Categorii
Tematice

Despre „controlul” emotiilor


Nivelul de trai a crescut considerabil în ultima vreme (pentru majoritatea).
Lucruri la care bunicii noștri nici nu visau, au ajuns să fie acum în orice casă.
Ei își aduceau apa în casă cu găleata, noi doar dăm drumul la robinet.
Ei făceau kilometri să-și cumpere ziare de la oraș, iar noi facem 3 click-uri pe calculator.
Avem aproape tot ce ne dorim și totuși nu suntem satisfăcuți pe măsura posesiunilor.
Pe lângă acestea, apasă presiunea de a face ceea ce ne pică bine și musai de a ne simți bine.
Mai ales în cercurile evanghelice, convingerea că dacă ești salvat trebuie să te simți bine, face ravagii și dă mulți absolvenți la școala fățărniciei. Iată câteva minciuni frumoase care circulă printre noi:

Dacă ești creștin trebuie să fii fericit, bucuros și cu zâmbetul pe buze, totdeauna.
Dacă nu te poți bucura la comandă, atunci ai o problemă. Și încă una mare.
Dacă nu te poți extazia în adunare, atunci nu ești spiritual!
Tristețea nu este compatibilă cu mântuirea și cu viața de biruință!

Ai început o relație cu o fată sau un băiat.
Ai sperat că lucrurile vor merge bine, v-ați dat tot interesul și silința ca să fiți împreună, până a-ți văzut că multe lucruri nu se potrivesc la voi. Și v-ați despărțit.
Despărțirea este dureroasă pentru majoritatea. Despărțirea doare.
Dacă te întreabă cineva „Cum ești?” și tu spui că ești „ok”, NU este ok.
Fuga de, evitarea sau negarea durerii emoționale nu este soluția sănătoasă și biblică!
Durerea emoțională ne tulbură, ne duce pe un teren necunoscut – necontrolabil, ne dezorientează, ne face să nu ne simțim bine!

Durerile și rănile sunt normale pe planeta infestată de păcat.
Ele sunt un dat al nostru.
Nu putem fugi de ele la nesfârșit.
Unul dintre aspectele cele mai enervante la emoții este acela că ele nu pot fi controlate de către noi, în primă instanță. Și aceasta ne face pe noi, mai ales bărbații, dar și pe femeile bărbate/puternice, să ne simțim incompetenți și neputincioși.
Cei care iubesc controlul, urăsc emoțiile!
Știi de ce?
Pentru că emoțiilor nu le pasă de controlul omului; ele trec pe lângă el, îl învârt pe degete și-i fac „sâc”! Emoțiile nu se lasă inspectate, analizate, înregistrate, înregimentate și structurate ca și gândurile. Ele nu se așează în rafturile vieții așa cum fac cărțile cuminți în rafturile bibliotecii. Ele sunt de speriat pentru cei care vor siguranță și stăpânire, ordine și disciplină. Emoțiile sunt imprevizibile și indisciplinate, ca și adolescenții! (:-))
Părinții știu de ce!
Contactul primar cu emoțiile ne aduce la limita orizontului și a resurselor, adică în criză!

Acum am să scriu o afirmație, pe care unii nu o vor putea „înghiți” (din prima):
Înainte ca să poți controla tu emoțiile, trebuie să le lași întâi să te controleze ele pe tine!
Acest adevăr l-am scris ca să sune și frumos și clar.
Frumusețea are de a face cu ideea controlului (și o să-l explic îndată) și claritatea cu „cine pe cine?” și „în ce ordine?”.

Omul (coștient sau inconștient) este aproape obsedat de ideea controlului.
Nu-i place să se lase dominat și controlat, aceasta îl face să se simtă nesigur, neputincios.
Preferă să țină la distanță ceea ce este incontrolabil. (Din păcate acest lucru este valabil și în relația omului cu Dumnezeu, nu numai în relația cu emoțiile).
Cu emoțiile însă, pentru a ajunge să le controleze, mai bine zis să le dirijeze/canalizeze, omul trebuie să intre în jocul lor de putere și control.
A le lăsa pe ele să te controleze înseamnă a te duce spre ele, a le simți, a le lua în brațe, a le lăsa să treacă prin tine. În cazul durerii emoționale legate de acte de respingere, răutate, trădare, simțirea durerii este foarte dificilă și-ți vine mai degrabă să fugi de ea decât spre ea. Este ca și cum „te-ai da pe mâna durerii”. Aparent, nu mai ai nici-un control și ești atât de singur. Numai că nu ești singur, pentru că Cineva, numit „om al durerii” (Isaia 53:3) a trecut înaintea ta prin același mod și loc al suferinței. A fost zdrobit prin suferință și acum El vede o sămânță de urmași care sunt puși într-o stare după voia lui Dumnezeu. (53:10)

După ce te-ai dat pe mâna durerii, adică te-ai lăsat controlat de sentimentele dureroase și ai murit (puțin câte puțin) față de nevoia de a le controla, emoțiile încep să se lase controlate (dresate/canalizate/dirijate) de către tine. E drept că după aceea, nu ne mai pasă așa de mult nici de vulnerabilitatea și nici de competența noastră, ca să punem căpăstrul pe ele și să le arătăm noi cine este stăpânul. Dar, nu trebuie confundată această indiferență sfântă față de nevoia obsesivă de control cu pierderea autocontrolului – roada Duhului!

Așa că, dacă ești îndurerat sau treci printr-o criză este ok să fii trist, nu trebuie să-ți pui masca bucuriei când sufletul tău mănâncă pâinea întristării. Între tristețe și mântuire nu este incompatibilitate, așa cum cred și afirmă unii – mai guralivi și care au obsesia triumfalismului și controlului.
Recunoaște și afirmă curajos că a nu te simți bine este ok ( o vreme!).
Permite emoțiilor dureroase sau de bucurie să-ți înfiltreze sufletul, dă-te pe mâna lor și lasă-le să-și facă lucrarea zdrobitoare, năucitoare, înnoitoare și sfințitoare, pentru că …

Omul
în care durerea

și-a făcut bine lucrarea sfințitoare și înnobilantă
nu mai are obsesia „controlului”!
(nici a propriilor emoții și nici a altora)

(Visited 71 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *