Moise s-a născut întro familie de sclavi și a crescut întro familie regală.
Era obișnuit cu binele, comfortul, puterea dar a renunțat în grabă la ele luând calea emigrației. Probabil ca a avut probleme cu identitatea: era evreu din naștere, dar a trăit ca un egiptean; era din familie săracă, dar trăia ca un bogat. După o perioadă de glorie în tinerețe a urmat fuga în străinătate, viața de „urmărit general”, viața de străin printre străini, din vârful societății la periferia ei. Pe lîngă toate acestea mai avea și un defect de vorbire care atrăgea atenția și ironia altora. Cine l-ar fi băgat în seamă sau cine ar fi văzut în el candidatul ideal pentru alegerile prezidențiale?Șederea cu oile, solitudinea deșertului, anii de singurătate nu i-au atenuat vorbirea defectuoasă, nu i-au adus clarificari prea mari în înțelegerea identității și nici în ce privește sensul vieții. Știa însă să observe și să dea atenție la detalii. Acest lucru îl va face să nu treacă ignorant pe lângă un rug în flăcări care ardea continuu. Flăcările i-au atras și captat atenția. „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam ” … De aici încolo Moise va fi unul dintre privilegiații pământului, nu în sensul averii, puterii sau faimei ci în sensul umblării și cunoașterii lui Dumnezeu. Întâlnirea de la rugul aprins devine, oarecum paradigmatică. O parte din acțiunile lui Dumnezeu din perioada Moise vor avea legătură cu aprinderea, arderea. În această călătorie turbulentă a Exodului Îl vedem pe Dumnezeu cum, de câteva ori, se aprinde de mânie la cârtirile cronice ale poporului rebel și neascultător. Deși Moise se întâlnea și vorbea cu Dumnezeu în Cortul Întâlnirii „față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui” (Exod 33:11) acesta nu se mulțumește cu puțin și cere să vadă și slava lui Dumnezeu. Experiența vederii slavei este aproape traumatică pentru Moise, Dumnezeu strigându-și, prezentându-și atributele esențiale de pe cardul Lui de identitate (CI).
Această autoprezentare succintă a lui Dumnezeu, la fel ca și informațiile de pe un CI, este crucială pentru Moise și noi, cei de azi, aflați la mii de ani distanță de eveniment. Iată informațiile de bază de pe CI a lui Dumnezeu din Exod 34:6b-7
„Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!”
În contextul unei relații extrem de tensionate între Dumnezeu și poporul Israel, presărată cu aprinderi de mânie din partea lui Dumnezeu, este strategic să reținem ceva fundamental despre mânia Lui, aspect pe care Moise l-a memorat și la folosit atunci când a mijlocit pentru popor și anume că „Domnul este încet la mânie” (Numeri 14:18)
Aceasta înseamnă că și atunci când se aprinde de mânie, acel moment al aprinderii este precedat de o perioadă lungă de așteptare, de o îndelungă răbdare. Este bine să reținem, să ne scriem pe frunte că NU avem un Dumnezeu mânios sau iute la mânie (Însuș Duhul Sfânt se întristează în noi dacă suntem iuți la mânie, vezi Efeseni 4:30-31) ci Unul care se mânie cu greu, încet și care nu ne trăsnește de la prima greșeală pentru că este plin de îndurare și milostiv.
Dacă El este încet la mânie atunci nu ne miră că ne cere și nouă să fim și noi ca și El, ne cere la toți, fără nicio discriminare. Apostolul Iacov nu lasă loc de negociere cu nimeni pentru aceasta!
Iacov 1:19-20 Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi!
Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic/îndărătnic la mânie;
căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.