Este luna martie: început de primăvară, sărbători feminine, dezmorțirea simțurilor, învierea naturii, declanșarea căutărilor. Unii sunt plictisiți și nu mai caută nimic, alții caută sensul vieții, iar alții sunt în căutarea sufletului pereche. Conceptul de ”suflet pereche” induce ideea existenței unei persoane care completează atât de bine o altă persoană încât cele două devin imediat (sau aproape) un tot unitar. Ideea nu este nouă. Ea își are originea, după mine, în cartea Genesei, acolo unde Dumnezeu decretează căsătoria dintre un bărbat și o femeie și direcționează relația nou creată în direcția devenirii unui întreg. Eva a fost unicul suflet pereche pentru Adam! 🙂 Mai târziu, mitologia greacă a răspândit ideea existenței în trecut a unei rase supraomenești de oameni androgini. Aceștia reprezentau o amenințare la adresa zeilor motiv pentru care, în vederea slăbirii puterii lor, au fost pedepsiți de către Zeus prin tăierea în jumătate. De atunci încoace, oamenii înjumătățiți sunt în căutarea celeilalte jumătăți pierdute, fără de care nu pot căpăta simțământul reîntregirii.
Ideea de suflet pereche are un mic suport în exemple de viață reale. Adică se întâmplă ca un băiat și o fată să simtă de la început că se potrivesc și se completează, că sunt atrași irezistibil unul de celălalt, că nu trebuie să facă eforturi pentru a face ca relația să fie înfloritoare, că există un magnetism care-i ține strâns legați, că se înțeleg ca și cum s-ar cunoaște de o viață și nu doar de 1-2 luni. Nu cred că astfel de exemple depășesc statistic pragul de 5%.
Unii pun această (re și pre)cunoaștere pe seama existenței mai multor vieți. Acest lucru se afirmă și în cântecul (la modă acum – în martie 2014) Deja vu, interpretat de Grasu XXL și Ami.
Cântecul nu redă imaginea unei relații perfecte, ci dimpotrivă a uneia care șchioapătă. Ea, fata, nu poate înțelege cum de relația bună la început a devenit acum un amestec de dragoste, frică și ură. Ea este consternată de faptul că el a devenit ca un necunoscut, cu toate că i se pare cunoscut de ”undeva” de ”dinainte”. Iată partea ei, așa cum se repetă în refrenul cântecului:
”Te cunosc de undeva; am în minte vocea ta
La tine-mi zboară orice gând, oricum, oriunde
Te cunosc de undeva.”
Explicația lui la această cunoaștere instinctivă sau precunoaștere este aceasta:
”Încă sunt aici, fiindcă eu pot să le duc
Fără frică, ca la început
Când nu știai nu mă priveai ca un necunoscut
Și acum ai scut, tu nu mă asculți
Ne știm din altă viață, te rog să nu uiți!”
Explicația lui este una tipic masculină. În primul rând, el trebuie să dea o explicație, altfel pare prost. În al doilea rând, este și orgolios – ”eu pot să le duc” – tu, nu poți! Sic.
Oricât de frumos ar suna pentru unii, explicația cu ”precunoașterea” într-o viață anterioară (reâncarnarea) nu este compatibilă cu perpectiva creștină asupra vieții, așa că nici nu are rost să mai zăbovesc asupra ei.
Dusă la extrem, ideea sufletului pereche poate conduce la gândul că în lumea aceasta există pentru fiecare persoană doar un suflet pereche. Implicația poate fi o căutare obsesivă, o verificare scrupuloasă și o căutare anxioasă a ”alesului” sau ”alesei”. Standardele idealiste și teama de eșec pot duce persoana căutătoare pe drumuri înfundate. Aceasta este ca și ”căutarea acului în carul cu fân”. Găsirea se întâmplă, dar în cazuri extrem de rare. Prin urmare, este ilogic să faci o normă din niște cazuri izolate.
Conceptul de suflet pereche nu este unul biblic, dar cred că poate fi ”răscumpărat” prin ajustările de rigoare. Deși nu avem nicăieri, explicit în biblie, că pentru un bărbat/femeie există pregătită unul/a și numai unul/a, aceasta nu înseamnă că atunci când se pune problema alegerii lui sau a ei ar trebui să-ți fie totuna care este. Oricum, după ce ai făcut alegerea și ai pecetluit-o prin legământ, ea este și trebuie să rămână aleasa, iar el, este și trebuie să rămână alesul. Ți-ai găsit perechea!
Unii consideră că nu au nevoie de vre-o lumină de sus sau vre-o revelație specială pentru a identifica sau a avea confirmarea de Sus pentru alegerea făcută. Ei nu au conceptul de suflet pereche sau nu se ghidează după el. Lor le place ceea ce văd, cred că se potrivesc, aleg și se căsătoresc. Ei consideră că alegerea partenerului/ei pentru căsătorie este 100% responsabilitatea lor și nu a altcuiva. Nu dau un procent nimănui, nici măcar a lui Dumnezeu.
Eu cred că în căutarea sufletului pereche trebuie ținut cont de:
1. Procesul de pregătire a căutătorului/ei în ”a fi” un suflet pereche, un suflet potrivit pentru cineva, care este și el pregătit – potrivit. În felul acesta abordarea este una activă, una în care căutătorul/ea își asumă responsabilitatea în a se pregăti, modela și maturiza pentru a fi gata pentru oportunitatea de a se întâlni cu alesul/a. Este exclusă așteptarea pasivă și resemnată a ”perei mălăiețe”, dar și căutarea furibundă, crizată. Acceptarea de sine, împăcarea cu sine, dragostea sănătoasă de sine – care vine din dragostea de Dumnezeu, sunt esențiale pentru a ajunge la starea de ”a fi” un suflet potrivit, potențiala pereche pentru cineva. Întrebarea de plecare ar trebui să fie: ”Sunt eu pregătit să fiu un suflet pereche – potrivit?”
2. Aria de căutare a sufletului pereche.
La creștini, spațiul vast al căutării este restricționat de la ”acul în carul cu fân” la ”acul din dulapul cu haine”. Și dacă și acesta pare ceva mare și vag, atunci se poate reduce la căutarea acului în ”sertarul cu nasturi, ațe și ace”. Principiul orientativ l-aș formula în felul următor:
Nu oricine poate fi sufletul tău pereche, dar ”oricine” poate fi alesul/a dintre ”câțiva” aleși/se.
În acest caz, căutătorul/ea este eliberat/ă de povara și presiunea imensă a găsirii sau ratării unicului/ei, iar întrebarea eliminatoare ar putea fi: ”Este el un ales dintre cei aleși?” sau ”Este ea o aleasă dintre cele alese?”
3. Mijloace terțe de evaluare, verificare, confirmare.
Cei slabi și imaturi pun prea mare accent pe sursele terțe, oferindu-le prioritate și greutate mai mare decât ar fi necesar în luarea deciziei. Există o categorie la care nu contează ce zic alții; dacă lor le place de el/ea atunci nu mai cer părerea nimănui și merg așa spre căsătorie. La mijloacele terțe ar intra circumstanțele (uși închise și deschise) și persoanele cu autoritate (părinții, mentorii, frații, etc.). Există și varianta aplicată de către unii păstori, care nu sunt de acord să cunune mirii fără acceptul prealabil al părinților. În acest caz, avizul părinților este văzut ca un ”semn” de acceptare din partea lui Dumnezeu. În contextul verificării deciziei, întrebarea evaluativă ar putea fi:”Este alegerea mea validată de un consens al persoanelor importante din viața mea?”
4. Călăuzirea divină.
Deși fiecare poate s-o vadă în alt fel, implicarea lui Dumnezeu în procesul de căutare și găsire a sufletului potrivit mi se pare ceva esențial.
”Cine găsește o nevastă bună, găsește fericirea; este un har pe care îl capătă de la Domnul”. Proverbe 18:22
”… o nevastă pricepută este un dar de la Domnul.” Proberbe 19:14b
Căutarea este normală și necesară, însă găsirea nu depinde numai de căutător!
Găsirea la nivelul așteptărilor este un har – act nemeritat din partea divinității.
Găsirea sufletului potrivit este un dar venit de sus!
Căutarea și găsirea sufletului pereche nu este un proces individual și singuratic, ci unul în care colaborezi cu Dumnezeu pentru luarea uneia dintre cele mai mari decizii ale vieții. Modalitățile prin care are loc dialogul jos-sus, om-Dumnezeu sunt multiple și pot varia de la vise, vedenii, îndemnuri, șoapte – voci, revelații Rhema, etc.
În contextul călăuzirii, întrebarea clarificatoare ar putea fi următoarea: ”Ce indicii din partea lui Dumnezeu îmi comunică faptul că el/ea este cel/cea potrivită pentru mine?”
În cazul meu, în alegerea Steluței, punctul 4 a avut un rol decisiv. Ca un ardelean ce sunt, și un 6 pe Eneagramă, am tot amânat luarea deciziei importante. În plus, nici nu mă vedeam pregătit pentru căsătorie. Dar, am avut un ”moment de întâlnire” neplanificată cu Cel de sus care mi-a ”comunicat” explicit: ”Eu am pregătit-o pe Steluța pentru tine. Dacă vrei pe altcineva, atunci îți rămâne ție toată responsabilitatea alegerii!”
Pentru cei căsătoriți …
Cum a fost în cazul vostru?
Unde v-ați căutat și cum v-ați găsit? Cât de mult s-au ”amestecat” terții și Dumnezeu în procesul de selectare a celui ales pentru căsătorie?
Pentru căutători …
Cauți sufletul pereche sau cauți sufletul … potrivit?