Categorii
Tematice

Pocăința și mănușa de box?

Până mai ieri, adică în urmă cu 20 de ani, anumite ocupații le consideram incompatibile cu statutul de creștin sau pocăit. Era greu, sau aproape imposibil mental, să asociezi  două cuvinte ca acestea împreună: polițist pocăit, ofițer pocăit, politician pocăit, etc. O parte din această imposibilitate a fost inoculată și determinată de sistemul comunist, care avea nevoie de oameni supuși, obedienți, care să-și știe locul și limitele. Prin procesul riguros de selecție al anumitor ocupații (polițiști, apv-iști, profesori, etc.) era imposibil să pătrunzi în sistem, dacă nu aveai cazierul curat; adică dacă proveneai din familii înstărite sau pocăite, nu aveai șanse să urci pe scara socială, pentru că reprezentai un pericol pentru ideologia vremii. Dacă ajungeai cumva să te pocăiești pe parcurs, adică în timp ce erai în acele poziții, presiunea era șa de mare încât, fie renunțai la poziție și privilegii, fie rămâneai și-ți compromiteai valorile și principiile. Sistemul social, prin ideologie și practici degenerative propaghează ideea incompatibilității anumitor slujbe și viața de pocăință.

Dar și sistemele bisericești, cu ideologiile și practicile lor, au cota lor de participare la creșterea sau menținerea incompatibilității între anumite ocupații și credința creștină. În timp ce unele biserici nu au nici-o problemă cu incompatibilitatea, altele sunt foarte scrupuloase și bănuitoare. Dacă unele sunt extrem de permisive, altele sunt extrem de restrictive.

Cu postmodernismul a venit și fluidizarea granițelor, de orice fel. Dumnezeu și pocăința au ajuns în locuri inimaginabile, în trecut. S-au pocăit infractori notorii, vedete controversate, cânăreți și actori, profesori și politicieni, patroni și directori executivi, sportivi de performanță, etc. Aceste schimbări radicale ale vieții unora i-a luat prin surprindere pe ziariști și pe pocăiți. Cu ziariștii a fost mai ușor că doar scriau despre ei, dar pocăiții au avut nevoie să-și reconsidere poziția față de noii convertiți care aveau ocupații considerate păcătoase, lumești.

Dacă inițial, sfinții s-au bucurat de pocăința acestor gen de păcătoși, după aceea au realizat că au probleme cu integrarea lor în biserică și cu reconversia lor profesională.
Ar trebui ca aceste vedete să renunțe la faima și meseria lor de dragul lui Isus sau ar trebui capitalizat trecutul lor pentru a fi mărturie pentru Isus? Aceasta a fost și este o dilemă reală și normală, iar răspunsurile au o plajă foarte diversă.

Plaja răspunsurilor la această dilemă este largă deoarce experiențele pozitive și negative cu vedete pocăite păstrează opțiunile într-un spectru larg:
1. Unele s-au pocăit, au renunțat la profesia lor și nu mai au tangență cu ”lumea” care i-a promovat.
2. Unele s-au pocăit, au găsit un cadru de reconversie profesională adecvat și fac același lucru în mediul creștin.
3. Altele s-au pocăit, dar au rămas în mediile lumești pe care au căutat să le influiențeze, dar au căzut înapoi în păcat.
4. Altele s-au pocăit, au stat o vreme ca să se reinventeze și să caute călăuzire, ca apoi să revină în mediul lumesc în care se simt competenți și competitivi.

Ce recomandare ai face tu unei persoane cu renume în țara noastră care s-a pocăit?

Aseară l-am văzut pe Ghiță Ignat, multiplu campion la arte marțiale mixte, cum și-a depănat firul vieții.
ghita ignat mmaDin copilărie, viața lui s-a identificat cu sportul, luptele și succesele. Legătură cu biserica n-a avut deoarece căuta realizările în altă parte. Singura persoană la care apela în caz de nevoie era bunica din partea mamei, o credincioasă penticostală. Succesul și căutările l-au dus departe, peste mări și țări, dar golul din inimă nu a putut fi umplut cu nimic din ceea ce oferea lumea. A luat-o pe căi greșite. Știa că nu face bine, dar nu se putea opri.

Când au venit să-l ia de acasă pentru a fi arestat, a știut că ”răbdarea lui Dumnezeu a ajuns la capăt”. Acolo în închisoare, izolat de lume, a avut timpul necesar pentru a se întoarce la Dumnezeu și a se lăsa de căile greșite. În martie 2013, după ce a ieșit în libertate, și-a făcut publică credința lui în Cristos intrând în apa botezului.

Sporturile de contact au un element în plus față de celelalte ocupații ”lumești”. Acest element în plus este cel care ne dă dureri de cap, și anume nivelul de violență și potențialul de distrugere asociat cu acest gen de sporturi.
Ce i-ai recomanda lui Ghiță, în ce privește cariera lui, dacă ar deveni membru în biserica ta? Ce legătură există între Cristos, pocăință și mănușa de box? Sunt ele incompatibile? Poate exista această asociere în mintea ta: luptător pocăit?

Pentru cel care se uită la box, fotbal și scrimă din fotoliu și nu are idee despre luptă, disciplină și durere, îi este la îndemână să-și proiecteze propria părere înafară și să considere că mănușa de box nu are ce căuta pe mâna pocăită. Cu alte cuvinte, mâna pocăită nu are decât să ”încaseze”, nicidecum să mai și ”dea”. Cum să fii o mărturie pentru Cristos prin activități sportive violente? Această poziție statică, pacifistă, își are legitimitatea și versetele ei biblice care o susțin.

Dar Ghiță nu are mentalitate de bibliotecar, nu este slab de înger și nici nu crede că ar trebui să treacă printr-o reconversie profesională care să facă din el un om de birou. După o perioadă de aproape un an de frământare și zbatere vocațională, a înțeles că mănușa de box poate fi integrată în viața de pocăință și a decis să reintre în viața competițională. El crede că poate fi o mărturie în lumea pe care o cunoaște și care îl cunoaște, că violența la care fac aluzie cei de pe margine nu este o problemă pentru cei aflați în ring și nici pentru sportivii cu mentalitate competițională. Dimpotrivă, mulți luptători cred că pocăința este doar pentru cei slabi și neputincoși, care nu mai au de ales altceva. Ghiță crede că a fi luptător și biruitor este ceva compatibil cu pocăința și că cele două pot fi abordate într-o manieră integrativă.

Ghiță nu are toate soluțiile pentru orice situație, recunoaște că este dependent de Dumnezeu, că mai are multe de învățat, că se află pe aceeași cale a luptei dar cu o mentalitate înnoită, că este nevoie de purificarea sentimentelor în timpul competițiilor. Deși este multiplu campion național, el nu-ți dă senzația că le știe pe toate și nici că este deasupra ta cu câteva clase (sau kilograme). El are o combinație rară de modestie, inocență și învățabilitate pentru cineva care a umblat, văzut și trăit, până la vârsta de 30 de ani, mai multe decât noi toți.

Vom trăi și vom vedea …

  • ne vom ruga, ca Ghiță să fie ”înțelept ca șerpii și nevinovat ca și porumbeii”, în mijlocul unei lumi violente și disperate după mântuire
  • ne vom înțelepți, ca să putem discerne când pentru cineva este mai bine să-și pună mănușa în cui sau să și-o pună din nou pe mână
  • ne vom întrista, de unii care s-au ramolit în numele pocăinței sau de alții care s-au dus spre vechile păcate, în numele relevanței
  • ne vom minuna și uimi, cum Dumnezeu i-a folosit ca martori: și din aceia care și-au pus mănușile în cui și din aceia care au ales să lupte din nou

Vom trăi și vom vedea: eșecuri, biruințe și paradoxuri!

(Visited 421 times, 1 visits today)

3 răspunsuri la “Pocăința și mănușa de box?”

Un articol captivant pe marginea unui subiect care ne „macina” pe multi :). Asteptam dezvoltarea de la „vom trai si vom vedea”

La o biruinta deplina!
Octavian

Parerea mea este ca pocainta si boxul sunt inompatibile. Cine nu a vazut un meci de MMA poate sa sustina ca pocainta este compatibila cu asa ceva. Sunt vreo cateva implicatii imorale in aceasta activitate:
1. Violenta are ca scop distrarea publicului;
2. MMA este implicata in pariuri sportive;
3. Cand v-a putea sa spuna Ghita vreunui adversar „Te bat in numele Domnului!”? „Sau te bat pentru ca fac lucrarea Domnului?” E hilar dar actiunea lui exact asta exprima. Poate ajunge la blasfemie in ritmul asta? E posibil…
E greu sa convingi pe cineva care a avut o caruta de bani si un stil de viata, in care a fost respectat si invidiat datorita performantelor sale, sa renunte la ele pentru Dumnezeu. E greu de foarte multe ori, chiar si pentru liderii bisericesti care o iau pe aratura sa le spui ca dobandirea unor averi exorbitante si unei imagini de star evnghelic dauneaza relatiei cu Dumnezeu.

Daniel, apreciez aspectele, informațiile specifice aduse de tine în discuție cu privire la MMA. Eu nu am avut mare tangență cu astfel de sporturi, dar am cunoștințe care practică ceva asemănător. Ești un practicant sau un cunoscător de aproape al acestor gen de sporturi? Întreb pentru că, ele se văd într-un fel din interior (de către practicanți, sau foști practicanți) și altfel din exterior (de către nepracticanți).
Așa cum scrii, renunțarea la un stil de viață lumesc poate fi foarte dificilă; aceasta este valabilă pentru toți, de la mare la mic și de la mic la mare.
Cu privire la punctul 3, întrebările tale sunt bune, dar limitative. Ele reflectă doar un unghi de vedere. David i-a tras o bătaie lui Goliat ”în numele Domnului”. 🙂
Unii, nu-l bagă în seamă pe Dumnezeu până nu ajung să li se demonstreze că El este mai tare ca ei – pe calea durerii, a suferinței. Au și ideea aceasta, că pocăința este doar pentru cei slabi, nu pentru cei tari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *