Categorii
03 Martie Virtuti si Vicii

De pe bloguri adunate …

Am gândit că pentru luna martie cea mai potrivită virtute este cumpătarea. Viciul asociat este îmbuibarea.
Motivul? Creștinii ortodocși încep în luna martie postul Paștelui, iar postul este una din practicile care are un aport major în cultivarea cumpătării. Pentru început o să aruncăm o privire prin alte „ferestre virtuale” ca să aflăm ce scrie acolo despre cumpătare. Nu am adunat prea multă informație ca să nu ne îmbuibăm!
Pe un blog ortodox aflăm …


Cumpătarea crestina este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita masura in toate faptele vietii sale: in mancare, bautura, imbracaminte, in vorbe si in toata purtarea sa.
„Sa umblam cuviincios, ca ziua; nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma. Ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Rom. 13, 13-14), spune Sfantul Apostol Pavel. Virtutea cumpatarii cere stapanirea poftelor. „Sa va feriti de poftele cele trupesti, care se razboiesc impotriva sufletului” (I Petru 2, 11). Sfantul Apostol Petru mai spune ca pe langa stiinta, omul trebuie sa aiba si cumpatare (II Petru 1, 6). Cumpatarea nu ingaduie mai multe trebuinte decat cele pe care le avem in firea noastra si impiedica crearea de trebuinte prisositoare. Prin aceasta, cumpatarea se arata foarte folositoare atat trupului, cat si sufletului, caci ea pune frau si indemnului la pacat.

Pe un blog catolic se spune …
Cumpătarea este virtutea care moderează dorinţa noastră de plăcere, în special plăcerea ce ţine de mâncare, băutură şi relaţii sexuale. Cumpătarea moderează de asemenea suferinţa şi frustrarea pe care le putem experimenta atunci când trebuie să mergem înainte fără aceste plăceri, şi poftele noastre rămân nesatisfăcute. Fără cumpătare, tindem să devenim ţâfnoşi, furioşi sau duri cu ceilalţi dacă dorinţa noastră de plăcere nu a fost împlinită. Fără cumpătare, devenim sclavi ai poftelor noastre şi ne trezim cu uşurinţă distraşi de la binele pe care ar trebui să îl facem (este greu să te concentrezi pe o sarcină de serviciu când te gândeşti doar la prăjitura pe care ai văzut-o în vitrina cofetăriei). Lipsa de cumpătare ne face de asemenea egoişti, prin faptul că punem propria noastră dorinţă de plăcere deasupra binelui altora (nu mai sunt atât de atent la nevoile altora când nu mă pot gândi decât la a-mi umple stomacul sau la a-mi potoli setea).

De pe un blog adventist aflăm …
Adevarata cumpatare inseamna abstinenta fata de tot ceea ce este toxic si consumul cu moderatie a ceea ce este folositor. Cumpatarea nu vizeaza doar alimentatia si consumul substantelor toxice, ci si exercitiul fizic, odihna, munca, jocul si sexualitatea.
„Cumpatarea reprezinta fundamentul tuturor darurilor provenite din partea lui Dumnezeu, baza tuturor victoriilor care trebuiesc castigate.” Temp., f.p.[1]
Fiecare dintre noi doreste sa traiasca o viata infloritoare si plina de succes. Nimic n-ar trebui sa stapaneasca asupra noastra, ci noi ar trebui sa avem totul sub control. Cumpatarea nu este o abstractiune, ci ea trebuie aplicata in situatii cat se poate de concrete. Anumite trasaturi ce tin de cumpatare fac parte din zestrea noastra genetica, iar altele sunt dobandite. Noi avem un potential de autocontrol pe care insa trebuie sa-l actualizam si sa-l aplicam la situatii concrete de viata. Cumpatarea este o deprindere care trebuie insusita si acest lucru se realizeaza prin concentrare, repetare si perseverenta. Oricat de talentati ar fi marii virtuosi ai instrumentelor muzicale, totusi, celebritatea lor este datorata unei munci asidue. Exercitarea stapanirii de sine are similitudini cu insusirea unei deprinderi sau a unei arte.
Cumpatarea presupune alegerea regulata alternativei sanatoase si renuntarea la o placere daunatoare care poate aduce o gratificatie imediata, dar pentru care costurile sunt extrem de costisitoare, prin ruinarea sanatatii.

