Am văzut în postarea anterioară că apostolul Ioan vede frica și dragostea în relație de exclusivitate. Cu toate că există o stare interioară temporară de ambivalență, dragostea cultivată puternic în inimă ajunge să stârpească fricile precum erbicidul buruienile. Dragostea matură, desăvârșită izgonește, pune pe fugă sau distruge frica.
Se pare însă că apostolul Petru ne aduce o altă perspectivă asupra fricii. Se pare că există și frică bună.
Vă invit să citim 1 Petru și să dialogăm pe această perspectivă pe care o aduce Petru despre frică. Aștept ofrandele voastre la masa dragostei (de frați și surori).
(Visited 39 times, 1 visits today)
2 răspunsuri la “Frica „bună””
Intreaga epistolă este presărată cu îndemnuri la smerenie. In câteva locuri Petru ne recomandă să acţionăm cu frică, definind astfel smerenia transformată în respect.
Reiese de asemenea, că teama cu sensul de supunere faţă de de Dumnezeu este esenţială în umblarea cu smerenie pe căile noastre. Ea este modelul pe care se grefează de fapt, respectul faţă de cei din jur. („Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.” cap.2,vs.16) De altfel, nu vom avea niciodată puterea să ne comportăm smeriţi faţă de oameni, dacă nu ne evaluăm sentimentele şi acţiunile în raport cu ceea ce doreşte Dumnezeu de la noi.
Fiindcă teama de cineva presupune că ţii cont de părerea, sfaturile şi dorinţele sale.
Prin urmare, cum am putea fi smeriţi în relaţiile cu semenii, dacă manifestăm indiferenţă şi aroganţă faţă de ei?
Da, și mie mi se pare că structura caracterului creștin stă pe fundamentul smereniei – al cărei mod de exprimare principal este supunerea. Tocmai de aceea am ales ca primă virtute a anului 2011 virtutea smereniei. Probabil, putem aduce aici un principiu din fizica fluidelor, principiul vaselor comunicante. Revenim la acest subiect și concept.