Urmăream cu interes un interviu cu o actriță. Reporterul o întreabă pe aceasta despre un moment cu semnificație deosebită din viața ei. Actrița își aduce aminte de perioada în care a învățat să călărească și de neplăcutul eveniment al căderii de pe cal. Cum nu a fost o căzătură prea gravă, tatăl actriței a insistat ca ea să urce cât mai repede înapoi pe cal. Îi era frică s-o mai facă. Tatăl i-a spus că dacă nu urcă imediat pe cal, dacă nu-și învinge frica, atunci s-ar putea să nu mai aibă niciodată curajul să se urce pe un cal. Actrița și-a dat seama că trăiește un moment de cumpănă, hotărâtor, în care fie dă ea cu frica de pământ și urcă imediat pe cal, fie, o s-o țină frica pe ea multă vreme legată, departe de șaua calului. A hotărât că frica trebuie alungată și s-a urcat pe cal.
Momentele imediate de după cădere sunt momente propice pentru tentaculele și cârceii fricii.
Ești slab!
Ți-am spus eu!
Nu ești în stare!
Nu o să reușești niciodată!
Iar o să cazi!
Nu mai are rost să încerci!
Tot aici vei ajunge!
Momentele de după cădere sunt momente propice pentru îndemnurile și impulsurile încurajărilor.
„Așa-ți trebuie. Ai vrut fotbal. Ai vrut gheata de aur și te-ai ales cu gheata de … ghips! „
„Sper că o să înveți ceva, măcar la bătrânețe. Lasă-te de fotbal și apucă-te de șah, remi și … cruce!”
„Dăm o lege ca bărbații să nu mai joace fotbal; așa nu vom mai avea picioare, mâini și degete fracturate!”
„Eu am purtat de trei ori, până acum, gheata de ghips. ”
„Aseară am revenit pe teren după o absență de 4 luni! Nu mă las! ”
Ultimele două rânduri le-am primit de la Cezar Bardan: scurtă, indirectă și bărbătească încurajare!
Și cel neprihănit cade. Prov 25:16
Cel neprihănit cade de șapte ori, cade de nenumărate ori!
Problema nu este că a căzut, de ce a căzut, cum a căzut … ci că el nu are de gând să stea multă vreme jos.
Neprihănitul este marcat nu de cădere ci de capacitatea de a se ridica, din nou și din nou, până când rămâne în picioare.
Problema majoră nu este dacă ai căzut sau de câte ori ai căzut, ci dacă te vei ridica, dacă vei avea curajul să-ți calci frica ce te ține în paralizia descurajării și s-o iei cu avânt și încredere pe calea îngustă a ascultării de Dumnezeu.
Dacă ai căzut … neprihănitule, fii curajos și ridică-te!
Un răspuns la “Dacă ai căzut …”
…Si daca ar fi vorba numai despre fotbal sau calarie…!
Problema este ca, noi, crestinii, care fluturam atat de sus steagul credintei in Isus Cristos, traim deseori frica de a ne increde, pe deplin, in Puterea „ce minuni face”. Daca, la un moment dat, lucrurile nu merg in directia pe care am stabilit ca o dorim, ne cuprinde un sentiment ciudat de frica, pentru faptul ca( avem impresia ca) lucrurile au scapat de sub control.
La fel ca actrita aceea, trebuie sa invingem frica si sa privim la promisiunile lui Dumnezeu pentru noi.
Domnul Isus, inainte de rastignire, le dezvaluie ucenicilor un viitor nu prea roz pentru ei. Spiciul Lui se termina cu urmatoarele cuvinte:”In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea!”