Pe un blog evanghelic (nu) aflăm …
…………………………………….
nu am găsit nimic despre cumpatare!
Cine găsește primul o postare (nu un comentariu) despre cumpătare sau îmbuibare primește cadou o ciocolată Milka sau Toblerone ! 🙂 Ofertă valabilă până începe postul Paștelui! 🙁

P.S. Femininele să ierte bărbații care nu vor lua cadouri prea scumpe de 1 și/sau 8 martie. Ei nu sunt zgârciți ci doar cumpătați! 🙂

(Visited 244 times, 1 visits today)

9 răspunsuri la “De pe bloguri adunate …”

Mai Gili, tu ne indemni la cumpatare si ne imbii cu Milka ? Sper ca e mica ciocolata pentru ca altfel ne impingi tu insuti la imbuibare. O sa caut daca ma lasa copiii si daca nu gasesc, ma gandesc sa-l pun pe Marius Badescu sa scrie ceva despre cumpatare pe blogul lui si eu cu Ema sa-mpartim premiul.

Doar acum seara am vazut ca Marius a scris inaintea mea. Marius, iti dau eu ciocolata daca scrii. Din aia cu biscuite ca stiu ca aia ii place Emei.

Marius, ce mai astepti? :))
Magdutz.. cum stii tu ce-mi place! esti scumpa tare! Ca sa nu ma impingeti la imbuibare, acea milka cu biscuite, deocamdata virtuala, trebuie impartita. Marius stie!

Treaba asta cu cumpatarea mi se pare de domeniul lui Einstein si se poate rezolva cu Teoria Relativitatii… adica „e relativ”. Cei care ma cunosc pot afirma ca mancarea nu este o slabiciune pentru mine. Asta ce inseamna? Ca sunt cumpatat? N-are nici o legatura… Sunt un bautor avid de Coca-Cola, sunt un impatimit al vitezei la volan si daca mi-as permite, nu as zita sa-mi cumpar un Lamborghini!

Unde bat cu toate astea? Cumpatarea e diferita de la om la om, fiecare din noi stie cu ce se lupta, fiecare din noi sper ca constientizeaza domeniile in care exagereaza, asa ca nu cred ca putem sa legam cumpatarea strict de 1, 2, 5 domenii pe care sa le asociem oricarei fiinte.

Multi au tendinta de a face din virtutea aceasta o chestie legalista dupa cum satiriza cineva doctrina catolica: „If it feels good, STOP!” („Daca iti aduce placere, OPRESTE-TE!”). Dimpotriva, cred ca cumpatarea nu e neaparat reducerea oricarui lucru, cat a avea capacitatea sa echilibrezi situatia. Asa cum Isus merge si posteste 40 de zile si cateva luni mai tarziu il vedem in cluburi petrecand, cred ca trebuie mai repede sa dezvoltam o deprindere de echilibru decat de abstinenta.

Subiectul e vast, mi-am inmuiat un pic picioarele in apa aceasta. Voi reveni…
Pana atunci, ridic un pahar de Coca-Cola si va salut!

Ema, se vede că ai citit postarea în viteza unui Lamborghini și cu relaxarea pe care ți-o dă paharul de Coca -Cola. Din observațiile tale asupra subiectului postat … ortodox nu pari a fi, catolic nu ești, adventist nici atât!
Pentru că ai dat buzna în această postare „depășind viteza legală”, drept penitență ai o carte de citit: Glittering vices. Prietenii știu … de ce!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *