a primului sărut, a primului salar, a primului copil.
Evenimentele repetabile, cu bucurii repetabile, ar putea să ne aducă aminte mai des de stările de bucurie, dacă nu ar aduce prin repetarea lor și un fel de plafonare a nivelului de bucurie experimentat. Dacă iei premiul 1 în fiecare an, nu mai ai acea bucurie inițială. Când îți cumperi a 4-a mașină nu mai ai exuberanța primeia. La al 99-lea meci câștigat de Barcelona nu te mai bucuri ca și la primele. Anumite experiențe și stări asocite lor din viața noastră tind să se estompeze cu trecerea timpului și să fie declasate în grila noastră de apreciere de către experiențe mai recente și mai însuflețitoare.
În capitolul 10 din evanghelia după Luca scrie cum Domnul Isus își instruiește și echipează ucenicii pentru lucrare și apoi îi trimite la treabă. La întoarcere ei dau raportul triumfători și lucrul care a avut cea mai mare semnificație pentru ei a fost că … au dat ordine la draci și aceștia le-au executat! Folosirea autorității Numelui lui Isus le-a adus experiențe supranaturale unice, le-a dat simțământul unei puteri dinafara lor care le permitea să intre în domenii inaccesibile lor până atunci. Uluirea și bucuria de a putea controla acum ceea ce le producea frică și spaimă în trecut era ceva ieșit din comun, grandios.
O bucurie nespus de mare le-a inundat inima și nu mai putea s-o țină înlăuntru.
M-aș fi așteptat să se bucure și Domnul cu ei, să înceapă să țopăie într-un dans al victoriei. Însă El le spune că, într-o altă grilă de evaluare, bucuria controlului asupra forțelor întunericului ar trebui să fie mai mică decât bucuria numelui lor scris în cer!
Observați la ucenici (probabil și la noi)bucuria performanței, controlului și realizărilor:”Doamne, ce bătaie le-am tras! Poți fi mândru de noi! Să vezi ce le facem data viitoare!”
Performanța, realizarea, victoria aduce bucuria ei, și poate fi una foarte puternică, intensă. Totuși … spune Domnul „bucurați-vă mai tare de faptul că, undeva în trecut, s-a întâmplat ceva deosebit în cer!”.
Un eveniment trecut, îndepărtat și uitat – scrierea numelui în cer, comparat cu un eveniment recent, spectaculos și entuziasmant – supunerea dracilor.
Cel din trecut pălește pe lângă cel recent.
De ce este oare asocierea ucenicului cu cerul este mai importantă în ochii Domnului Isus decât asocierea ucenicului cu dracii?
De ce trebuie scris numele în cer și când se face aceasta? Nu este suficientă o înțelegere verbală? Oare există uitare în cer, ca și pe pământ? Când vom afla răspunsuri satsfăcătoare la astfel de întrebări?
Bucuria comuniunii ucenicului cu cerul este și trebuie să fie mai mare decât bucuria interacțiunii ucenicului cu iadul! Lupta și victoria, înfrângerile temporare și interacțiunea cu iadul și reprezentanții săi sunt temporare, și tot așa și bucuriile sau tristețile asociate cu ele.
Uniunea cu cerul, revărsarea cerului în inima ucenicului și contopirea lui cu cerescul duc spre eternitate, și tot așa și bucuria asociată acestor topiri și contopiri.
Dezgroparea evenimentelor îndepărtate și uitate, a întâmplărilor importante pe axa pământ – cer, precum și a bucuriilor asociate lor, este imperioasă pentru a curăți praful uitării așezat pe evenimente – fenomen care ne-au propulsat în sfera domeniilor cerești!
Avertizarea – soluție din cartea Apocalipsa se aliniază la acest concept și strategie când Cristos cel înviat mustră biserica din Efes, cerându-i să se întoarcă la dragostea și faptele dintâi. Ucenicii din Efes au fost vigilenți și răbdători, luptători pentru adevăr și victorioși!
Cu toate acestea, era un element important în viața lor pe care l-au abandonat pe parcurs.
Cred că și noi suntem de multe ori în același pericol:
să ne definească bătălia și să ne motiveze victoria în lupta cu răul (a face – performanța)
mai mult decât uniunea cu Cristos și dragostea față de Dumnezeu!(a fi – dependența)
Aceasta nu înseamnă că nu este nevoie de performanță, luptă și victorie.
Numai că bucuria de fi cu El trebuie să fie și să rămână mai mare decât bucuria de a face pentru El. Întrebarea ne-o putem pune singuri, iar dacă nu o facem ne-o vor pune cei din Cluj:
„Ce ne definește sau ar trebui să ne definească primar: luptele noastre cu răul sau comuniunea noastră cu Binele?”