Una din melodiile care au ajuns în vârful ierarhiilor muzicale din anul care a trecut este aceea compusă și cântată de către Smiley, „Dead man walking”. Am auzit un interviu cu el, imediat după ce a lansat melodia, în care a spus că uneori compune versurile cântecelor direct în limba engleză.
Mie mi se pare titlul cântecului foarte sugestiv, mai ales că unii avem această perspectivă – vedere cu privire la oamenii care umblă în jurul nostru. Pentru unii, deși oamenii sunt vii – umblă, muncesc, lucrează, slăbesc sau se îngrașă, aceștia nu mai au potențialul de a se mai schimba.
În mintea lor, oamenii au „murit” sau au „înghețat” într-o anumită stare sau etapă a vieții.
Este ca și cum toată lumea ar fi o morgă uriașă, în care oamenii sunt niște cadavre umblătoare. Analogia poate fi șocantă, datorită contradicției dintre cei doi termeni cadavru – viu, umblător. Dar, mai șocantă este înțelegerea faptului că nici măcar nu conștientizăm că exact așa ne uităm la majoritatea oamenilor, și mai ales la cei apropiați.
Dacă atmosfera din aceste relații este una rece, comunicarea și gesturile sunt mecanice și previzibile, blazarea este la ea acasă și nu a mai apărut nici-o surpriză și nici-o schimbare de „un secol”, atunci este mare probabilitatea ca această perspectivă să fi impregnat ochii inimii și să nu-i mai vezi așa cum sunt în relitate, ci să-i vezi ca fiind „morți”.
Atunci ești ca la morgă!
Tu ești cel viu, iar ceilalți sunt „morți”.
Mortul nu mai mișcă, nu mai crește, nu se mai schimbă. Mortul nu mai are viață!
Dacă crezi că cineva nu se mai poate schimba, atunci el este pentru tine ca un mort!
Nemaiavând potențialul de a se schimba sau de a fi schimbat, îl tratezi ca atare.
Nemaiavând speranța unei posibile schimbări îl tratezi ca pe unul care nu mai răspunde la nimic. Doar o minune, puterea învierii mai poate aduce la viață un astfel de om. Dar, cum nu ai văzut sau auzit de așa ceva, învierea unui mort rămâne o utopie sau ceva care ar merge la alții, dar nu la tine.
Dacă în viața ta nu a mai avut loc, de mult, o schimbare semnificativă, cresc șansele ca să proiectezi asupra altora necredința și incertitudinile tale. De aici, se poate afirma și că
un om mort îi vede pe ceilalți morți. Adică, dacă omul nu a mai experimentat schimbarea, are tendința de a crede că nici ceilalți nu se mai pot schimba!
Poate că tu nu ești în această fază, în care să-i vezi pe alții ca la morgă și bine că nu ești!
Cu toate acestea puneți întrebarea: „Există vre-o persoană apropiată la care mi-am pierdut speranța că se mai poate schimba?”
S-ar putea să-ți vină sigur în minte cineva … cu care ai avut discuții și chiar certuri interminabile. Dacă le-ai reluat de mii de ori de unde le-ai lăsat și tot în cerc v-ați rotit, s-ar putea să vezi situația ca fiind „moartă” – fără speranță de schimbare, îmbunătățire.
Dacă de la ei, de la „morți”, nu mai poți aștepta schimbare, ce ar fi să faci tu o schimbare!?
Ce ar fi să faci tu o schimbare de perspectivă?
Ce ar fi dacă, în mintea ta, ai lua mortul de la morgă și l-ai transporta în salonul de terapie intensivă? Acolo mortul devine un „muribund”, unul care luptă pentru viață; deși situația este critică, moartea și viața sunt în război zilnic, mai există speranță de viață, de schimbare! Ce-ar fi să nu mai inspectezi morții, ci să ajuți la vindecarea muribunzilor?
Când Pavel scrie ” Cristos în voi, nădejdea slavei” ne ajută să ne schimbăm perspectiva despre potențialul de viață și schimbare pe care îl aduce prezența lui Cristos în viața cuiva.
Cei de lângă noi, cei în care Cristos a lucrat cândva transformări, mai pot face schimbări!
Cristos în noi – nădejdea schimbării!
Cristos în ei – nădejdea schimbării!
Cristosul din noi trebuie să se conecteze, să interacționeze și să-L energizeze pe Cristosul din ei! De acum încolo, nu-i mai cunoaștem pe ceilalți în felul lumii – morții, ci în felul lui Cristos – care dă viață, care schimbă!
Dacă crezi că cineva se mai poate schimba, atunci pentru tine este ca un om viu! Tratează-l, de acum încolo, ca atare!